Cărare de frunze

[Trandafir Simpetru]

Şi aşa a rămas un semn din lemn

O amuletă a anului 1540, cu bolta

De frunze, pe piatra prea albă.

Peste vad nimicuri, nisipul unui râu

Şi semnul, lumn tăiat, de glezne

Să-l atârn şi să încerc la păsări

Mai iuţi s-ajung când ceru-i roşu

Şi încălţările din galbene argile arse

Ornate cu figuri de zei şi cu fecioare

Şi cu miros de busuioc, un talisman

Pe piept cu drumul mare, când noaptea

Şapte cai, prin porţile deschise

Spre pădure, nechează stelelor

Desprinse dintre ape, şi se rotesc cu caii.

Istoria de suflet ai scris-o în umbra

De seară, când mâinile olarului

Se vor răsuci, în ape să-ntoarcă umbrele

Să fie doar una, dar nu se poate

Sunt trei, doar una să fie şi tu

Vei răspunde  luminii.

În umbre de frunze şi case

Fug penele fulgi peste pânzele-ntinse.

Cuibul şi puii se leagănă

Deasupra capului meu, şi pietre ascuţite

Şi oale de lut, la marginea râului.

Apele se toarnă singure şi ies

Prin oale peştii şi şerpii, umbrele tale

Umbra de dimineaţă cu cea de la amiezi.

Iată pe trotuare păcatele cele mai grele

Ascunse sub frunze şi gata să strige

Între noi drumurile, porţile se ajung

Şi se închid, peste zidul rămas cufundat

În visare, sterp de sălbatice aripi

Şi pe umeri fierbinţi, ca să-l rezeme noaptea

Uitare, se tânguie pluta pe ape adânci.

Cărare de frunze spre lună

Învolbură sângele pâraie albastre

Spre tâmple de 40 de ori

Răsărind, apunând.

[Sofia Sincă]

Stufos, povestit... Cam până la jumătate textul este înclinat mai mult spre proză, conţine cifre, repetiţii nefavorabile, versuri (unele) de prisos. De fapt în tot/toate poemele tale, metafora este doar imaginată, foarte subtilă, desprinsă, dacă doreşte cititorul, din acţiune. Dacă nu doreşte rămâne o poezie foarte simplă. Dar asta este doar părerea mea.

Vei răspunde de luminii. - lumini sau scos de-ul

Cu prietenie, Sofy!