Ne târâm înainte

[Mihai Katin]

 

 

 

Ne târâm înainte

Sub gloanţele memoriei aruncând trecutul în luptă,

Dincolo e no man`s land, sau ceea ce se numeşte

Iluzia viitorului, a tot ce se conjugă cu va fi,

Ne târâm înainte fără să auzim

Pescăruşii strigând că marea ne acoperă

Şi încet avem pielea de nisip iar ochii

Văd cerul tremurând lichid,

Pe obraji se preling lacrimi verzi,

Buzele sunt albe,

Avem gustul sărat amărui

Al fericirii pe care o atingem

În salturi scurte,

Gloanţele şuieră,

Câte unul cade şi iarba

Îl ascunde repede sub copitele norilor

Să nu-i găsească urmele războiul mut

În care ne cucerim zilele

Până când moartea înalţă steagul alb sau negru,

Undeva e furtuna...

Undeva totală linişte...

Între orizonturi timpul păşeşte

Peste ne cucerita no man`s land a memoriei...

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

[Vasilisia Lazăr (da Coza)]

Ce frumos!

[Ana Cîmpeanu]

Frumos război al existenței redat în cuvinte, lupta cu viața invăluită in metafore! Splendid!

[Valeria Merca]

Am vibrat! 

[Sofia Sincă]

O temă serioasă într-un prozo-poem la fel de serios: reconcilierea celor două lumi. Cea trecută și cea prezentă care trebuie să supraviețuiască prin tenebrele rămase. Bine construită ideea de continuitate a omului capabil să ducă viața la infinit. Puțin spre ideea de, cel puternic trăiește.

Un mic eseu, metaforizat.

Am citit și am apreciat,

Sofi