La Ghizunie

[Ion Lazăr da Coza]

 

ca să fii căprar

căprar-căprar

nu din ăla de armată

cu floare de bostan pe umeri

trebuie să ai câteva capre și să știi

două comenzi scurte schea

și țâî-gî-țî cu accentul pe-ntâiul â

(am eu ce am cu accentul)

când strigi schea

și ridici bățu’ cu mâna dreaptă

musai capra o ia

la stânga și invers

dacă ai un buzunar de grăunțe

sau le-apleci o creangă fragedă

cu frunze multe

le chemi

țâî-gî-țî

țâî-gî-țî

și ele bulucesc peste tine

ca țărcile pe-un cuib cu pui golași

dar niciodată

niciodată

să nu dai

aste porunci laolaltă –

le-ncurci mințile

 

luându-se cu joaca

mai o borjă mai o fasole cu

aranjatelea ori nu

bortasăpată măiuncheșlamere moara sau război

Ion a’ Chetrei

de caprele sale Drela Nela și Coca

mai era și Nița uitase total

hăt hăăt până spre-nserat

când trebuia să le ducă-n ogradă

la muls

ca un lup cu durda-n coaste

a luat-o ușor ușor după ele

prin Donosoaia

le chema cu busuioc pe buze: țâî-gî-țî

prin Cheatra lui Dănai: țâî-gî-țî

a urcat în Podeac: țâî-gî-țî

s-a dus pe Muchie: țâî-gî-țî

pe la Ghizunie…

hopaaa

locu’ ăsta avea un fior a’ lui

era ca răsuflarea unui mort

pe năsălie

peretele

de stâncă neagră

drept ca o catedrală arsă

răsărit în coasta unui

deal din bolovani seci și ici

colo tufe de mesteceni sfrijiți

îți trimetea înapoi

orice vorbă mai răstită cu voie sau nu

în pas domol sau grăbit de erai

din baza lui

chiar din mijloc

părea că cineva furase o

piatră și nimeni

nu se-ncumetase a cerceta

de parcă ar fi fost o ghilotină

vizunia astfel formată

prin fața ei

cărări de capre

de oi

de nălucile nopții

treceau

omul nu

dumnealui avea calea pe dincoace de balta

cu șerpi și broaște verzi

aflată ceva mai jos

pe-un omoplat scrântit

micul căprar își făcea

curaj

mult curaj –

era întâiași dată când țurcălea

pe-acolo-șa

de unul singur: țâî-gî-țî

se-ncumetă el

 

                            schea!

 

oprindu-se cu ceara-n pași

îndrăzni să gândească-n șoaptă dezvinovățindu-se: dar eu

am chemat caprele

nu le-am apărat

și din nou cu nodu’-n gât: țâî-gî-țî

 

                              schea!

 

îi răspunse ecoul zbârlindu-și

mustața-n joacă

alb

alb de teamă că-i va fi jurată bănuiala

schimbă comanda: schea

 

                                 țâî-gî-țî!

 

îi răspunse ecoul și mai clar

și mai ferm în spuma apusului

nu spun

că nu știu cum a ajuns Pe Lac sărăcuțu’

și-ar mai fi fugit ca un pui de iepure

de nu l-ar fi oprit moș Pricochie

ho mă’ nepoate hoo

am aținut io caprele

că s-ar fi dus în Grochițe în

cosârea oamenilor

iote-le colo

mai lipi moșul o vorbă din calapăr

în timpanele ce stăteau să explodeze

eu… eu…

la… la Ghizunie

mi-am auzit altfel vorba…

zău bre

încă adăugă trăgându-și sufletul

suflețelul ăla de om văzându-se

privit subțire

printre gene colilii

de vraci bătrân:

apăi cu moșu’

se spune că ăluia

căruia ghizunia nu-i întoarce

vorba așa cum a grăit-o

îi om însemnat

zise moș Pricochie

lăcrimând în zare

mângâind creștetu’

lu’ Ion a’ Chetrei.

                              din ciclul „La Ghizunie”

 

 

 

Cu această postare, pun capăt aventurii spirituale pe care am numit-o La Ghizunie. Mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături citind, comentând și dând sfaturi. (De unele chiar am ținut cont!) Unii m-au gratulat, numindu-mă „un Sorescu moldav”, alții m-au acuzat că-l pastișizez pe Sorescu. Dreptate or fi având ambele tabere. Mie îmi place să cred că m-am depărtat de marele bulzeștean prin introducerea (acolo unde s-a putut) a textualismului (așa cum l-am perceput eu). Un alt aspect pe care l-am exploatat, până la a șoca, a fost amestecul (oripilant, pentru unii) dintre arhaisme, regionalisme și neologismele „de ultimă oră”… Mulți s-au întrebat dacă aceste scrieri sunt poezii sau povestiri fracturate. Întrebarea aceasta m-a bântuit și mă bântuie și pe mine. Ca să împac și capra și varza, spun că aceste compoziții sunt undeva la granița epico-lirică. Fiecare să ia ce-i convine.

Speranța mea intimă e că am creat câteva pagini de literatură. Bună sau rea – las timpul să discearnă.

Drag de voi toți,

[Ion Lazăr da Coza]

Domnule Iordăchescu, mulțumiri pentru generoasele cuvinte adresate acestui ciclu, La Ghizunie.

Mă bucur că m-am făcut înțeles, însă pentru asta am avut nevoie și de minți deschise, așa ca a dvs.

Sper să găsesc niște sponsori pentru a pune pe hârtie aceste scrieri.

Stimă,

[Ana Ardeleanu]

O ghizunie bună, cea mai bună! M-am bucurat de ghizunii, m-am amuzat, le-am remarcat originalitatea...

Felicitări!

[Nuța Istrate Gangan]

stii ce conteaza?
Feelingul;)
Trairea aia pe care o am cand citesc. 
Eram copil cand am plecat de acasa. Dupa cativa ani uitaseam ce e aia grebla, darmite capra?:)
Mi-am pierdut accentul moldovenesc rapid, iar aici in Florida, incet si sigur capat un oarecare accent american, ca vreau ca nu vreau.Ne place sau nu, uitam. Tu ne aduci aminte.
Iar ,,feelingul,, este ca tu, domnule, ma intorci la anii copilariei, la toate acele lucruri pe care le credeam uitate.

Apropo, aveam odata o capra. O tineau legata de un par ca rodea tot:)
Acum in toata Matca si 50 de km imprejur, garantat nu mai gasesti o capra:)

Eu zic sa publici:)

[Mihaela Roxana Boboc]

Captivant într-adevăr. Am citit cu mult drag!

E ceva în stilul lui Ion da Coza care îți dă senzația că-l cunoști de-o viață, jovialitate, umor, bună-dispoziție, originalitate. Felicitări sincere!

[gina zaharia]

Despărțirea de postările La Ghizunie sau, mai bine zis, apropierea de copertele care vor păstra veșnicia satului vrâncean, lasă amprenta unui poet veritabil: Ion Lazăr da Coza!

Ai povestit impecabil! Ți-am ascultat glasul pe tonuri de suflet și am privit fiecare fotografie, fiecare act jucat cu responsabilitate pe scena literaturii. Nu contează cu cine te aseamănă cititorul, ești original!

Reverență, poetule/prozatorule! Sunt convinsă că, în fața ta,  și munții se înclină!

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Mie mi-au plăcut, atât cât am citit, şi sincer să fiu, cred că nu poate fi imitat niciun autor, fie el şi Sorescu.

Părerea mea este că fiecare om îmbracă cu o notă originală textul pe care îl scrie fie poezie, fie proză. Aşa şi în cazul scrierii dumneavoastră, domnule da Coza. Nu voi detalia aici motivele pentru care susţin acest lucru, le las cu o altă ocazie. Important este ceea ceea ce aţi spus şi dumneavoastră în finalul acestui ciclu:

Fiecare să ia ce-i convine iar eu cred că sunt multe de înţeles din aceste scrieri privind condiţia şi starea satului românesc în raport cu timpul (istoric) pe care îl trăim, lucru evidenţiat de dumneavoastră în scrierile respective. Cu speranţa că ele se vor transforma în carte vă doresc succes!

Consideraţie,