Stai liniștit, don Quijote!

[Dragnea Gabriel]

Seara trecută tremurai la telefon
Supărat că anul acesta
Ți-au fost furate două săptămâni
De toamnă lăsându-ți anotimpul
Fără parfum și culoare.
Ți-am spus să mai numeri o dată
Zilele și să îți amintești
Ce vise te-au cucerit...
Căror nopți le-ai stat alături
Păzindu-le liniștea!?
Ai continuat să crezi
Că mai trebuie să aștepți
În mijlocul drumului
Îmbrățișările trecătorilor.
Îmi pare rău că îți spun...
De două săptămâni
Tot ninge iar tu, nu vezi
Decât că plânge cerul
Cu lacrimi de gheață.
Cine ți-a spus ție
Că pentru a ne pătrunde
Soarele în priviri
Trebuie să încătușezi norii?
Stai liniștit!
Am vorbit cu don Miguel...
Dacă te vei rătăci în ochii
Celor care nu te văd altfel,
Te va crea din nou.

Gabriel Dragnea

[Gabriela Grădinariu]

Don Miguel, să ne trăieşti!

[Corina Militaru]

Original! Mi-a plăcut!

[Chris]

Mi-a plăcut transpunerea acestei stări melancolice ca o veşnică luptă. Mi-a plăcut şi mai mult finalul :))

[Dragnea Gabriel]

Unele greșeli sunt și din fuga scrierii poemului...Dorind să scot în evidență anumite aspecte din text introduc virgule fără a mai verifica ulterior corectitudinea prezenței lor. Mulțumesc tuturor pentru aprecieri și sprijin.

[Sofia Sincă]

O scrisoare din vremuri ancestrale, către Don Quijote, interesantă şi originală. Însă poemul aleargă mult spre epic, dar cu destulă tentă lirică, trebuie să recunoaştem.

Luat în ansamblu este plăcut.

Sofy

[Ion Lazăr da Coza]

 Tot ninge iar tu, nu vezi >  Tot ninge, iar tu nu vezi virgulă între subiect și predicat, dar nu înaintea conjuncției iar.

Interesantă poezie pa care am citit-o cu plăcere.

da Coza

[Mihaela Roxana Boboc]

Un don Quijote modern! Interesant!