mama gea

[miodrag radanov]

la început eram numai eu 

cel care încerca să țină pasul cu ziua

cât era de lungă 

în fiecare casă

își băga nasul în fiecare viață ridicată cu sudoare și dorul aprig

al celor care și-au ținut minte părinții

precum în fotografiile sepia

tineri

am simțit un fel de muzică între noi

între mâinile noastre dumnezeu părea că nu mai știe când să-și culeagă via

timpului meu abia îi mijise mustața iar tu încă ascultai între picioarele scaunului de lemn 

ploaia aducea la cină iarna și vara 

toate au un preț

dar nimic nu se compară cu râsul unui om care nu mai are ce pierde

nici acum nu pot să mă trezesc fără vin

trebuie să vină cineva să-mi deschidă ochii

să mă facă să cred

iar eu să-mi promit că de data asta voi lăsa iubirea să plece

pentru că oamenii plâng ușor

mi-aș dori ca într-o zi moartea să urce pe scenă și să-i spună vieții

ai un public fantastic

dar până atunci sunt multe scări de urcat 

sunt atâtea cuvinte de ascuns și promisiuni de încălcat încât atunci când aud vești despre războaie

aproape

mă bucur 

privesc infinitul ca pe un loc în care nu poți ajunge pe jos

și-mi spun că nimic nu poate răni mai mult decât sunetul sarcastic al unui cor de copii

[Valeria Merca]

"toate au un preț/ dar nimic nu se compară cu râsul unui om/ care nu mai are ce pierde" - versuri cheie pentru acest poem al tristeții. 

Frumos! Felicitări!

[Ada Nemescu]

*privesc infinitul ca pe un loc în care nu poți ajunge pe jos*

imaginație, sarcasm, adevăruri spuse simplu, printre lacrimi ascunse...

aDa