suntem mai puțini
din ce în ce
mai puțini
unii cred că lumina
e un sâmbure de salcie
alții că e doar
un pariu
pus de melci
eu știu sigur
au îngenuncheat
copitele întunericului
dincolo de linie
punctele ard
în opaițul
startului ratat
nu putem renunța
dar e o dâră
ancoră renăscută
în buricul
cenușii
rămasă
când pe hornul
cu patru foi
ieșea fum alb
Adaugă un comentariu
Frumos!
Am corectat, domnule da Coza! Mulțumesc!
Nu trebuie cratimă în titlu?
rămase > rămasă
Fum alb.
da Coza
Mulțumesc pentru lectură. Foarte mult!
În relaţia omului cu universul, viaţa înseamnă să-și dorească lumina, să o simtă chiar dacă ea nu există. Atunci când nu vom mai avea încredere în lumină, vom fi pierduți.
Un poem interesant, meditativ, bine clădit.
Am citit și am apreciat,
Sofi
Mulțumesc pentru observație! Am corectat!
O amărăciunea a neîmplinirilor spirituale mi-a transmis această poezie, în care ai creat imagini frumoase, originale.
Am citit cu plăcere.
(de corectat: în buricul/ cenușii)
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE