Zbor printre stele

[Monica Pester]

Din secunda-n care zborul m-a surprins și m-a sedus

M-am pierdut printre șabloane, spre tăcere m-am redus.

Când visezi să zbori în Sine-ți,  corzile ți se-naspresc

Ești tot tu dar față-n față cu-n miracol sufletesc

Ești în zbor dar și pe Cale,  în lumina  strecurată

Pe la porțile din nouri,  estompată și filtrată

Faci un salt din viață-n moarte și-nc-o dată înapoi

Fiindcă totul e posibil, se închide cercu-apoi

Nu-ți e teamă de viteza cu care te deplasezi

În direcțiile toate, unde vrei și unde crezi.

Ai ajuns în infinitul transformărilor rapide

Unde-n fiecare clipă  scotocești în piramide

Și-ntr-o zi, fără să cugeți, se va întâmpla minunea,

Vei străbate tot eterul, până se sfârșeste lumea

Totul, în secunda-n care te gândești că poți ajunge

Să-nțelegi cum Universul e un pisc ce nu se frânge.