Cămașa ta, amintirea ta

[Manuela Munteanu]

Da, încă mă mai gândesc la tine
și la toată magia dezamăgirilor
noastre, iubite al meu, nemaivăzut!

Nu-i așa că este minunat
parfumul acesta de iasomie,
singurul moft pe care îl port
pe sub cămașa ta albă?
Este ca un preludiu al amintirii degetelor tale pe clapele gâtului meu.
Ți-am pironit cămașa de pielea mea
cu dogoritorul cui al trecutelor dezmierdări,
așa... ca măcar ea
să-mi cunoască dedesubturile.

Ah! Uite cum buzunarul acesta
s-a culcat pe creasta dolofană
și zigurată a sânului meu!
A adormit, nătângul, legănat de sângele
ce-mi clocotește între
gânduri necuviincioase și dorințe.

N-are habar că va năvăli ca o jivină carnivoră,
febrilă și înfometată, ca o urgie roșie nesătulă,
neîmpăcată cu marile jumătăți de măsură
și va devora, până la ultima bucată,
amintirea ta, iar și iar, în fiecare zi...

[Monica Pester]

Nici vorba, Manuela. În poezie poți încălca orice limită. Vorbeam doar de implicare emotionala. Sau poate, forma n-a fost de ajuns de convingătoare. Altfel, eu te apreciez mult!

[Manuela Munteanu]

Am lăsat să-și exprime toată lumea punctul de vedere. Într-un final am concluzionat (în calitate de autor) că opiniile masculine sunt în asentimentul meu și invers. Nimic mai mult. 

[Manuela Munteanu]

Doamnă Monica Pester, eu nu cred că am depășit limita unui eros admis de bunul simț. Mulțumesc pentru vizită!

[Monica Pester]

Erosul transpus în rime sau nu, când devine prea evident exprimat, parcă își pierde din pasiune, carnalitate sau extaz erotic. Chiar și din credibilitate. Ești o personalitate prea fina pentru astfel de expuneri. Cu drag.

[Vasilisia Lazăr]

Manuela, nu-mi place atitudinea! Adică o părere sinceră și dezinteresată o pui pe baza invidiei feminine? Îți dai seama câți oameni ai jignit care s-au aplecat să-ți citească acest text? Și apoi, eu nu văd nici la bărbați o părere chiar pozitivă, cel puțin nu două. Poate ar trebui să înveți să citești și printre rânduri. Iar dacă voiai să-ți dovedești doar ție, nu puneai public acea înregistrare. Ai mai făcut-o o dată când galopai un vers ca să nu se observe sincopele ritmice. Nu am spus nimic atunci. Și mie nu-mi demonstrezi nimic în acest mod. Eu mă voi opri aici. Nu-mi plac polemicile de acest fel. Motto-ul acestui site sună așa: Însemne culturale - oglinda în care doar cei puternici au curajul să se privească. Și cu aceasta, eu voi pune punct.

[Manuela Munteanu]

Doamnă Ana Cîmpeanu,  înregistrarea a fost realizată pentru a-mi dovedi în primul rând mie. Chiar că este prea lungită discuția. Sunt întru totul de acord cu ultimul paragraf al comentariului dumneavoastră.

[Manuela Munteanu]

Ca o ploaie binefăcătoare sunt cuvintele dumneavoastră,  domnule Mihai Katin! O altă părere masculină în asentimentul meu îmi este îndeajuns. Vă mulțumesc!

[Mihai Katin]

Este ca un preludiu al amintirii degetelor tale pe clapele gâtului meu.
Ți-am pironit cămașa de pielea mea
cu dogoritorul cui al trecutelor dezmierdări,
așa... ca măcar ea
să-mi cunoască dedesubturile.   e,da,este un erotism  necesar  intr-un poem de dragoste   din sec XXI pentru  ca nu  suntem  ingeri  decat   cateva  procente si  acelea  tinute la secrete ,este normal sa avem:

gânduri necuviincioase și dorințe  pentru  a implini  acel  final   oarecum tragic dar  inevitabil  :

și va devora, până la ultima bucată,
amintirea ta, iar și iar, în fiecare zi...

[Vasilisia Lazăr]

Întotdeauna, pentru mine, vizualul a fost mult mai mult decât auditivul. Am ascultat. Rămân exact la aceeași părere, de artificial. Aștept să te citesc în continuare cu același drag, în stilul care te face să strălucești. Însă tu ești autoarea și doar tu decizi! Eu doar am spus ce am simțit.

[Manuela Munteanu]

Dane, întoarce-te și ascultă recitarea! Știu... Îți mulțumesc!