Chipul tău, mamă

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Din cuvinte nerostite ce alunecă rebele,

În icoană se coboară chipul drag al mamei mele;

Şi sfioasă îmi vorbeşte în suspine nesupuse,

Tot cătând pe rugul morţii clipe stinse ce-au fost duse.

 

Te zăresc în amintire răvăşind bacoviană...

Te revăd, măicuţă bună, zugrăvind o cosânzeană;

Cu un zâmbet cât o lume mă atingi pe tâmpla-mi lină;

Albe neguri de lumină o tristeţe îmi alină.

 

Şi-n iubirea ta rămasă printre astrele blajine,

Te găsesc în al meu suflet legând vise orfeline

Ce te află-n nefiinţă şi fiinţa o dezleagă;

Din cenuşa iernii aspre umbra ta să mă culeagă.

 

Dar tu fugi în dimineaţa răzvrătitei mele lacrimi,

Părăsind această lume, hologramă între patimi,

Iar privirea-ţi nevăzută - al meu dor pierdut în tine

Căută în şoaptă umbra... regăsindu-mă pe mine.

 

Vino tu, măicuţă dragă, pe-un tărâm de vis şi iartă,

Linişteşte cu blândeţe altă inimă deşartă.

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Sunt încântat de popasul dumneavoastră, doamnă Iris Marinov. Vă mulţumesc!

Complimente,

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Îţi mulţumesc, Mihaela!

Complimente,