Bat îndelung
la poarta inimii
aduc neliniștea
unui zbor frânt
sub ploaia de alice
care mi-a ciuntit aripile
și-un gust amar
lăsat de trecerea
în galop prin suflet
cu păreri de rău
ce mi-au înnegrit sângele
decât să le simt
apăsarea și strângerea
mai bine le sechestrez
într-un loc ascuns
din conștiință
peste care va bătea
un aer de indiferență
iar uitarea
nu va întârzia
să apară
Adaugă un comentariu
O poezie elegantă. :)
Frumos.
da Coza
Ce frumos a spus Valeria, da, e cochetă! Cât despe Sofi, comentariile ei sunt delicii! Eu spun ce-mi vine în minte pe moment, aşa că... :)
Ca (cacofonie asumată :)) un joc de cuvinte, poate chiar e adevăr: Avem deziluzii, când există des iluzii! :)
Rațiunea este chemată să decidă în pofida inimii... A inimii ce privește retrospectiv și se zbate prin nostalgia deziluziilor. Practică și cel mai bună este uitarea. Dacă nu ar fi uitarea nu am putea supraviețui.
Un poem plin de apăsare, o vibrație amară sensibilizatoare, o defulare personală.
Un poem adevărat!
Sofi
Ingenios „tratate” deziluziile în acest text cochet!
Am citit cu drag și... empatie
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE