Despărțire
Mă cauți printre frunze...
m-a cucerit o toamnă,
nu vei ști niciodată care.
Ochii gândului neliniștit
ți-i îndrepți spre stele,
dar ele te orbesc.
Nu le-ai mai privit de mult!
Strângi la piept o petală,
nu te mai cunoaște,
a cucerit-o cândva o plutire!
Îți înmoi buzele
în suspinul izvorului!
Te arde,
E lipsa mea!
Disperarea-ți străpunge sufletul,
timpul nu te mai cunoaște,
nu te aude!
E departe....
Te cuprinde un zefir!
Ți-e greu,
simte,
simți...
Ți-ai mai alinat suferința?
Vezi,
nu mai știe nimeni cine ești!
E târziu!
Adaugă un comentariu
Despărțirea ta apropie cititorii!
Există ceva esență, dar există și cuvinte importante care se repetă: cucerit, sintagma nu te mai cunoaște.
timpul nu te mai cunoaște, - aici poți zice, nici timpul nu te mai cunoaște, pentru a rămâne sintagma ca figură de stil.
În rest, eu zic să te axezi pe acest gen de vers. E mai bun, mai liber și poți exprima mult mai mult. Îmi place metafora din primele trei versuri.
Am citit cu plăcere!
Sofy
E mult, mult mai bine!
Aș renunța la versurile acestea:
Ochii gândului neliniștit
ți-i îndrepți spre stele,
dar ele te orbesc.
Nu le-ai mai privit demult!
da Coza
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE