Cu-a dragostei lumină

 

În fântâna inimii am intrat împreună

şi, pas cu pas, adânc

ne-am continuat drumul sub cerurile înstelate.

 

Eu, rază de lumină,            Tu, torent al cosmosului,

    Eu, val neobosit                 Tu, ţărm al mării mele

        când domol şi racoros,         mereu aşteptat şi aştepând,

            când furtunos şi înăbuşitor       mereu întregul prelungirii mele.

 

Cu respiraţia ta ai atins-o!

O barcă, efemeră sub steaua, luceafăr-călăuză...

 

Eu, dintr-un timp anume,                            Tu, din cel prezent

              - steaua mult dorită.                                  - scânteia inimii mele.

 

Din ochii tăi am îndepărtat, rând pe rând, norii,

- un zbor de fluturi pe cărările durerii tale curgătoare -

am cules spinii tăcerilor străine

şi ţi-am privit lumina pornind în larg s-o ajung.

 

Pe marginea fierbinte a lumii, nu am simţit distanţa,

Am construit fundaţia petalelor zidirii noastre,

- copilul unui vis -

Am redat inocenţei lumini multicolore

şi albe flori de hoya

în timpul ăsta nemilos de scurt,

un alt timp mai aproape de alţi timpi - un timp uitat -.

Atât de intens îl simţim?

 

Cu credinţă, speranţă şi dor

- două vase prin care iubirea

curge dintr-unul în altul, un transfer de lumină -,

am înălţat copacul vieţiii. Un timp pentru toate!

Vocea mea ţi-a activat dorinţa,

prin focul sărutului a gemut templul trupului,

Cu roua ochilor am udat rădăcinile,

ridicandu-şi ramurile spre infinitul iubirii.

 

Tu... Eu … o mângâiere

pe-a sufletului durere goală

în clipa prezentă

Etern

În timpul de ieri.

Vizualizări: 41

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Septembrie 20, 2012 la 7:11pm

Multumesc pentru lectura si caldele impresii, Maria draga.

Cu pretuire, Irina

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Septembrie 20, 2012 la 7:06pm

Minunat ai simtit tabloul redat, Gina!

Cu multumiri si drag, Irina

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Septembrie 20, 2012 la 7:04pm

O barcă, efemeră sub steaua, luceafăr-călăuză...

Multumesc, pentru sugestie si apreciere, Ion! Off, neatentia asta!

Cu aleasa consideratie, Irina

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Septembrie 20, 2012 la 11:11am

barcă, călătoare Hai zi-i hoinară

Frumooos!

da Coza

Comentariu publicat de Belean Maria Ileana pe Septembrie 20, 2012 la 8:15am

Meditatie, duiosie, iubire, un balsam pentru suflet... te felicit cu drag ,mult!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Septembrie 20, 2012 la 4:57am

superb tabloul dragostei fără distanțe...

mi-a mângâiat ochii inimii

cu prețuire,

gina

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Septembrie 19, 2012 la 9:40pm

O barcă, călătoare sub stea, luceafăr-călăuză...

Multumesc, Sofy, pentru caldele impresii. Cu drag si pretuire, Irina

 

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Septembrie 19, 2012 la 8:17pm

Timp şi lumină, lumină şi timp - iubire. Joc al sufletelor, un El şi o Ea scăldaţi de lumina stelelor, au învăţat să trăiască în doi.

Există ''Un timp pentru toate!''

Foarte interesantă este grafica poeziei tale, Irina!

Am citit cu deosebită plăcere, Sofy!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - scriitoare, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - scriitoare

GABRIELA RAUCĂ - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

ADA NEMESCU - poetă

MIHAELA POPA - scriitoare

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - scriitor, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Costel Zăgan şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 10 minute în urmă
Lui Denisa Curea-Popa i-a plăcut discuţia Lucrarea Duhului Sfânt a lui Cosmin Preda
cu 32 minute în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog geneza a utilizatorului petrut dan
cu 1 oră în urmă
Cosmin Preda a adăugat o discuţie la grupul
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog geneza a utilizatorului petrut dan
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Vară uită-ți visele! a lui C.Titi Nechita
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Femeie albastră a lui Monica Pester
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog geneza a lui petrut dan
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Tristețea-i doar o pată de cerneală a lui Ada Nemescu
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Sub vremea unui cerb sau unui zbor (repostare) a lui gabriel cristea
cu 7 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cuvinte a utilizatorului Monica Pester
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Cuvinte a lui Monica Pester
cu 9 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cuvinte a utilizatorului Monica Pester
cu 9 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cuvinte a utilizatorului Monica Pester
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Cuvinte a lui Monica Pester
cu 9 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cuvinte a utilizatorului Monica Pester
cu 9 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog șșșt – Săptămâna mare a utilizatorului Mihaela Popa
cu 10 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Femeie albastră a utilizatorului Monica Pester
cu 10 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Femeie albastră a utilizatorului Monica Pester
cu 10 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Femeie albastră a utilizatorului Monica Pester
cu 10 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor