în loc de 

Tatăl nostru

recit

poemul unui prieten

și unde-ajung nu-i hotar

Costel Zăgan

călătorie 

spre dragostea pierdută

pagubă-n ciuperci

Costel Zăgan

Amara miere a melancoliei

din cuvinte se prelinge

chiar în mijlocul pustiei

din nisip răsar poeme de sânge

caut veșnicia pe ulițele satului natal

ghidul meu Lucian Blaga

îmi face semne disperate

să nu renunț …

Gura țeava înroșită a puștii

tace exact

când

pata de sânge

trece dintr-un ziar

în

alt

ziar

cu

viteza gândului…

Aud ploaia recitând din Bacovia

materia geme ca un galben corb

sunt singur ești singur e singură

Dumnezeul toamnei nu este orb

Septembrie sticla de șampanie agită

copacii au la gât parcă niște felinare

violet lacrimi…

Voi lăsa durerea ca să mă exprime

voi lăsa speranța ca să mă descrie

o să faceți dublu cât mai multe crime

rana mea de-a pururi însă va fi vie

Costel Zăgan, Axiomele lui Don Quijote

Luptă de-o viață cu statul

și dă-i și luptă

și

Costel Zăgan

Intru în biserică

sau într-un rai părăsit

liniștea îmi îngheață picioarele

parcă aș duce un clopot în brațe

parcă n-am fost noi

ci două drumuri rănite de soarele verii

abia azi simțim greutatea aripilor

ești mai vie ieri

ca-ntotdeauna

dragoste

Costel Zăgan, Angoasele mele

 Mă trezesc cu noaptea-n cap

Când am resuscitat zăpada

iubito era iarnă era vânt

din cerneală am scos spada

și-am înfipt-o în cuvânt

Iubito era iarnă era vânt

dar pe cap aveam o căciulă

timpul trecea înghețând

numai clipa în tăcere urlă 

Dar pe cap aveam o căciulă

din cerneală am scos spada

dar amintirea parcă-i nulă

totuși  am resuscitat zăpada

Iubito era iarnă era vînt

versul trecea…

La

sfârșitul

acestui

poem

te

va

trezi

muzica

florii

de

cireș

iubito

Costel Zăgan, VARA DIN SUFLET (ANTOLOGIE), 2023

Patul meu este durerea

mă-nvelește doar necazul

grijile mi-au luat puterea

lacrimile nu-s cât obrazul

Mă-nvelește doar necazul

dar unde-i îngerul de pază

ca să-mi schimbe macazul

mereu…

Doar c-o vioară și c-un flaut

mă-ndepărtez ca să te caut

doar din haiku ca de pe tron

și-n noaptea asta voi fi domn

nu zic nimic și nici nu scriu

te-aș mângâia și din sicriu

și dincolo zău de mormânt

m-aș coborî doar să te…

Îmi agravez nașterea puțin câte puțin

Costel Zăgan, Universuri paralele

O eclipsă de soare ai pe șoldul stâng iubito

mai implor tristețea să nu râdă de mine

cu ochii scoși liniștea rătăcește prin sânge

mormintele fac streap-tease în cimitir totul e bine

Sânii tăi îmblânzesc amurgul a doua oară

abia mai respir(i) în abisul…

Sub talpa Ta e și crucea mea Doamne

Costel Zăgan, Nemărginiri într-un vers

Ca orice utopie citadela binelui absolut

are toate porțile ferecate

pe câmpul de luptă din jur te (z)bați cu tine însuți

pe viață sau pe moarte nu mai contează

umbra aproapelui sau discreția îngerului de pază

sunt tolerate în cușca fiecărui individ

castrată…

 poet secetă

picături de ploaie

în călimară

Costel Zăgan, POEME PE O FRUNZĂ, Editura Art Creativ, 2016