Lumină-n veşnicie 

Suntem călători pe cont propriu, 
trenul pornit în călătoria 
descoperirii de sine, 
adunând toate sunetele împrăştiate, 
acea uimire a deschiderii ochilor 
şi provocării simţurilor, 
abur nediminuat la marginea prăpastiei. 

La un moment dat, 
fiecare înoată în propria durere, 
calcinându-şi mlaştinile, 
uscându-le la soare, 
lăsându-le să se-albească 
de trecut, de prezent, 
căci viaţa, acea moarte deghizată, 
singurul gardian al inscripţiei votive, 
nu te-atinge 
cu primul şi ultimul sunet, 
nu eliberează, nu aşteaptă ceva, 
niciun apel 
nu sună în ultima secundă, 
un vis rulând fără ţintă, fără direcţie. 

La final, nicio prăpastie 
nu este căscată, 
poate, doar, un punct închis, 
nicio oboseală parcursă, 
poate un alt relief, 
nicio durere nu mai este, 
nimic, nimic, numai cuvinte moarte. 

Ultimul sărut 
se concentrează pe un cuvânt, 
pendulul se leagănă impasibil, 
crescând tempoul de cursă lungă, 
prin durerile naşterii de frunze moarte. 

O şansă există, 
ruga pentru răscumpărare, 
aşteaptând cerul 
să ţi se deschidă-n inimă, 
să-nvie stelele moarte, 
să reaprindă focul 
cu flăcările contopite 
de flacăra stelei ce arde-n noi, 
lumina ei, lumina ta, 
doar o lumină, Lumină-n veşnicie. 

 

Vizualizări: 75

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Martie 28, 2014 la 11:43am

Multumesc, Mihaela, pentru lectura si ganduri.

Cu drag!

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Martie 28, 2014 la 11:42am

Multumesc, Augusta, pentru popas.

Cu drag! 

http://www.youtube.com/watch?v=I_ZvZQT81OY

Comentariu publicat de Mihaela Roxana Boboc pe Martie 15, 2014 la 12:55am

A doua strofă e deosebită! Remarc tonul confesiv, nu poți sta departe de starea poetei!

Comentariu publicat de Chris pe Martie 14, 2014 la 10:12pm

Am citit cu plăcere un poem luminos! :)

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Martie 14, 2014 la 12:13pm

Multumesc, Ana, pentru lectura si impresii.

O primavara minunata!

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Martie 14, 2014 la 12:12pm

Multumesc, Sofy, pentru popas, observatii si semnul de lectura.

Cu pretuire si drag,

Irina

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Martie 14, 2014 la 12:10pm

Multumesc, da Coza, pentru lectura, observatiile aduse si impresii.

Cu drag si pretuire, Irina

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Martie 14, 2014 la 11:38am

Ma bucura semnul tau de trecere si impresiile lasate, Gina!

Cu multumiri, Irina

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Martie 14, 2014 la 11:28am

Multumesc, Ada, pentru pasii tai si gandurile de lumina.

Cu drag!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Martie 14, 2014 la 9:06am

Ajunşi la capătul de sus al scării, coborârea bruscă - trecere în nefiinţă - este cumplită. Dornici de lumină, de viaţă de fapt va trebui să învăţăm de la flăcările cerului ce înseamnă apus.

Poemul este o filosofie asupra trecerii dincolo, cu tot ce ne aparţine. Şi o mică monedă de răscumpărare.

calcinându-i mlaştinile, - cred că ai vrut, calcinându-şi

numai cuvinte moarte-n urmă. - aici eu zic că în urmă este de prisos, deoarece ai la începutul strofei, La final.

Am citit cu plăcere!

Sofy

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Activitatea Recentă

Ada Nemescu a postat o fotografie
cu 43 minute în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog rămâi a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Un vis a utilizatorului Dumitru Mocanu
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Manifest a utilizatorului Alina Ilie
cu 1 oră în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Grădinarul a utilizatorului Ana-Maria Butuza
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Un vis a utilizatorului Dumitru Mocanu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Grădinarul a lui Ana-Maria Butuza
cu 1 oră în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nopți târzii în noapte a utilizatorului Victoria Gârlan Grigore
cu 1 oră în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog la marginea lanului spicele duc spre cer a utilizatorului gina zaharia
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Grădinarul a lui Ana-Maria Butuza
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Grădinarul a utilizatorului Ana-Maria Butuza
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog la marginea lanului spicele duc spre cer a lui gina zaharia
cu 1 oră în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog după o schiță grosolană cu nimfe a utilizatorului petrut dan
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog mere-n livadă (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog după o schiță grosolană cu nimfe a lui petrut dan
cu 1 oră în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iarna va veni a utilizatorului Ariana Zburlea
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Iarna va veni a lui Ariana Zburlea
cu 1 oră în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog (Cratima Poeziei) a utilizatorului Costel Zăgan
cu 1 oră în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pact a utilizatorului Alina Ilie
cu 1 oră în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog apă sau bere? (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor