Reverie albastră

[gina zaharia]

cântă-mi ramură de suflet

repetă-mi colindul din seara

în care tremurau stelele

privindu-ne

n-am reţinut versul de roșu intens

devenise prea repede torţă

şi a dispărut

poate pentru că a înflorit deodată

în culori tainice

 

cântă-mi albastru singuratic

ştiu că te strigă marea

dar fixează o altă distanţă

pentru întâlnirea secretă

din culorile tale se vor naşte viori şi poeme

cât pentru freamătul multor valuri

ce şi-au pierdut surâsul

în troienele timpului

 

sculptează-mi inima în flori de timp

apoi dă-i drumul să zboare cu noi

pretutindeni

să se-nalţe ziduri

pe care să le înţeleagă toţi trecătorii

care știu îmbrățișa valsul

pe scări enigmatice

[mihai catruna]

[Vasilisia Lazăr]

O încântare. Şi tabloul şi poemul:

[gina zaharia]

Fracul necuvintelor tale e rapsodia luminii

 

Privește! Galaxia prin care au trecut șoaptele

îndrăgostiților de elită

a luat foc,

simfonii regale fac șirag  pe inima dimineților.

Clepsidrele coboară praful de stele

pentru concert.

O pasăre străpunge zidul cu o singură aripă.  

 

Între dor și veac -  o scară,

pe rug -  vioara nepereche învățată să slujească

până la topire,

mai adevărată decât  magia culorilor în vals

la răscrucea îmbrățișărilor.

E cerul ei!

 

Cuprinde-mă! Ochii tăi vor cuvânta și astăzi

cu aceeași patimă,

munți de vrajă îți strigă numele

după fiecare cântec cu destinație platonică

(un singur semn ucide în avalanșă de sunete

împărțind torțe pe apă).

 

Fracul necuvintelor tale e rapsodia luminii!

[gina zaharia]

Any, Sofy, astăzi o vioară deasupra lumii...

Mulțumiri, cu drag!

[Sofia Sincă]

Şi povestea continuă.

Un preludiu al intenţiilor, ale simfoniilor despre frumos, împletirea penelului cu versul. O nouă creaţie culturală, care va revoluţiona contemporaneitatea, sunt sigură. Pionerii sunt întotdeuna binecuvântaţi.

Deosebită admiraţie, Sofy!

[Any Dragoianu]

Sfintit e si tabloul, cu versurile tale Gina!

[mihai catruna]

[gina zaharia]

pustnicii vorbeau între ei

prin alfabetul de ceară

uneori își înversau  șoaptele

făceau culoar spre forme tropicale

acolo se confundau cu sensul

tăcerilor înflorite....

mulțumim, Mihaela! un gând bun pentru tine!

[gina zaharia]

Din  prea mult suflet

n-am reuşit să ghicesc nimic

din alchimia zidului de tăceri

prin cratere polare pescărușii evadaseră

a doua oară

în același zbor

între nord și sud

scările cu număr exact de nesosiri
purtau stăpânirea de sine

în buzunarul setei mele
şi izvorau

le-am descoperit când developam coamele munţilor
nu departe de templul adevărului
abia am sigilat o promisiune

mi-au surâs

cu inimă vulcanică

 

poate că un orb număra albul gândurilor

adunate de pe colinele înserării
şi plângea
poate că un pictor era mult prea obosit

să ascundă stările 
în sufletul aceluiaşi cer
şi devenise daltionist
poate că pereţii ploilor separau grindina de amiezi
transformându-le în murmure nemaiauzite
și tăceau

 

poate că locul acela era sfinţit
cu prea mult suflet

[gina zaharia]

dincolo de cratere, Any! apoi, câțiva pescăruși polari, întârziați și înțelepți ...

îmbrățișări, cu mare drag