În vremea când se întrupa
Vioara unei dulci chemări,
Pe portativul unei mări
O aripă de Do vibra.
Şi din surâsuri Si de-arcuș,
În gândul strunii, diafan,
Poetul își făcea pian
Dintr-un penaj de pescăruș.
Iar pe catargul unui vis
Cu pana înmuiată-n Sol,
Din plânsul șoaptei Mi bemol
Cu mâna Lunii el a scris.
Vibrări de Re dintr-un suspin,
Lacrimi de Fa, vers după vers.
Un val de ură-apoi le-a şters ...
Dar le-a păstrat în La sublim
Un indigo de cer senin.
Gheorghe Suchoverschi
Adaugă un comentariu
Mie mi se pare adolescentin, aproape pueril, punând o gamă în poezie... Sau cel puțin o joacă. Nimic mai simplu.
Dar este doar părerea mea.
Sofi
Poezia seduce prin originalitate, deşi are ceva minulescian în ea.
da Coza
Vibrații, sub forma emoţiilor, pe frecvenţa gândurilor. Toate pornind de la farmecul stârnit de minusculul diapazon. Poezia se distinge prin fluiditate și muzicalitate. Totuși, aș reveni asupra primei strofe, în scopul de a menține aceleași elemente de versificație peste tot.
Am citit cu mare drag,
FONDATORI
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
ADA NEMESCU - poetă
MIHAELA POPA - poetă
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE