am visat și eu
un cuib de păpădii
îmbrăcat în tentații frivole
dar nervurile toamnei mă îngroapă
din ce în ce mai adânc
în lacrimile ochilor mei
cascadă…
Jurnal toamnă 10 Îi place Ierbi sub cădereȘi dac-ar fi acum ca să-ți pot scrie,
Aș întomna-n cerneluri multe ploi
Și ar avea chiar gust de erezie
Statornicia gândurilor noi.
Mă limpezesc…
din spațiul acesta trasat de Dumnezeu
prin care să-ți porți pașii
apari la un moment dat urlând ca în gură de șarpe
probabil te doare aerul acesta lumesc și…
Jurnal nu e nimic al tău 4 Îi place Mă ajunge anul din urmă...
să-mi spună că vin de două ori pe săptămână
la întâlnirea
cu tine
şi
Sufletul meu.
Că s-a format cărare bătută între cer şi…
Jurnal Mă ajunge anul din urmă... 4 Îi place În aula sufletului pârguit de dorNicicând nu aţi plecat de tot
aţi aşteptat cu aripile frânte
sub pleoapa pământului
cu umbra transparentă…
Jurnal În aula sufletului pârguit de dor 5 Îi place din nou acasăavionul coboară
devreme ca viaţa-n septembrie
copilul de ieri priveşte ţara
în formă de suflet
dinspre îngeri se deschid ferestre
pentru adus clipele înapoi
unele dor atât…
am luat în dimineaţa asta
să văd,
să ştiu,
să-nvăţ
de ce când sufletul zboară
în albastru,
e egal cu doi. Le-am…
Jurnal Tabla înmulţirii... 1 Îmi place Dincolo de mineM-ai întrebat cândva dacă sunt bine
şi nu ţi-am dat răspunsul cuvenit,
creşteau atunci apusurile-n tine
de parcă n-ar fi fost odată răsărit.
Îmi ascundeam…
Jurnal Dincolo de mine 8 Îi place Drum...ce coboară din nori
şi mă cheamă la el
la răscruci numai vânturi şi ploi
îndoieli şi nevoi
fel şi fel
se răsfiră clipe sub…
Jurnal Drum... 8 Îi place cu umbra destinului pe o frunză bătrână
secundele secetei…
Jurnal cu umbra destinului pe o frunză bătrână 7 Îi place O...
oglindă am luat să-mi privesc sufletul,
să te privesc
atunci
când nu eşti cu mine
să nu simt singurătatea,
să-mi străbată…
Jurnal O... 1 Îmi place Mâini tremurând în buzunare de ceață Jurnal Mâini tremurând în buzunare de ceață 9 Îi place Coteţul politic"La Iaşi sunt cele mai frumoase fete!
Teodoreanu râde azi şi-ar mai
Rescrie în romanul lui, cochete
Cuvinte pentru dulcea Lorelei;…
ai aprins un foc şi mi-ai pus
clopoţei de fum la ceas de seară
eu hrăneam un lup nebun
ce nu îşi lăpădase sângele afară
undeva
între două…
Jurnal Am hrănit un lup din crâng şi din ierni cu noapte lungă 11 Îi place Să ne cunune crucileCât de alb întristat este cearceaful gândurilor
în care ne învelim nopțile,
numai nesomnul valurilor de iubire
zvârcolindu-ne trupul singurătății…
imaginea zilei cu ochii închişi ai nopţii
în care cerul era plin doar de albastru.
Doream
visele să-mi picteze
roşul din lumina…
Jurnal Colorez... 3 Îi place în voia sorțiiîntortochiate drepte rotunde hexagonale
pentru mine doar căi de parcurs distanțe probabile
ale domnului ale mele ale celui care-mi ține lumânarea
n-are importanță labirintul e…
Jurnal în voia sorții 6 Îi place Următoarea bătaie a inimiiVedeam întunericul deşirându-se în oglindă
pe fereastră intrau umbrele pomilor împingând perdeaua
o linişte plăcută curgea din tavan
câteva tablouri vorbeau între ele de pictorul care…
nu mă lăsa
să-mi pierd speranța
este
ca și cum
mi-aș pierde sufletul
în marea asta de întuneric
care pândește
la colțurile…
Jurnal gând 7 Îi place Dilemă albastrăION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor