Nunta Fiului de Împărat

[Dumitru Ichim]

 

M-a întrebat magnolia:

“Rugina cât te-a ros,

molia

cu aripa de fluture

şi colțul celui rău?”

 

Cât oare-am mai rămas

din chipul Tău?

Pe sticla afumată

au cui îi seamăn?

 

Către Emaus,

cu întrebările sunt geamăn,

iar vocea Ta, n-o recunosc,

străină,

tristeți închipuindu-și borangicul.

Ca orbul Te presimt cu heruvicul,

când chipul Tău l-atinge în ciorchină.

 

Mireasa plânge lângă Fiul de-mpărat,

iar nunta lor

nu știu cu ce-ar aduce,

că doar ologi, tâlhari și bețivani

se strânseră-n ospăț împărătesc,

iar eu în loc să fiu pe cruce,

c-a mea era și nu a Lui,

în fața Mirelui benchetuiesc

până bojogii nu mai pot.

 

Ce roșu-i vinul ce i-L beau,

de parcă strop cu strop

a picurat din fiecare cui...

 

[Anca Tanase]

"că doar ologi, tâlhari și bețivani

se strânseră-n ospăț împărătesc,"... "si sileste-i sa intre"... cat mai avem ce pierde (dupa mintea noastra), stam deoparte si gasim scuze... se pare ca "revirimentul" nu se produce decat in clipa in care am atins fundul prapastiei... dar avem toti sansa stropului care picura din cui... ce frumos ati transpus framantarile multora dintre noi... "si frange-mi tot framantul, prima oara,/in paine datatoare de lumina"...