Au adormit în zbor serafimii
Încremenit e globul
De jăratec al lui
Helios
Străjer la poarta raiului
Petre picoteşte cu ochelarii
Căzuţi pe vârful nasului
Sforăie uşor în tihna amiezii
Adam a adormit în timp ce îşi număra coastele
Numără şi în somn ( pare-se…)

Liniştea lipeşte zulufii blonzi ai evei
De frunte…
Visează…
E frumos visul ei
Şi e atâta linişte…

Vrea cineva un măr ?...

Câţi de eu şi tu pot să încapă

În primăvara mea

Alături de mine şi tine ?

Asta mă întreb atunci când simt cerul

Tot mai aproape de mansarda noastră…

Aşa mă gândesc că trăim o primăvară

Într-un montparnasse

Din amintiri netrăite încă…

Cu alb de sacre cœur

Şi miros de cărti din anticariat

Iar visezi - imi spui – sena noastră e fluviul

Iubitule

Unicul fluviu

Şi nu avem buchinişti pe cheiuri

Ci doar pescăruşi

Şi…

Ştiu, îmi spui, tu nu simţi primăvara

Te lauzi că o simţi

Dar nu te cred !

Ţie îţi soptesc pescaruşii ; gabrieeel,în penele noastre

Adie aburul primăverii

Nu-l simţi ?

De ce nu-ţi porţi şi tu aripile,

Ai întâlni-o mai repede…

Respiraţia ei îmi topeşte zăpezile,

Cuvintele muguri nu mai înseamnă nimic :

Poate doar amintirea trecerii dintre anotimpuri

Şi un fluviu care îşi poartă curgerea

Prin osul tâmplei,

Căutând iar…

de ce

dacă simt gustul primăverii în mine

trebuie să vină cineva

care să îmi spună

te-nşeli

e iarnă!

Stau lipite cuvintele mele de os

Cuvântul mugur e prins undeva

În zona capului femural

Ce dacă e bolnav?

Asta înseamnă că nu mai există

Primăvară?

Cuvântul naştere

E peste tot

Pe vertebre, pe coaste, tarsiene…

Cam scârţâie reumatic

Dar naşterea şi re-naşterea există

Sunt parte din ea

Din…

istorii...

E valul ce-şi sparge-n nisipuri

Albastrul

Şi rece e marea ca moartea în

Castrul

Roman de la margini de Pont Euxin

Soldaţi-s nisipuri corăbii nu vin

Doar firul de iarbă ce iese din piatră

Respiră pârjol risipit de la vatră

Oglindă e marea galera-i departe

Pe ţărm zace orbul pierdut într-o carte

Orbitele goale ghioci vii să-i poarte

Nisipuri şi mare şi scoicile sparte

În marea cea neagră la Pont Euxin

Îşi…

Am înnorat ca tine

În pagina de carte

Îmi plouă nu ştiu cine

Şi mi-e un dor de moarte

Îmi arde iar cuvântul

Topit într - un blestem

Îmi pârjoleşti pământul

Şi o să ard ; mă tem…

Mai dau o filă-n urmă

Mai rătăcesc puţin

Încă o zi …pe urmă

Aştept ! dar nu mai vin

Am împietrit secundă

Pe creangă de copac

Timp spiralat – o fundă

Din clipă o să-ţi fac

De-o parte şi de alta

A timpului să fim

Să îl…

ploaia care va veni...

Ne va potopi lumina
Soarele va înlemni
Nu vom şti a cui e vina
Însă ploaia va veni

Ne vom nemuri-n cuvinte
Sfinţi-n ceruri vor nunti
Nu ne vom aduce-aminte
Însă ploaia va veni

Şi ne va ploua pe faţă
Zâmbetul ni-l va cerşi
Ca să îl topească-n ceaţă
Ploaia care va veni…

Spuneam că sunt un săpător după cuvânt

Oare mă înşel?

Oare m-am înşelat dintotdeauna?

De ce aşa…

Oare târnacopul care îmi e unealtă

Nu a amestecat lutul

Cu cuvântul ?

Oare nu am ucis cuvântul încercând să îl aduc

La lumină ?

Eu nu sunt poet !

mi-ar plăcea să fiu Poetul

dar nu

eventual moşesc aripa cuvântului

-dixit Nichita-

Mai bine decât mine

Nu decât altul

Pentru că eu nu pot fi mai bun decât mine

Iar…

Toţi îi spun cioplitorului în piatră artist

Deşi taie în carnea pietrei

Nu îl numeşte nimeni

Măcelar sau asasin

E doar artist

Atât

Sap adânc

În timp sap după cuvinte

Cum sapă groparii în cimitir

Să închidă corpul mort în pământ

Şi nu sunt gropar

Deşi închid şi eu

Cuvântul într-un sicriu numit

Poezie

Sau încerc

Măcar

Sap adânc

Cum sapă căutătorul de aur

După lumina metalului

Îngropat

Şi nu…

Deasupra-mi, stol de păsări,

Cu zborul lor, întors,

Zig-zag de linii frânte,

De Morisson şi Doors…

Acoperă văzduhul

Cu vineţii canale,

Se naşte viaţa-n stuhuri,

Se-neacă melci în bale…

Acoperă-mi tot cerul,

Cu aripe de paseri!

şi sfredeleşte-mi mintea

cu mii şi mii de laseri!

trimit în colţul minţii,

din întuneric, ochii,

m-am lepădat de sfinţii,

din timpul babei Dochii…

cătându-te pe tine,

am rătăcit…

Ochiul ei stâng

Strălucea a întunericul dintâi

Căzut de nu se ştie unde

Poate din chaos…

Cine ştie !

Ochiul meu stâng îl ţineam închis

Ca să nu îl orbească strălucirea

Ochiului ei stâng

Pe furiş îl deschideam

Dar de frica întunericului

Îl închideam repede

La loc

Ochiul ei drept

Era doar o lumină continuă

Izvorâtă din sufletul

Lipit de sufletul

Meu

Despre ochiul meu drept

Nu are rost să mai spun…

Acum se vede clar de la geamul camerei

Fără ceţuri şi înceţoşări

Fără ploia care topeşte punte între

Cer şi apă

Apă şi cer

Leneş ca o pisică turcească

Fluviul se întinde după un prânz

Copios

Pentru siesta de apres-midi…

Acum se vede clar

Contrast între cenuşiul lichid

Şi cenuşiul pădurilor riverane

Întemniţate încă în iernile sufletului

Îl impart cu tine

(nu pot spune că e doar al meu

Si tu ai dobândit cetăţenia…

Cum ar fi arătat

Omul de tinichea dacă ar fi avut inimă ?

Ştia el câte neajunsuri îi poate provoca

Bucata aia de muşchi

După care tânjeşte de-a lungul poveştii ?

Stai în faţa oglinzii

Punându-ţi aceleaşi întrebări

Şi tu eşti ieşită dintr-una

Iar stropii de apă de la duş

Fac acelaşi zgomot

Când îţi ating

Pielea

Precum

Picăturile ploii

În căderea lor

Pe tabla

De pe casă

În spatele privirii …

Îmi spui

– Dacă mă împodobesti cu penajul de gală

Voi fi cea mai frumoasă

Pasăre de pe cer

Atunci

In mâinile tale voi deveni

Măiastra…

Şi zborul meu va fi doar pentru tine

Iar cuvântul meu

numai al tău…

Îţi spun

– Că penele de gală nu pot spori

Frumuseţea

Un gândac de bucătărie este urât oricum

Chiar şi altui gândac de bucătărie

Dar pasărea…

Pasărea este măiastră prin zborul ei

Prin căderile şi…

Şi ce bine e seara petrecută în pat

Halatul nu îţi mai ştie umerii

Nu l-ai mai purtat demult

Nu mai păstrează mirosul corpului

Tău

E ca un joc al copilăriei

Seara asta

Un joc de ghicit cuvinte

Cuvântul tu

Cuvântul eu

Şi în spânzurătoare mai punem o parte din noi

Ca atunci când tu nu mai erai tu

Şi eu plecasem din mine

Ce frumoasă e seara asta petrecută

Acasă, iubi…

Amestec de parfumuri

Ca într-un coafor de pe…

Perdeaua ploii

Arc de apă între

Apele cerului şi fluviu

Doar arc de apă şi nu arc en ciel

Lipsesc culorile

Cenuşiul nu e culoare

e gustul

sau dezgustul refuzului

al fricii

de lumină

perdea lichidă îmi ascunde

ochiul nopţii

fluviul nu mai este…

a rămas doar malul

Şi-a luat sălciile şi

Împreună cu ele

Te-a ascuns şi pe tine

(Ce să fac acum cu puntea

Care îmi uneşte gândurile cu lumina

De la…

-Ştii câte colţuri are iubirea?

Aşa mă întrebi

În timp ce ne numărăm spăşiţi

Echimozele

-stiu!

Îţi răspund:

-mult mai multe decât numărul scaunelor

Care îmi mângâie dimineaţa

Fluierul piciorului(mereu acelaşi)

Când merg să îmi fierb apa de ness

-hai să începem re-cunoaşterea noastră,iubi

O nouă colorare a petelor albe

Care ne-au facut atât de cenuşii

În ultima vreme….

Sunt un alt adam

Total diferit de cel ştiut de…

Şi dacă îţi spun că sunt nebun

Nu te vei mira

Îmi vei spune că nu poate fi normal

Cineva care prinde cuvintele

Cu plasa lipoveanului de pe fluviu

Şi le dă apoi drumul

Să se joace

În poezie.

Voi completa atunci

Ca de fiecare dată

Că sunt nebun de tine

Şi tot ca de fiecare dată

Îmi răspunzi :

-tot o formă de nebunie este şi asta

Care îşi are- din fericire -

Leac

Aici te voi contrazice

Luând în mâini plasa…

Taaci…

Îmi spui continuîndu-ţi mersul mândru

Prin praful stârnit de cuvinte

Căzute din carte

Ajungi repede la capitolul doi

Aşa începe şi cartea

Capitolul unu e la final

Ca în dramele cu final deschis…

E ciudat, iubito

Şi dragostea noastră începe de la mijlocul

Poveştii

S-au lipit de noi

Doar cuvintele de pe urmă

Teiubescurile sunt în epilog

E bine şi aşa

Poate finalul

E fericit

Sau poate …

Repetăm

Suntem pietre

Nu trebuie să uităm

Suntem pietre…

Şi ochiul nostru larg închis

Către interior

Pândeşte schimbările

Din spectrul luminii

Repetăm

Suntem lumină

Nu eu

Nu tu

Împreună suntem

Lumină

Mâinile noastre nasc fulgerul

Dintâi

Mai e nevoie de întuneric ?

Repetăm

Suntem fluviul

Nu uităm matricea

Ne risipim

Peste ierburile arse

De absenţe

Şi le dăm viaţă…