SHAKESPEARE – Sonet XLVI

[Laurean Mihai Gherman]

Sunt inimă şi ochi încăieraţi,

Izbânda de-a te fi avut s-o-mpart;

Ochiul nu vrea şi ei să te arăţi,

Ea se râvneşte volnic de-al său hart.

 

Pledează inima că-i eşti în sine,

Un scrin în care ochiul nu răzbeşte,

Dar acuzatul neagă-aceste vine,

A ta splendoare–n el se oglindeşte.

 

Pentru dreptate, se convoacă

Juriul de cuget, inimii dijmaş;

Iar prin verdicte, inima o-mpacă

Şi ostoieşte ochiul pătimaş:

 

Căci lui, făptura ta i se cuvine,

Iar ei, iubirea tăinuită-n tine.

Mine eye and heart are at a mortal war,
How to divide the conquest of thy sight;
Mine eye my heart thy picture's sight would bar,
My heart mine eye the freedom of that right.

My heart doth plead that thou in him dost lie,
A closet never pierced with crystal eyes,
But the defendant doth that plea deny,
And says in him thy fair appearance lies.

To 'cide this title is impannelled
A quest of thoughts, all tenants to the heart;
And by their verdict is determined
The clear eye's moiety, and the dear heart's part:
     

 As thus: mine eye's due is thine outward part,
      And my heart's right, thine inward love of heart.

[Vasilisia Lazăr]

Pentru dreptate, se convoacă

Juriul de cuget, inimii dijmaş;

Iar prin verdicte, inima o-mpacă

Şi ostoieşte ochiul pătimaş:

Vă felicit! Să-l traduci pe Shakespeare, frumoasă și nobilă misiune!

[Ion Lazăr da Coza]

hart¹, hárturi, s.n. (reg.) latură, parte.

Mici poticneli, însă place.

da Coza