Munca a creat întâia maimuţă Restul

au făcut oamenii politici Producţia şi

timpul liber Violenţă sărăcie şi ignoran

ţă Capital euro versus dolar Ciocănitoa

rea civilizaţiilor Al şaptelea val şi moartea

supraomului Eradicarea maimuţei cu chip

inuman Patronul în sus patronul pe jos Mun

ca musculară şi groapa de gunoi a istoriei

Valoare adăugată pe sub mână

Inventarea trecutului

Hai să ne accelerăm

Îngeri…

Primăvară de cleştar
mi-ai pus sufletul pe jar

Cum se-nalţă soarele
cântă iar izvoarele

Cântă ca nebunele
înroşindu-şi strunele

Cântă vai până la verde
sufletul de mi se pierde

Cucul cântă ca o floare
înfloreşte şi ne doare

Cade-o barză pe hârtie
şi cu primăvara scrie

De se-nchină frate cioara
c-a înmugurit vioara

Costel Zăgan, ODE GINGAŞE

M-am născut am trăit am murit Roman

Iubito nici bine n-ai deschis ochii
frumuseţii Şi mi-ai epuizat dex-ul
melancoliei Teama de-a fi ce bucu
rie Doamne ce bucurie După o vre
me însă captiv într-un poem adorm
între două pagini virgine
Geneza şi Apocalipsa

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

În fugă am trecut prin moarte
în fugă am trecut prin viaţă
şi Doamne extrem de departe
e masca mea de a mea faţă

Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE

Nici bine ochii n-am deschis

singurătatea mă izbeşte-n faţă

şi-abia ieşit din paradis

o altă amintire mă răsfaţă

Singurătatea mă izbeşte-n faţă

nimic cu nimeni se-ntâlneşte

mă nasc în fiecare dimineaţă

cum apa domnilor din peşte

Nimic cu nimeni se-ntâlneşte

şi zău abia ieşit din paradis

văd că nimic nu-i omeneşte

deşi nici ochii n-am deschis

Singurătatea mă izbeşte-n faţă

că numai ea vai mă dezvaţă

Costel Zăgan,…

Nici bine uşa n-am deschis
singurătatea m-a izbit în faţă
şi-abia scăpat de paradis
pe fugă am trecut prin viaţă

Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE

Doamnelor şi domnilor nu vă supăraţi Sunt
cobaiul de serviciu al comediei umane Am
mâinile legate de instinctul supravieţuirii în
doi Zâmbiţi nu servesc mai multe femei nici
la pachet Ard de unul singur şi-n doi Cu toa
te că fumul rugurilor vecine îmi invadează
dis-de-dimineaţa ograda vieţii
Doamne
nu te supăra
că-n fiecare noapte rugul dragostei mele
iar îţi orbeşte îngerii

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

Copii eram noi amândoi
Dumnezeu şi cu mine
să-mpartă lumea azi la doi
nici Lui nu-i mai convine

Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE

Stop trecutului stop prezentului
stop viitorului Stop tuturor pro
numelor personale şi mai ales
impersonale Ce se scoală de
dimineaţă s-ar putea să ajungă
în cazul acuzativ Însă nimeni nu
îndrăzneşte să viseze prezentul
nostru cel de toate zilele şi mai
cu seamă cel de toate nopţile Eu
nu sunt tu nu eşti el sau ea nu este
Prin urmare toţi suntem de gaşcă
Nu-i aşa Doamne

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

Sub nucul amintirii noastre
femeie am găsit doar astre

Costel Zăgan, DISTIHURI REBELE

Doamne ce ghinion mişto
sunt român n-am încotro

Costel Zăgan, DISTIHURI REBELE

Mă enervează iarăşi lumea

deşi o iubesc ca-n prima zi

când ura va atinge culmea

atunci de ce-aş mai înflori

Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE

Suferinţă fii de treabă
primăvara a venit
ia colea un fir de iarbă
un poem fără sfârşit

Primăvara a venit
hai să înflorim în doi
dincolo de infinit
să dăm timpul înapoi

Hai să înflorim în doi
ia colea un fir de iarbă
soarele parcă-i un sloi
suferinţă fii de treabă

Primăvara a venit
pe muchie de cuţit

Costel Zăgan, CEZEISME II

ZIUA MONDIALĂ A POEZIEI : ŞI COSTEL ZĂGAN

CELE 1001 DE NOPŢI ALE CUVÂNTULUI

Sudoare îngerească

ţi-a curs în călimară

poţi scrie-acum poete

şi poate n-o să doară

Mai cumpăneşti tăcerea

A FI SAU A NU FI

şi iată în cuvinte

se crapă-ncet de zi

Costel Zăgan, Hiperbole blitz, 2005

GOLGOTA CUVÂNTULUI

Doamne Iisuse al limbii române

iartă-mă că-ţi răstignesc cuvântul

viaţa trece numai visul tău rămâne

îl păstrez în…

Pâlpâie lampa tăcerii
cu fitilul rău scurtat
au venit iarăşi hingherii
însă câinii n-au lătrat

Cu fitilul rău scurtat
gata sunt să explodez
ca să fiu din nou bărbat
înfloreşte-un tei ce crezi

Gata sunt să explodez
au venit iarăşi hingherii
ca să latre chiar în miez
pâlpâie lampa tăcerii

Cu fitilul rău scurtat
între şoaptă şi lătrat

Costel Zăgan, Cezeisme II