„Dumnezeu a creat lumea cu un zâmbet când era vesel, nu când nu era trist” Interviu cu dl. prof. univ. dr. ing. Marian Nicolae

[Ion Nălbitoru]

Ion Nălbitoru: Domnule prof, sunteți originar din orașul Drăgășani, Vâlcea, pe care oamenii de cultură din zonă îl mai numesc și „Orașul dintre vii”, ca urmare a podgoriilor de viță de vie de pe dealurile din apropiere. Ce amintiri mai dragi vă leagă de aceste locuri?

 Prof. univ. dr. ing Marian Nicolae: Devenind prozaic, un scurt arc peste timp: m-am născut la Rm. Vâlcea (7.12.1969), dar am petrecut 40 de ani în Drăgășani, aici mă știu copacii după respirație, aleile îmi cunosc pașii ca un sărut cinematografic, iar din 2010 m-am mutat la București. Acasă mă simt acolo unde am purtat costumul de înger al copilăriei, unde părinții mei își petrec binecuvântata odihnă activă.

Ion Nălbitoru: Am înțeles că ați absolvit Liceul Industrial din Drăgășani, apoi ați plecat la București. Ce facultăți ați absolvit?  Ce profesați în prezent?

Prof. univ. dr. ing Marian Nicolae: Referitor la profesie, am adunat destule cartoane pe care i le-am arătat uneori cu emfază Cezarului. Colecția asta îmi amintește de „pățania” (bancul) lui Casanova care s-a dus să se spovedească. Preotul, întrebându-l dacă a păcătuit cumva cu femeile, Casanova, foarte supărat, a răspuns franc: „Părinte, eu am venit aici să mă smeresc, nu să mă laud!”. Eu..., doar mă „laud!”: am absolvit Facultatea de Electrotehnică București, Facultatea de Teologie Ortodoxă București (sunt hirotonit preot onorific al B.O.R.), Master în Tehnologia Informației în cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare din Craiova. Sunt prof. univ. dr. ing. al Universității Bioterra din București, titular al disciplinelor: Informatică și grafică asistată de calculator, Inginerie electrică și Energia regenerabilă. Dintre toate abilitățile mele, mai bune sau mai rele (Jim Morrison - foarte cunoscut ca solist vocal al trupei The Doors, spunea că își dorește să rămână în memoria lumii ca poet), dacă ar fi să gândesc reducționist și să aleg doar una, aș vrea să fiu cunoscut ca poet, o noblețe pretențioasă pentru care trebuie să lucrez tot restul vieții. Berdiaev spunea, mai mult plastic decât canonic, că: „Artistul (poetul, muzicianul, pictorul) se mântuiește la fel de bine ca sfântul”...

Ion Nălbitoru: Aveți două profesii, aș zice nu chiar opuse, dar ținând cont că ingineria, putem spune fără rețineri, este o „știință” exactă, matematică, pragmatică, iar teologia un domeniu al spiritualității, al sensibilității sufletului uman. Bănuiesc că cele două se îmbină armonios și nu  este o delimitare liniară între ele, odată ce sufletul le-a acceptat pe amândouă. Totuși, prin evoluția galopantă a roboticii nu se întrevede și un pericol pentru umanitate?

Prof. univ. dr. ing Marian Nicolae: Acum, povestea asta cu tehnologia..., trebuie să fii prieten cu ea și să o pui la muncă, dar strunită și circumscrisă unei legislații și moralități din care să nu poată evada. Elon Musk spunea să o punem un pic pe hold ca să o așezăm într-un cadru riguros legislativ până nu o ia ireversibil și necontrolabil la vale. Foarte curajos, conchidea la Davos că, vom avea până în 2040 un număr de roboți humanoizi mai mare decât populația lumii (10 miliarde de roboți!).

Ion Nălbitoru: Ca inginer, profesor și teolog, bănuiesc că nu vedeți religia ca o dogmă, ci ca o înfrățire cu știința, căci acea dogmă, eu zic învechită, „crede și nu cerceta” ar fi avut ca urmare rămânerea omenirii la un stadiu primitiv și nu ne-am mai fi bucurat de tehnologia din zilele noastre. Am fi crezut în continuare că soarele se rotește în jurul Pământului, că pământul este plat, că planeta noastră este centru universului. Sunt oameni de știință, savanți, care au făcut mari descoperiri, dar l-au avut pe Dumnezeu în permanență, cu ei. Credeți că aceste descoperiri sunt opera lui Dumnezeu, sunt de la El lăsate?

Prof. univ. dr. ing Marian Nicolae: Există o falsă contradicție între religie și știință, în esență, Dumnezeu își potențează revelația în creația văzută și prin descoperirile științifice, se lasă cunoscut și sub atributul științific. Să ne amintim că Einstein spunea că „Dumnezeu nu joacă zaruri”; pe bilețelul lui Blaise Pascal scria: DUMNEZEUL lui Avraam, DUMNEZEUL lui Isaac, DUMNEZEUL lui Iacov, nu al filozofilor și al învățaților (purta o curea cu spini sub haine pentru a-și aminti mereu de suferințele lui Hristos); că Newton credea că legile fizicii erau, în viziunea lui, modul în care Dumnezeu menține ordinea în cosmos (Newton a scris mai multe pagini despre teologie și interpretarea Bibliei decât despre fizică și matematică la un loc).

Dar știința pervertită cu pretenții de absolutism dogmatic cade în mândria unui păcat luciferic. Nu poți să-l arestezi pe Dumnezeu în ecuații și să te urci în pomul cunoștinței binelui și răului ca într-un cireș. Omul modern își imaginează că îl scoate pe Dumnezeu la tablă și îl verifică dacă știe ecuațiile lui Maxwell sau Lagrange, dar în nemărginita Sa iubire, El, Dumnezeu prin aleșii destinului se va lăsa cunoscut în atotștiința Sa și într-o bună zi ne va da soluții la căutările noastre, prin apostolii științei pozitive, puse în folosul omenirii. Poate chiar în curând vom avea fuziune nucleară și plasmă stabilă iar omenirea va rezolva ecuația producerii energiei electrice asemeni proceselor din Soare. Și tot așa, câte mai sunt ascunse omului și vor fi lăsate să iasă la lumină. Dar, prin pronia Sa, ne-a dăruit cu mult mai mult, lumina lină dintr-un univers cu mult mai profund și subtil, acela care este casa sufletului restaurat și reîntors în perimetrul iubirii. „Dumnezeu este iubire” (Ap. Ioan), aceasta fiind de fapt cea mai cuprinzătoare, profundă sau esențială definiție a divinității din întreaga istorie a gândirii umane.

Ion Nălbitoru: Și pentru că am ajuns la știință, ce părere aveți despre Inteligența Artificială? Pe lângă avantaje, ca orice descoperire care automat a devenit și o armă, nu vedeți un viitor pericol pentru omenire dacă AI este scăpată de sub control?

Prof. univ. dr. ing Marian Nicolae:  Și uite așa, cătinel, ajungem la un subiect care poate părea indecent pentru o tratare frivolă în câteva rânduri: inteligența artificială. Acest AI (Artificial Intelligence) apărut în anii 50, imediat după invenția tranzistorului (1947, Bell Telephone Laboratories) care a înlocuit tuburile vidate, iar toate device-urile electronice au început să devină tot mai mici. Au urmat: circuitul integrat (1958, Texas Instruments), Internetul (ARPANET, 1969), microprocesorul (1971, Intel), primul server web (1990, Cern-Elveția) care au revoluționat calculatoarele și ne-au schimbat existența: cea exterioară, dar cea interioară? Ne întrebăm retoric, e bună, e rea? Evoluția tehnologiei merge înainte, nu o putem opri, au apărut centrele de date, calculatoarele cuantice bazate pe qubiți (bitul cuantic) care au o putere de procesare uluitoare. În testul Google (2019!), procesorul cuantic Sycamore (cu 53 de qubiți funcționali) a executat un calcul specific rezolvând sarcina în 200 de secunde, Google estimând atunci că cel mai puternic computer din lume (Summit de la IBM) ar fi avut nevoie de 10.000 de ani (!!!) pentru același calcul. Aceste computere pot sparge majoritatea metodelor actuale de criptare, forțând trecerea la Standardele de Criptografie Post-Cuantice. Bine că cele cu peste 1.000 qubiți sunt produse de firme onorabile și bine intenționate: IBM, Google, Microsoft (nu sunt comerciale). Sunt probleme legate de corecția erorilor, dar sunt foarte utile în descoperirea de noi materiale și medicamente prin simularea interacțiunilor atomice exacte, imposibil de redat pe computerele clasice. Nu am vrut să epatez cu datele, nu bățoșenia lor intrinsecă e valoroasă, ci faptul că, în doar ultimii  70 de ani au fost înregistrate progrese științifice uimitoare și, firesc, ne întrebăm unde vom fi într-un viitor apropiat, în 10 sau 20 de ani cu tehnologia. Sigur, vom avea un confort fizic peste butoiul lui Diogene sau pustia Egiptului a Sf. Antonie cel Mare care atunci când se ruga, dracii țipau: „Nu te mai ruga Antonie că ne arzi!”. Sau peste confortul din peșteră a Sf. Pavel Tebeul care timp de 60 de ani primea zilnic de la Dumnezeu o jumătate de pâine adusă de un corb. Când l-a vizitat Avva Antonie i-a adus porție dublă… Dar, suntem peste confortul lor spiritual, avem intimitatea lor cu mondenitatea divină?...

Ion Nălbitoru: Marile companii, ca să plătească mai puțin personal și să -și mărească profitul, vor înlocui omul cu robotul. Asta ar însemna sute de milioane de șomeri, oameni care nu vor avea din ce trăi. Dar cine le va mai cumpăra marfa?

Prof. univ. dr. ing Marian Nicolae: AI ne amenință locurile de muncă, roboții software ne conduc destinele (alt Baubau?!), ce se întâmplă odată cu automatizarea și creșterea excesivă a productivității? Putem face niște predicții pertinente uitându-ne detașați și cu onestitate în istorie. De la era preindustrială încoace, oamenii au început să tot muncească organizat și în număr din ce în ce mai mare, astfel încât s-a realizat un capital centralizat în buzunarele unei elite din ce în ce mai mici comparativ cu perioada de referință: 1850-1900. Mașina a înlocuit omul, dar „sudoarea frunții” va curge ca un Iordan pe un pământ arid aflat sub imperiul căderii edenice. Sunt proiecte curajoase, cu ziua de muncă de 6 ore, cu săptămâna de lucru de 4 zile, cred că omul plătește Cezarului suficient și trebuie să-i dea și lui Dumnezeu de lucru nu numai în ziua a șaptea, trebuie să ne amintim de El, într-un mod isihast, ca o rugăciune a inimii, în mod continuu. Altfel, uitarea duce la înstrăinare, la lipsa comuniunii cu Dumnezeu, apoi inevitabil la rezultate dezastruoase: războaie, pandemii și cetățeni onorabili cu soluții înghesuite prin fiole.

            Să rămânem însă pozitivi, să potențăm asemănarea cu Creatorul prin bucuria creației noastre, chipul nostru are nostalgia chipului divin, să-i întoarcem lui Dumnezeu fața primenită de lumina taborică.

Ion Nălbitoru: Când AI va începe să gândească nu este pericolul ca aceasta să încerce să se debaraseze de „creatorul” ei, de om, și să-l ucidă sau să-l înrobească? AI să devină stăpânul?

Prof. univ. dr. ing Marian Nicolae: O întrebare fundamentală care pe mine mă frământă, este dacă tehnologia produce implicit și progres spiritual, nu doar confort, dacă suntem mai fericiți decât Diogene care trăia auster și meditativ în amfora (butoiul) lui fără conexiune de bandă largă la Internet și asta înainte de Hristos, cu vreo 300 de ani. După Predica de pe munte și jurisdicția divină de pe cruce totul a fost mult mai simplu. Fisiunea nucleară prin „Little Boy” și „Fat Man” a produs în timp la Hiroshima și Nagasaki peste 500.000 de victime, în timp ce, în cele două reactoare de la Cernavodă, aceeași fisiune nucleară produce 1.400 MW, aproximativ 20% din necesarul energetic al României, sau, aceeași fisiune nucleară echivalentul a 80% din necesarul energetic al Franței. Când este bună și când este rea fisiunea nucleară? Acum, și cuțitul poate tăia tortul miresei sau poate fi răsucit în rană. Depinde de noi, de oameni, dacă  folosim ceva moral sau nu. Aici este problema, Sf. Ap. Pavel conchidea: „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos”. Moralitatea asta nu este o chestiune neutră care este locatara nevinovată a manualelor, nu, noi oamenii suntem morali și cu frică de Dumnezeu sau niște iresponsabili, niște dumnezei de probă care prin liberul nostru arbitru putem distruge planeta.

Ion Nălbitoru: Pe lângă inginerie și teologie aveți și o altă vocație, aceea de poet. Dv scrieți în vers alb și lung, cu tentă religioasă, pătrunzând adânc în sufletul omului, creând nu „ode” de preamărire, ci o comuniune cu Divinitatea, o regăsire a originii ființei umane, un echilibru și calea Adevărului spiritual, și de ce nu, și material, căci Dumnezeu este Universul și, implicit, se află în fiecare din noi. Vorbiți-ne despre creațiile Domniei voastre .

Prof. univ. dr. ing Marian Nicolae: C.V.-ul unui poet îl alcătuiesc poeziile sale. Poezia este o penitență spre absolut, poetul se răstignește pe cuvinte, iar lacrimile lui sunt uscate în cerul poeziei. Versurile mele sunt un dialog cu Creatorul, e ca și cum am furat startul la un rai încă de aici, de pe Pământ. Este un risc imens, poți foarte ușor să devii ridicol când te expui și pui cuvinte în gura lui Dumnezeu. Poezia este esență pură, se decriptează într-o profunzime coaptă și educată, este un exercițiu de urcuș pe un Sinai, unde ritualic, îngerii vin și ne dau tablele cele noi cu poeziile scrise direct din cer. Dacă nu te atinge îngerul cu aripa, scrisul este doar o caligrafie plicticoasă și fără suflare de viață. Apoi, pentru cine scriem? Prea puțin pentru oameni, pe poeți îi citesc funcționarii cei pedanți ai cerului, poezia este o Cenușăreasă rămasă tot desculță, în care papucii, doar prin visurile lor îndrăznețe se transformă în pantofi de bal. Citește mult, dar nu multe cuvinte, citește poezie!

            Omul se naște, acumulează, se tot dumirește, încercând să afle ce vrea destinul de la el și apoi se transformă într-o versiune a lui cât mai bună pentru un transcendent după care tot oftează, după plecarea pe ușa din dos a Edenului. Pe Dumnezeu îl cuprinzi pe dincolo în măsura în care te-ai străduit să-l cauți de pe aici. Este o epectază care capătă dinamism, o lucrare a unei sinergii continue ca materializare a acelei frumoase cugetări a Sf. Atanasie cel Mare: „Dumnezeu se face om, ca omul să se facă dumnezeu”. Dacă ai mai și strâns ceva prin desagă, poți să dai năvală asupra scrisului și să te compromiți...

Ion Nălbitoru: Aveți vreo pasiune extracurriculară care să vă aducă împlinire și liniște sufletească, comuniunea cu divinitatea?  Și pentru că suntem în domeniul liric, aveți un crez poetic anume?

Prof. univ. dr. ing Marian Nicolae: Da, una din pasiunile mele extracurriculare este meditația sub cireșul de mai din curtea proprie.

            Poezia este limbajul subtil cu divinitatea: așa cum Iisus ne-a vorbit prin pilde pentru a transcende puterea limitată a cuvântului, omul povestește cu creatorul său prin metaforă, își face rugăciunea către eternitate prin vers. În aceiași măsură ea reprezintă forma adâncă de asceză pentru poet, transfigurarea sublimă a religiei prin liturghia cuvântului întrupat în vers.

Trăim sub semnul căderii edenice, nostalgia amintirilor paradisiace ne chinuie, iar acest drum al reîntoarcerii către Edenul pierdut îl facem prin acte de creație, prin puterea cuvântului care trebuie să transforme materia. Iar atunci când Universul văzut nu ne mai ascultă ca odinioară, găsim prin poezie o poartă temporară de intrare către mondenitatea divină, către confortul ideii chemate să sfințească versul.

            Dacă ar fi să rezum crezul meu poetic la bucuria unei singur vers binecuvântat, scris ca după o dictare, vi l-aș recita pe acesta:  Dumnezeu a creat lumea cu un zâmbet când era vesel, nu când nu era trist.

Ion Nălbitoru: Aveți un mesaj de transmis românilor, în aceste vremuri tulburi în care națiunile riscă să-și piardă identitatea, credința, spiritualitatea în general?

Prof. univ. dr. ing Marian Nicolae:  în loc de încheiere

raiul de dincolo este și dincoace pe pământ

hai, recunoaște Doamne,

că uneori mai tragi cu coada ochiului

să vezi ce a creat frumos omul aici pe pământ

că să te inspiri acolo sus la Tine.

uneori mai tragi cu urechea

să asculți ce a mai compus omul aici pe pământ

când vrei și Tu să vezi din când în când cum e să fii om.

uneori, și văd că faci treaba asta din ce în ce mai des,

îți mai trimiți și îngerii aici să cerceteze

să vezi dacă Pământul

nu a luat-o cumva înaintea raiului Tău,

ca să ne exilezi pe noi la ceruri

și să te muți Tu aici, pe Pământ.

Ion Nălbitoru: Dle profesor universitar vă mulțumesc pentru timpul acordat realizării acestui interviu!

 

                                                                                                                   Ion Nălbitoru

[Vasilisia Lazăr]

Felicitări și sincere aprecieri pentru acest interviu deosebit de valoros! Prin întrebările inspirate și bine articulate, ați reușit să conturați nu doar portretul unui profesor universitar de marcă, ci și pe cel al unui om de o rară profunzime spirituală. Dialogul cu domnul prof. univ. dr. ing. Marian Nicolae deschide cititorului o perspectivă fascinantă asupra întâlnirii dintre știință, credință și poezie, demonstrând că adevărata cunoaștere nu se limitează la formule și teorii, ci se împlinește în lumina spiritului și a creației.

Interviul dumneavoastră este, de fapt, mai mult decât o conversație: este o lecție de cultură, de reflecție și de echilibru între rațiune și suflet, oferită cititorilor într-o formă accesibilă și profundă în același timp.

Vă mulțumim pentru această frumoasă întâlnire cu un spirit complex și pentru contribuția dumneavoastră constantă la promovarea valorilor culturale și spirituale!

Cu prețuire!

[Ion Nălbitoru]

Distinsă doamnă, vă mulțumesc pentru aprecieri!

Vasilisia Lazăr a spus :

Felicitări și sincere aprecieri pentru acest interviu deosebit de valoros! Prin întrebările inspirate și bine articulate, ați reușit să conturați nu doar portretul unui profesor universitar de marcă, ci și pe cel al unui om de o rară profunzime spirituală. Dialogul cu domnul prof. univ. dr. ing. Marian Nicolae deschide cititorului o perspectivă fascinantă asupra întâlnirii dintre știință, credință și poezie, demonstrând că adevărata cunoaștere nu se limitează la formule și teorii, ci se împlinește în lumina spiritului și a creației.

Interviul dumneavoastră este, de fapt, mai mult decât o conversație: este o lecție de cultură, de reflecție și de echilibru între rațiune și suflet, oferită cititorilor într-o formă accesibilă și profundă în același timp.

Vă mulțumim pentru această frumoasă întâlnire cu un spirit complex și pentru contribuția dumneavoastră constantă la promovarea valorilor culturale și spirituale!

Cu prețuire!