TRANSFUZIA

- Dacă simţi un minus, plusul este la mine!

Timpul îşi cere echilibrul şi netezirea drumului,

Pe lângă lumea noastră mai există una,

Sunt locuri doar pe unde poţi trece dincolo...

(Timpul nu mai are răbdare!)

- Ne încâlcim, ne ameţim tot mai mult într-o pânză,

în pânza timpului dulce-amar...

 

- O gutuie e lumina din fereastra timpului!

Din asta suntem făcuţi,

din suferinţă şi chin îngemănate

cu plăcerea de a avea ceva,

de a simţi altfel, mereu noi, mereu alţii,

noi emoţii, regenerare nu stagnare,

Urcăm, ne uşurăm consumându-ne!

 

S-a rupt vreun fir? Poate nu, altfel nu mai scriai,

Ne complicăm când totul e simplu...

 

Prea obosit să mai strigi,

frunzele ţi-au ieşit din orbite,

sângele s-a făcut ţărână şi tot nu ai uitat-o,

Ai căutat-o sărutându-i disperarea,

ai alintat-o în recea moarte, dar nu ai uitat-o,

Aşteptai ochii ei plutind de dincolo de timp

şi iată, vezi copacii ce au îmbrăţişat-o odată cu tine,

singuri şi galbeni, nocturni şi nebuni,

cum era zâmbetul ei.

 

Când prin transfuzie în sângele venelor

ţi-a intrat noua sevă s-a născut

un curs armonios în delta sângelui tău.

 

Când seva ţi s-a strecurat în corp,

în noul corp necunoscut,

asemeni florii hoya ce se deschide

într-un anume timp, într-un anume loc,

în taină înfloreşte-n inima ta

o neştiută frumuseţe,o negustată lacrimă...

 

În delirul mecanicii inimii

acul indicator al orelor ceasornicului inimii

îţi străpunge pielea într-un singur sens.

 

Din trupul rănit, în locul neştiut,

printre atâtea perfuzii urcă seva vieţii

pentru a încălzi acele locuri neînsorite,

pentru a-ţi înroşi harta neterminată.

 

Din inimă în inimă, picăturile de sânge donate

sunt petalele macilor purtate de vânt, de vântul speranţei...  

Vizualizări: 25

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Decembrie 30, 2012 la 12:26am

Lisia, ma bucura trecerea si impresiile tale !

Cu drag, Irina

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Decembrie 30, 2012 la 12:25am

Multumesc, Veronica, pentru semnul de lectura.

Cu pretuire, Irina

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Decembrie 28, 2012 la 11:41pm

Un poem vast și profund care mi-a picurat stropi de bine în suflet.

Comentariu publicat de Veronica Pavel Lerner pe Decembrie 28, 2012 la 10:27pm

Profund. Citit cu admiratie. 

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Decembrie 28, 2012 la 10:25pm

Multumesc, da Coza, pentru patrundere in poem si intelegere.

Cu drag, Irina

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Decembrie 28, 2012 la 10:24pm

Mihaela, multumesc pentru pasii tai si semnul de lectura!

Cu drag, Irina

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Decembrie 28, 2012 la 10:22pm

Transfuzia de lumina, transfuzia iubirii! Multumesc, Sofy.

Cu pretuire, Irina

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Decembrie 28, 2012 la 8:07pm

De data aceasta, trebuie o virgulă în primul vers, după minus.

Copleșitoare poezie prin vastitatea orizontului ei.

Prețuire,

da Coza

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Decembrie 28, 2012 la 12:08pm

Interesant mod de a trata clipe aproape de sucombare... Transfuzii de bine... Imagini create prin metaforă, trăire prin ecouri şi vis.

Am citit cu încântare, Sofy!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

ADA NEMESCU - poetă

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog magic a utilizatorului petrut dan
cu 2 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fundal a utilizatorului IOAN stoian
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Fundal a lui IOAN stoian
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de IOAN stoian
cu 4 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog magic a utilizatorului petrut dan
cu 8 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog magic a utilizatorului petrut dan
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Nebun cu memoria lacrimilor a lui x
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Ploaie fără preaviz a lui C.Titi Nechita
cu 9 ore în urmă
Lui Georgeta Nedelcu i-a plăcut discuţia Minuni a lui violetta petre
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Culiţă Ioan Uşurelu îi place postarea pe blog ținută de seară a lui petrut dan
cu 10 ore în urmă
Postare de log efectuată de C.Titi Nechita
cu 13 ore în urmă
Dacu a contribuit cu răspunsuri la discuţia O întrebare a utilizatorului Dacu în grupul FILOSOFIE, MAXIME, CUGETĂRI, PROVERBE, GÂNDURI...
cu 14 ore în urmă
Ada Nemescu a contribuit cu răspunsuri la discuţia O întrebare a utilizatorului Dacu în grupul FILOSOFIE, MAXIME, CUGETĂRI, PROVERBE, GÂNDURI...
cu 21 ore în urmă
Ada Nemescu s-a alăturat la grupul utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 21 ore în urmă
Dacu a adăugat o discuţie la grupul
cu 22 ore în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În căutarea cuvântului multidimensional a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 22 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Trece viața a lui BOTICI GABRIELA
cu 22 ore în urmă
Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 23 ore în urmă
Denisa Curea-Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În căutarea cuvântului multidimensional a utilizatorului BOTICI GABRIELA
ieri
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog În căutarea cuvântului multidimensional a lui BOTICI GABRIELA
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor