Doar caravane de ace

[gina zaharia]

Îți las ultimul cântec  într-o agonie albastră,
e singurul orb care a rezistat focului
din deșert.
Îl vei înțelege abia când voi fi trecut toate dealurile
pe care ne-am trezit mergând împreună.

N-are partituri celebre
nici măcar un început iscusit,
probabil că-l vei împături și-l vei așeza sub pernă,
te vei trezi fără să știi de ce
(l-am scris pe o tastatură neagră
singura care-mi săruta mâinile).

M-au ars cuvintele în scorburile
în care m-am ghemuit
să te simt,
timpul tău trecea pe lângă mine stingher
și-mi amintea din când în când,
de câte o lege a neprivirilor.

Străbăteam imperii cu șerpi fără povești
știam că-n veninul lor voi mușca
ultima îmbrățișare,
încălțasem condurii cu numere false,
tremuram fără teamă, puteai să mă oprești...

(doar caravane de ace în mine găsești!)

[Sofia Sincă]

Trăirea cutremurată a eului poetic aduce în vers forţa imaginativă cu dor de albastru şi a elementelor de care sufletul are nevoie, le poartă printr-o lume a fanteziei metaforice tristă spre dorinţă şi realizare.

Tema afectivă a poemului exprimă sensibilitate, dragoste de frumos şi talent.

Cu preţuire, Sofy!

[Vasilisia Lazăr]

Străbăteam imperii cu șerpi fără povești 
știam că-n veninul lor voi mușca 
ultima îmbrățișare, 
încălțasem condurii cu numere false, 
tremuram fără teamă, puteai să mă oprești...