Între drumuri nevăzute

[Denisa Curea-Popa]

Privesc umbrele strecurându-se
printre vitraliile aburite de timp
aud murmurând povești
nu le-am trăit dar le știu
crâmpeie de vis coborâte
în adâncimea unui gând nerostit

În durere sporește rugăciunea
ca o amintire care prinde rădăcini în inimă
nufăr alb pe marginea unei clipe nehotărâte

Între drumuri nevăzute
port tăcerea ca pe o flamură arsă
pe obraz cade praful zilelor pierdute

Spiritul meu nu e cenușă
ci apă ce sapă munții
foc care mistuie zidurile nepăsării
și renaște
scoate adevărul luminii
din miezul pământului

Duh neîmblânzit
până voi cunoaște liniștea
ochii umezi caută limanuri
taina rămâne
fără început
fără sfârșit

[Denisa Curea-Popa]

Forța unui freamăt sufletesc nu se măsoară în volum sau intensitate, ci în ecoul pe care îl lasă. Uneori, o șoaptă poate zdruncina mai mult decât un strigat, iar un vers rostit cu timiditate poate avea o putere mai mare decat un manifest.Dacă acel freamăt a prins contur în cuvinte, înseamnă că a avut suficientă forță să iasă la lumină. Iar dacă cineva l-a simțit și l-a primit, chiar și în tăcere, atunci el deja trăiește.
Mulțumesc, Ada, pentru citire și neuitări

[Denisa Curea-Popa]

Vă mulțumesc, domnule Petruț! Bucurii vă doresc!

[Ada Nemescu]

Plin de forță mesajul. Așa cum știu, din amintiri, un spirit luptător...

Poezia își așterne cu pricepere un loc al ei, numai al ei.

Spor și inspirație, aDa

[petrut dan]

Un poem inspirat, am citit cu interes!

[Denisa Curea-Popa]

Poate că tristețea umbrește uneori versurile, dar frumusețea lor stă tocmai în adevărul pe care îl poartă. Vă mulțumesc, doamna Monica! 

Zi binecuvântată!

[Monica Pester]

Da, poezia se scrie mai ales cu suflet. Iar dvoastră, doamnă Denisa, aveți un suflet mare și trecut prin multe.

Trist poem dar frumos.

[Denisa Curea-Popa]

Cred că versurile nu se scriu doar cu cerneală, ci și cu dorul dus de suflet în tăcere cu pașii nevăzuți ai timpului. Îți mulțumesc, Maria, pentru gândul lăsat!
Pace și bucurie sfântă!

[Maria Mitea]

Am citit cu plăcere, iar versurile :

” Între drumuri nevăzute
port tăcerea ca pe o flamură arsă
pe obraz cade praful zilelor pierdute” - mi-au căzut pe suflet ... 

[Denisa Curea-Popa]

Se pare că tăcerea ne-a vorbit amândurora, iar noi am încercat să o așezăm în cuvinte. Fie că e flamură arsă sau chemare spre zâmbet, tăcerea rămâne un limbaj al sufletului. Vă mulțumesc, domnule Stănescu,pentru acest gând și pentru bucuria de a descoperi această conexiune prin scris. Bucurii infinite!

[Stanescu Valentin]

Doamnă Denisa, rar da’ bine. Sunteţi prezentă online mai tot timpul dar aduceţi aici mai rar cuvintele zămislitoare se trăiri poetice. Nu ştiu să citez ceva anume întrucât aş cita poezia întreagă. Vă mulţumesc pentru starea pe care mi-aţi indus-o. Şi totuşi „Între drumuri nevăzute / port tăcerea ca pe o flamură arsă” are o legătură cu un fragment din postarea mea recentă:

„Simt în calea mea tăcere, cum se-aşează, cum mă-ndeamnă

să trec lacrima în zâmbet, într-un chiot tot suspinul, ”

O seară cu inspiraţie!