Hoinarul

[Olimpia Sava]

Hoinarul (Poezie pentru copii)

 

Astăzi, un boboc de raţă,

Rătăcit de mama lui,

Se plimba de dimineaţă,

Puişor  al nimănui.

 

Cercetând cu pasul rar,

Doritor ca tot să vadă,

A ajuns acest hoinar

Cam departe de ogradă.

 

Totul este înflorit.

S-a oprit într-o livadă,

Unde vesele-au ieşit

Gâzele, la promenadă.

O albină lucrătoare

Zboară bâzâind de zor,

Poposind din floare-n floare,

Dornică de mierea lor.

  

Trece foarte încântat

Plimbăreţul nostru mic.

În curând a constatat

Că nu a mâncat nimic!

 

Sigur e că fraţii lui

Moţăie, sătui, la soare,

Numai el e tot hai-hui

Şi-l cuprinde-o întristare…

 

Ce să facă el acum

Să ajungă în ogradă,

Că nu ştie niciun drum,

Nici nu-i nimeni ca să-l vadă.

 

Necăjitul bobocel

Stă să rupă-un firişor

De mohor, dar pentru el

Nu-i un lucru prea uşor.

 

Aşezat frumos pândeşte,

Hotărât, nevoie mare,

Doar o gâză îşi doreşte,

Numai una, de mâncare.

 

Adunând cu încordare

Toată forţa sa de pui,

Plânge-acum şi strigă tare,

Să-l audă mama lui.

 

A trecut aproape-un ceas.

Bobocelul cel ,,voinic”,

Supărat şi fără glas,

Nu mai speră cam nimic.

………..

 

Într-o curte-alăturată,

Agitaţia e mare,

Că o cloşcă-i supărată:

Unde-i puiul ei cel mare?

  

După multă tevatură,

A-nţeles corect găina:
Puiul nu-i în bătătură

Şi a ei e toată vina.

 

Nu a fost destul de-atentă,

Astfel puiul zvăpăiat,

Astăzi i-a făcut o ,,fentă”

Şi-a plecat neanunţat.

Gospodina mi se pare

C-ar avea destulă vină,

Niciodată grijă n-are

De portiţa spre grădină!

 

Şi apoi, din câte ouă

A avut să le clocească,

Au fost sigur opt sau nouă

Fără să le recunoască.

 

Spre necazul nesfârşit,

Cât ar fi ea de dibace,

Diferiţi pui au ieşit.

Greu îi este să-i împace!

  

Se porni atunci găina

Pe cotcodăcit de zor,

Poate vine gospodina

Repede în ajutor.

 

Ea soseşte pe cărare

Şi încearcă să-nţeleagă:

,,Ce-i cu zarva asta mare,

Ce-ai păţit, găină dragă?"

 

Dar la locul cu pricina

Înţelege ea îndată

Că s-a supărat găina

Pe cocoş, pe lumea toată!

 

Curtea a-nceput să fiarbă,

Iar hoinarul rătăcit,

Şade aşezat în iarbă,

Obosit, nefericit.

 

Iată-l şi pe Azorel,

Detectiv în devenire!

Şi, cum ştim că are el

Nobilă-ndeletnicire,

 

După urmă, în livadă,

Iute l-a descoperit.

Latră-acum şi dă din coadă,

Mândru e şi fericit.

 

 

 

 

[Nikol MerBreM]

Ce frumos că îl iubește ca pe un pui de găină :)! Aș schimba "diferiți", parcă strică ritmul. Oare ar suna mai bine "Puii raței au ieșit" :)?

Drag,

Nikol

[Valeria Merca]

Am citit cu drag

[Mihaela Popa]

frumos!

[Sofia Sincă]

Semn de trecere,

Sofi

[Ion Lazăr da Coza]

hai-hui > haihui 

Palpitantă.

da Coza