Aseară Ninlil,

a coborît de pe stela a patra

lăsându-şi blestemele grele

să i le care piatra

şi-n setea brațelor mele-a sărit:

 

''Domnul şi stăpânul cântărilor mele

ca fântânilor mi-a fost dor,

cum limpezimile lor,

când beau din genună

singurătăţi care dor,

precum izvorul primelor stele

lumina din lacrimi pe cer să şi-o spună.

Ia-mă în braţele tale

și du-mă prin codrul ce știu-l,

până-n străfundul lumii,

să nu ne prindă târziul

pe unde dorul se pierde,

prin ferigi și mușchi cu flacăra verde

mustind de miresme ce ard...

 

Noaptea pletelor,

întreagă,

am uns-o-n descântec de nard.

Ia-mă în brațe

și-mi spune de-o mie de ori

că mai mult ca lumina ți-s dragă,

cu încă-un sărut!''

 

''Tu,

a Sumerului primul văzduh și crăiasă,

dar mult mai frumoasă,

ca oglinda din care te bei,

cântec pur

ochilor mei,

lăudată să-ți fie cetatea Nippur!

 

Tu,

cu care iubirea în lume-ncepu,

a Sumerului primul văzduh și crăiasă,

fii brațelor mele mireasă.

Cămara de taină

miroase a cedru și pinii mă

strigă la șipot în zbucium

cu numele tău cununat într-un bucium.

Inimă,

trup de ceară-al luminii,

curată ca primul sărut,

fântânile tale de dor,

de azi înainte,

numele ei vor cânta în izvor...

 

................................................................................

................................................................................

......................................( Aici tăblița e

deteriorată foarte mult. Se pot descifra

numai câteva cuvinte.).................................

..................................................................................

..................................................................................

..................................................................................

........niciodată.......................................................

..................................................................................

...................................dar Eufratul, prințul de

………………………………………………………….

........tăciune...........................................................

...................................................................................

...................................................................................

Uite o pasăre, Ninlil!

Ca un clopoțel,

cu șoaptă de aur stropit,

cum n-am văzut niciodată,

zurgălău,

din două aripi sunând

culorile numelui tău!

...........................................................

............................................................

(Text neclar, ilizibil)..................

.............................................................

.............................................................

.....................................de-a pururi.

..............................................................

..............................................................

doar noi.............................................

............................cântecul lunii.......

...............................................................

...............................................................

 

 

                ***

Până astăzi, undeva prin Irak,

sau pe-o hartă de suflet, nu știu,

că dorul e dor,

nu ia apelor forma,

nici nu se predică,

trecătorul, prin colb și pustiu,

se-mpiedică

de vreo tăbliță

de-a lor -

povestea lui Ninlil, o zeiță,

și Sanherib, îndrăgostit tahigraf -

scrisă cu spinul iubirii,

cuneiforma,

cu focul pe lut

ce mai zvâcnește sub praf.

Vizualizări: 145

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Iunie 15, 2015 la 10:22am

Evocare copleşitoare a iubirii, a esenţelor ei și a trăirilor într-o lumea imaginară, de mult apusă. Iubirea e la fel, sensul cuvintelor ne demonstrează aceasta, străbătând misterul. Conotaţiile textelor aluzive de pe tăblițe, fantezia creată exprimă măiestria poetică, dar și adorația poetului îndrăgostit.

Plecăciune poetule!

Sofy

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru anul acesta au donat:

Burtea Corina-Elena - 200 lei

important!

Activitatea Recentă

Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog O noapte cu dor și stele a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 9 ore în urmă
Ada Nemescu a lăsat un comentariu pentru Dragoș
cu 13 ore în urmă
Lui Dragoș i-a plăcut profilul lui Vasilisia Lazăr
cu 15 ore în urmă
Postare de log efectuată de Dragoș
cu 17 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a lăsat un comentariu pentru Dragoș
cu 17 ore în urmă
Dragoș este acum membru al ÎNSEMNE CULTURALE
cu 17 ore în urmă
Monica Pester a comentat în legătură cu videoclipul lui Grig Salvan
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Doină somnambulă a lui Costel Zăgan
cu 18 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Călătoria sufletelor a utilizatorului Monica Pester
cu 18 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Spre o naștere a utilizatorului Monica Pester
cu 18 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Anti exemple a utilizatorului Mihai Katin
cu 18 ore în urmă
Grig Salvan a postat un videoclip

I will never forget you (Nu te voi uita niciodată), by Grig Salvan

Instrumental romantic music, composed and performed by Grig SalvanNU TE VOI UITA NICIODATĂmi-ai fost lumină-n clipe reci când umbre-n suflet bântuiau, un str...
cu 18 ore în urmă
Grig Salvan a comentat în legătură cu videoclipul lui Grig Salvan
cu 18 ore în urmă
Grig Salvan a comentat în legătură cu videoclipul lui Grig Salvan
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Doină somnambulă a lui Costel Zăgan
cu 18 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doină somnambulă a utilizatorului Costel Zăgan
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Gânduri feliate a lui BOTICI GABRIELA
cu 19 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gânduri feliate a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Anti exemple a lui Mihai Katin
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Simfonia Culorilor / De-ale toamnei / 20 septembrie 2025 - emisiune aniversară Vasilisia Lazăr (poezie și muzică), realizată de Gabriela Raucă la Radio ProDiaspora a lui Vasilisia Lazăr
cu 19 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor