Mini basm cu sâmburi de iubire

[Duort Anicu]

Ai tresărit. Zâmbind, mi-ai ocolit gândul frivol,

ce-nvăluia chipu-ți plăcut, gătit de protocol

și n-ai dat greș când ai țintit cu-ndemânare

grăunța dragostei căzută-n lungă hibernare.

Frisoane m-au cuprins, apoi, o fierbințeală,

torente hormonale au luat-o în răspăr,

m-am înroșit la față, ardeam până la păr.

Văpaie, dulce vâlvătaie! N-o stingeți, fără 1-1-2,

mă las în voia sorții să hotărască pentru noi.

Ca vaporii te-ai dus, rămasa-i doar în gând,

străbați întreaga ființă cu chipul tău cel blând.

Găsești îngăduință, supunere și-un car de dor

pornit să reîntâlnească un neîmplinit amor.

Așa a fost, de-acum povestea se complică,

în valuri de cuvinte ce-au supt aroma dopului la sticlă.

Magnetul tău purtat în șa de amazoană,

mă trage noapta-n crângu-ntunecat,

ca să adun, cum mi-a zis baba năzdrăvană,

chei potrivite lacătului ce te-a ferecat:

  nevăzul bufniței diurne,

  laba ursului NeMartinit,

  solzul NeNăpârlit din coada marelui Sâsâit.

Am băgat timpul în burta sticlei ce-a secat,

i-am smuls o clipă și-am legat-o în turn,

de secundarul ceasului fără de arc.

Gândul meu scăldat în izul dopului de plută,

a poruncit pupilei fără fund,

s-arate fundul pupilei din afund.

Laser a țâșnit din licuriciul buhei mute

și s-a lipit sub șaua fetei ce galopa spre munte.

L-am priponit în laba ursului ne-mbătrânit

și-am reușit! Năzdrăvanul armăsar a fost strunit.

A mulinat mătăhălosul Martinică,

era NeMoș, puternic și lipsit de frică.

A mulinat isteț și mi-a adus în dar,

dușmanul ce furase fata prin fundul de pahar.

Apoi, cu glas viclean din solz de sâsâit,

cum mi-a zis baba, am descântat și-am periat domol,

buclele zânei căzute-n dulce somn.

A tresărit, iar a zâmbit și-a zis șoptit:

 - unde ai fost? m-am perpelit de dor

   și învelișul ochilor care mă vor.

Ooo! purtam în minte miresme dintr-un vis frivol

și mințeam timpul învârtindu-l în paharul gol.

Hipnoza negândirii magnetul mi-a blocat

și-ntr-o clipită zmeul în șa te-a ferecat.

Sââss... ssfârșit, până la urmă am încălecat pe-o șa,

contopind magneții, nu-i așa?

Și am pornit pe drumu-ntortocheatei vieți,

să prindem bucuria adâncii bătrâneți.

[Vasilisia Lazăr]

Plăcut, dar mai trebuie șlefuit. 

[Mihai Katin]

Acest  basm  liric este interesant prin  placuta sa candoare...ma alatur comentariului Anei  Campeanu!