Ne târâm înainte
Sub gloanţele memoriei
Aruncând trecutul în luptă,
Dincolo e no man`n land,
Sau ceea ce se numeşte
Iluzia viitorului,
A tot ce se conjugă cu va fi,
Ne târâm înainte fără să auzim
Pescăruşii strigând că marea ne acoperă
Şi încet avem pielea de nisip
Iar ochii
Văd cerul tremurând lichid,
Pe obraji se preling lacrimi verzi,
Buzele sunt albe,
Avem gustul sărat amărui
Al fericirii pe care o atingem
În salturi scurte,
Gloanţele şuieră,
Câte unul cade şi iarba
Îl ascunde repede
Sub copitele norilor
Să nu-i găsească urmele războiul mut
În care ne cucerim zilele
Până când moartea înalţă
Steagul alb sau negru,
Undeva
E furtuna...
Undeva
Totală linişte...
Între orizonturi timpul păşeşte
Peste ne cucerita
No man`s land a memoriei...
Adaugă un comentariu
Titlul spune totul. Felicitări!
Metafore pătrunzătoare. Un poem al tristeții și deznădejdii.
Am citit și am admirat.
Filosofie pură despre marea CLIPĂ numită de noi, viaţă!
Un titlu mai nimerit nu se putea!
Văd cerul tremurând lichid,
Pe obraji se preling lacrimi verzi,
Buzele sunt albe,
Avem gustul sărat amărui
Al fericirii pe care o atingem
În salturi scurte...
M-a purtat, acest poem, prin mine, în amintiri şi ...puţin mai încolo...
cu admiraţie, aDa
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2021:
© 2022 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE