Trist copil fiind acasă la ai tăi                           

spre chipul mamei zâmbeai cu ochii plânși,    

nevrând s-o superi  tăceai cu pumnii strânși   

prin lunga noapte  n-ai vrut  a mai trăi...          

Fugind de tine, de cuibul părintesc,           

te-ntinzi spre stele de umeri să le prinzi,   

dar ard în ceruri, n-ai cum să le cuprinzi  

și tocmai asta te-a deprimat prostesc.         

Actori…

Jiboul încins miroase-a friptură.

Maşinile negre se-nmulţesc în parcări.

Călători ameţiţi se visează călugări-

Jiboul negru miroase-a friptură.

Pancarte fantomă sugrumă doi stâlpi,

până şi corbii-şi dezbracă penajul.

Focul carnal ne fură mirajul-

pancarte carnale sugrumă doi stâlpi.

Dezbracă-ţi bumbacul ce-atârnă pe coapse,

nu e timp de bârfit! Nu e ceas de pierdut!

Dă-mi carnea ta să o gust cu-mprumut-

dezbracă-ţi un ceas…

Prin toamnă Tu, parcă, sugrumi natura.

Plouă cu frunze, plouă cu lacrimi,

mireasma fructelor uscate

mă bântuie noaptea când Tu ucizi natura.

Zilele curg răpite de-ntuneric.

Friguroase păsări halatul și-l îmbracă

și pleacă triste, plânse, cu inima-mpietrită

departe în neant, uitându-mă-ntuneric.

Pe ce frecvență vorbești cu mine Doamne?

Cum crezi că respir eu când prin glasul toamnei

îmi dezvălui soarta…

Cod negru de furtuni, plouă.
Plouă cu gânduri, plouă negând.
Mirosul neuronilor arzând
spre tine mă poartă... plouă.

Pe tine, timpul, nu te calcă.
Eşti tot mai frumoasă, mai coaptă,
iar marea albastră te-aşteaptă...
Timpul, pe tine, nu calcă.

Cod negru de lacrimi albastre.
Plouă cu gânduri, plouă negând,
în ce mă transform evoluând?
Negru cod de lacrimi albastre...

I. Trântit în genunchi de ispite grele 

 ard în focul crud al poftelor de ieri.

 Oricât mi-aş cerne gândurile rele

 o voce neagră mă sfarmă în dureri.

 II. Cel rău spre mine îşi întinde gheara

 sufletul mi-l vrea înfipt…

Sonetul îngerului căzut

(tentativă de sonet englezesc)

Ieri, îmi promiteai pe strada Patimi Rare

celesta dragoste sfinţită de Hristos.

Ca nimeni alta în prag de înserare

nu mi-a zâmbit mai pur sub cerul fabulos.

Tot ieri, îmi promiteai cu lacrimi un inel.

Un legământ etern în sânge încrestat

şi ceas de ceas credeam în visul nost’ fidel

pe care anii grei ni-l înălțau curat.

Dar azi, pe sânii tăi sculptați cândva de…

autor Daroczi Andrei Claudiu

Prin toamnă Tu, parcă, sugrumi natura.

Plouă cu frunze, plouă cu lacrimi,

mireasma fructelor uscate

mă bântuie noaptea când Tu ucizi natura.

Zilele curg răpite de-ntuneric.

Friguroase păsări halatul şi-l îmbracă

şi pleacă triste, plânse, cu inima-mpietrită

departe în neant, uitându-mă-ntuneric.

Pe ce frecvenţă vorbeşti cu mine Doamne?

Cum crezi că respir eu când prin glasul…