când eram eu mare şi purtam taior

[Veronica Pavel Lerner]

când eram eu mare

şi purtam taior

obişnuiam să spun

când eram mică 

 

fusesem deja mare

cu un taior gri

ca al mamei

 

tu n-ai fost mare

era răspunsul

mai ai până atunci

nu cred spuneam eu

cu fustiţă plisată

şi bolerou

 

când eram eu mare

şi purtam taior

ceream să fiu lăsată

să ating părul mamei

 

ai păpuşi cu păr şi ochi

mi se spunea

nu vreau păpuşi vreau om

 

acum

port taior

dar nu pot atinge

părul mamei

 

nu ştiam asta 

când copil spuneam

când eram eu mare

şi purtam taior 

 

 

[Veronica Pavel Lerner]

Multumesc, Vasilisa. Ai atins punctul cel mai dureros: mama avea un par superb, lung si des, din care isi facea coc. Cand il avea despletit, imi dadea voie sa o pieptan. Dar trebuia sa nu scot o vorba, pentru ca ea lucra in timpul asta (citea, scria, era critic de arta). Si cat as fi vrut sa vorbesc cu ea! Mi-a ramas mangaierea parului ei - cu peria si pieptenul- si tu ai simtit-o atat de bine! Cum sa-ti multumesc, om bun? 

[Vasilisia Lazăr]

acum

port taior

dar nu pot atinge

părul mamei

Cât de frumos, cât de duios, cât de... fără cuvinte!

[Veronica Pavel Lerner]

Ma bucur, Gina, de trecerea ta! 

[gina zaharia]

Mulțumesc, Veronica! M-am văzut și pe mine! :)

[Veronica Pavel Lerner]

Oh, foarte multumesc, am corectat. Merci pentru cuvintele frumoase!!!

[Ion Lazăr da Coza]

raspunsul > răspunsul  

Dulci aduceri aminte, duioase, nostalgice, vii, adevărate. Cum să nu rezonezi?

da Coza

[Veronica Pavel Lerner]

Multumesc, Valeria!

[Valeria Merca]

Memorabile aduceri-aminte...Cele mai vii amintiri, care au pus amprenta pe întreaga noastră simţire.
Cunosc această stare.:) Când suntem mici, ne dorim să-i ajungem din urmă pe cei mari...să-i imităm întrutotul...mai apoi, ne hrănim cu trăirile care ne-au marcat copilăria.
Drag şi preţuire,