Picătura de viaţă

Poezia o găseşte pe poetă, uneori,
în fiecare vers suntem, totu-i acolo...

Din adânc ies izvoarele la suprafaţă,
iar unde-i pânza freatică va fi şi viaţa,
şi setea potolită, şi multe altele...
Sufletul călătoreşte acolo unde vede lumina,
existăm pentru că visăm
şi fiecare vis ne ţine-n viaţă.
Eşti călătorul care-mi apari în cale,
cu nesaţ mă priveşti în unduirile de ape.
O apă vie din care vom bea fără a ne mai fi sete!

- Vino, iubirea mea, te chem,
în tine sunt eu, cea visată o eternitate!
Te doare ceva, de închizi ochii mă simţi,
ştii că fericirea şi suferinţa
aduc noi expresii ale spiritului,
nimic nu este între noi, doar eternul iubirii,
punctul pe care nu-l atinge oricine.
O fortăreaţă eşti, lasă-mă să te înving!
Te voi ajuta să plângi de fericire,
să nu vrei să se termină clipa,
pentru că, da, tu vei atinge clipa,
vei ajunge clipa, este un ideal!

Timpul este o iluzie,
renaşterea clipei în care lumina
se rostogoleşte pe rotundul din noi.

Ştiu că iubirea-i singurul etalon cu care
trebuie măsurat timpul,
iar fructul ei, înflorit, pe un pat de maci,
prin osmoza trupurilor, emoţiilor, inimilor.
Cu tine-am trăit cea mai frumoasă călătorie,
- desprinderea de trup -
suflete pereche am fost în acele clipe...
Îmi comunici la un alt nivel,
deja mă pot aşeza mai liniştit în pagina vieţii tale.

Ce face mai real acest vis, ce culoare are iubirea?
Priveşte steaua care străluceşte la fereastra ta!
Sclipeşte mai intens decât celelalte,
O oglindă nouă vei primi de azi pentru un mâine...

Ne-am cunoscut în lumină,
inconştientă fericire, sublimă contopire,
un zâmbet pe unda deschisă de suflete.
Picătura de viaţă de acolo vine!

Vizualizări: 70

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Septembrie 12, 2013 la 10:14pm

Sofia, multumesc pentru lectura si impresiile lasate.

Cu drag!

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Septembrie 12, 2013 la 10:12pm

Multumesc, Gabriela, pentru lectura si aprecieri.

Cu drag!

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Septembrie 12, 2013 la 10:10pm

Lisia, multumesc pentru lectura si impresii.

Te imbratisez, cu drag!

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Septembrie 12, 2013 la 10:08pm

Fiecare noua zi este un vis trait, da Coza.

Cu multumiri, Irina

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Septembrie 12, 2013 la 10:07pm

Multumesc, Angelina, pentru trecere si lectura.

Cu drag!

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Septembrie 12, 2013 la 10:06pm

Mihaela, multumesc pentru popas si semnul de lectura.

Cu drag!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe August 28, 2013 la 8:45am

Poemul, poeta farmecă cu expunerea dintre iubite şi timpul său. Adică tot tipul său dedicat iubirii şi poeziei. Un adevărat poet aşa trebuie să fie - tot timpul acolo, în versul său -.

O defulare magică a trăirilor, Irinei!

Admiraţie, Sofy!

Comentariu publicat de Gabriela Grădinariu pe August 28, 2013 la 7:26am

Imn iubirii. Frumos!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe August 28, 2013 la 2:50am

Ştiu că iubirea-i singurul etalon cu care
trebuie măsurat timpul,

E laitmotivul poeziei tale. Ești iubire, Irina. Și poezie.

Drag,

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe August 28, 2013 la 1:03am

existăm pentru că visăm

Poemul tău e un frumos vis.

da Coza

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 700 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Placebo (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 24 minute în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog tristeţe verde, spre albastru a lui Ada Nemescu
cu 28 minute în urmă
Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Crepuscul a utilizatorului Amanda Spulber
cu 32 minute în urmă
Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Marea Privire - Absența a utilizatorului Maria Mitea
cu 39 minute în urmă
Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog încremenire a utilizatorului nicolae vaduva
cu 1 oră în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când toamna te îmbracă în verde a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog când toamna te îmbracă în verde a lui Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog să nu mă chemi a utilizatorului Maria Mitea
cu 1 oră în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog să nu mă chemi a utilizatorului Maria Mitea
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog La o plecare ll a lui Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Marea Privire - Absența a lui Maria Mitea
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog încremenire a lui nicolae vaduva
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog să nu mă chemi a lui Maria Mitea
cu 2 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Marea Privire - Absența a utilizatorului Maria Mitea
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Marea Privire - Absența a lui Maria Mitea
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog clipa de răcoare a lui Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă
Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog clipa de răcoare a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog încremenire a utilizatorului nicolae vaduva
cu 2 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog clipa de răcoare a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă
Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cum ninge la mijloc de vară a utilizatorului Amanda Spulber
cu 2 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor