Geneza (Erezie. A câta?)

[Ion Lazăr da Coza]

 

Ai despărţit

lumină de-ntuneric

şi-ai văzut că nu-i bine – a apărut penumbra,

dar ai tăcut mâlc. Oricum

n-aveai cui te plânge,

n-avea cin’ te critica şi-n faţa cui,

histrionic,

să te flagelezi.

Ai despărţit

apele de pământ

şi-ai văzut că nu-i bine – din apă şi pământ

se face tina.

Iar ai tăcut mâlc.

Ai făcut stele,

ai făcut gheaţa pierdutelor comete…

 

Mai târziu

– sâmbăta, înspre amiaz’ –

ai contopit

suflarea ta cu lutul meu

şi-atunci…

şi atunci

de ce-mi ocărăşti crepusculul, mocirla, spuza?...

[Valeria Merca]

M-a întristat această poezie. Prin abatere de la textul original, ați creat imagini mișcătoare, tulburătoare. /

Am impresia că numai eu sufăr, că toată suferinţa acestei lumi s-a concentrat în mine, că numai eu mai am drept la suferinţă, deşi îmi dau seama că există suferinţe şi mai groaznice... Mă simt atât de impresionat în faţa suferinţei, încât îmi pierd aproape tot curajul. Şi-l pierd, fiindcă nu pricep de ce există suferinţă în lume.

Emil Cioran Pe culmile disperării

Am citit și am admirat (ca de obicei...)

 

[Sofia Sincă]

O erezie interesantă și controversată asupra genezei, menită, parcă, de a distruge intimitatea făuritorului. Desigur lumea nu a fost construită pe placul fiecăruia... Fiecare, însă, lasă în arta sa atât cât dorește.
Meditativo-răvășitor, original și ceva sarcasm.

Deosebită apreciere,

Sofy