De ce regrete ?

[Monica Pester]

Eu număr ani de parc-ar fi secunde

Și nu-mi tresare nici o amintire.

Aștept noi bucurii să mă inunde,

Dacă nu vin, mă-nchid  în mânăstire

Stârnesc un val imens în emisfere

Când gândurile vin să le ordonez

Dar le refuz. Această-apropiere

De un trecut, mă face să oftez

Au fost ani buni, ani răi deopotrivă,

În hanoracul meu de singuratic

Mi-am transformat tot trupul în ogivă

Ogivă sacră, spus-am emblematic.

Și Soarele-i tot sus și tot neinvitat

Iar Luna strălucește din povești

Cum zboară-n rând cocorii, am uitat

Sau poate-aș învăța dac-aș ști unde ești

Când ai plecat, am plâns o oră doar

Mă pregătisem mult pentru moment

Nici mumă-mea n-avea demult habar

Că va avea copil-temperament

Regret ? Nu știu. Regretul e otravă

Eu doar trimit săgețile în viitor

Nici moartea nu  mi se mai  pare gravă

Și jur, aici în lume, nu-s doar povestitor.

 

[Stanescu Valentin]

Doamnă Monica Pester, revin cu un comentariu pentru poemul Dumneavoastră. Este importantă şi forma, spun unii, dar pentru mine percepţia a fost de fond. Fiecare vers are o încărcătură proprie şi se simte că vine dintr-un adânc de trăire reală. Toţi venim aici să aducem gânduri cu emoţie la care să vibreze orice fiinţă cititoare. Energia cuvintelor bune este pozitivă şi clădeşte apropierea între oameni. Vă mulţumesc că mi-aţi fost povestitor în această seară. Mergem înainte, să trecem de regrete…

[Monica Pester]

Nu sunt doar cuvinte, Chris. . .

[Chris]

Când ai plecat, am plâns o oră doar

Mă pregătisem mult pentru moment

Nici mumă-mea n-avea demult habar

Că va avea copil-temperament    - strofa aceasta daca o veti citi peste catva timp, sigur nu o sa va mai placa - parerea mea

Nici moartea nu  mi se mai  pare gravă - este a doua oara cand intalnesc la dv aceasta idee grea, aproape de depresie - sa nu zic altfel, sper ca sunt doar niste cuvinte...

[Stanescu Valentin]

Semn de trecere. Aştept forma finală.

[Monica Pester]

Da, mai am de lucru. Mulțumesc frumos dna prof. !