Am publicat acest articol cu mulţi ani în urma.

"Ca semeni, am  fost creaţi liberi, liberi în gândire. Nimeni şi nimic nu va-nlocuii voinţa personală, dorinţa EU-lui pornită din interiorul fiinţei umane.

 

Tot respectul pentru domnul Pleşu însa dacă îi aparţin asemenea afirmaţii,este "dureros"...fără pic de logică...

 

Ca român, trăind departe de ţară, când am plecat de acasă, am luat cu mine mândria de a fi român."

 

Ce spunea Andrei Pleşu:" nu poţi fi mândru de ceea ce nu ai obţinut prin merit sau prin opţiune. Prin urmare nu pot fi mândru că sunt roman."

 

Cu voia sa, am, n-am voie, eu sunt mândru că sunt român.

Încerca Andrei Pleşu încă din 2004 să ia romanului dreptul la mândria de a fi om? nimeni la naştere nu a avut opţiunea de a fi om.

Cum poţi să-ţi iubeşti ţara dacă nu eşti mândru de ea? s-a întrebat Andrei Pleşu înainte să emită asemenea afirmaţii ?

 

Suntem o naţie care a dat umanităţii oameni deosebiţi.

Oare de ce istoria nu este dreaptă cu noi, suntem mici printre cei mari? NU, suntem prea toleranţi cu greşelile noastre sau ale altora faţă de neamul nostru.

 

Originea etnică este DESTIN. Un om poate să îşi schimbe numele, poate renunţa la a folosii limba maternă, poate să îşi aleagă altă ţară prin a emigra, poate să îşi ascundă originea etnică însă nu o poate nega.

Ce înseamnă de fapt mândria de a fi român? Ce ne defineşte pe noi ca naţie, avem ceva care să fim cu adevărat mândri?

 

Am întrebat un coleg(de servici), indonezian, de ce e mândru că e indonezian? mi-a răspuns:"recifele indoneziene, faimoase pentru diversitatea şi frumuseţea lor, mă face a fi mândru".

Am comparat instantaneu în mintea mea acest răspuns cu răspunsul primit de la un compatriot...

 

Suntem primii care să ne punem cenuşă în cap atunci când vine vorba de a ne zugrăvi ca naţie.Totuşi, nu suntem noi cei mai răi pe lumea asta.... De ce atunci această imagine negativă care se reflectă în chiar mentalitatea unora dintre semenii noştri?

Vizualizări: 70

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Interesant acest articol. S-ar fi pretat la dezbateri. Da, e dureros... Şi cu atât mai dureros cu cât multor români le e ruşine să mai spună că sunt români. Avem încă atâtea lucruri care ne fac să spunem cu mândrie: sunt român!

D-le Serbanescu,

Am senzatia ca faceti aceeasi confuzie pe care o fac multi: confunda mandria de a apartine unei natii, unei tari, cu dragostea de tara. Marturisesc, nici eu nu sunt propriu-zis mandra ca sunt romanca; e ca si cand as fi mandra ca sunt femeie, sau ca am parul saten, sau mai stiu eu ce alta nazbatie. Apartinerea la o natie, la o tara, este un DAT, nu o alegere. Nu sunt mandra ca sunt romanca, nu sunt nici dezgustata, sunt romanca, pur si simplu, la fel cum respir, cum beau apa si cum ma numesc Anca, sau Ioana, sau Angela, etc. Daca mutam discutia la teritoriul numit Romania, discutia se schimba: fara a fi mandra de nationalitatea mea, dar iubesc aceasta tara nefericita (datorita multora din cei care o locuiesc), o iubesc cu durere, cu o durere cumplita, mai ales in momente ingrozitoare cum sunt acestea prin care tocmai trecem. Sa fiu mandra, pt. ce? sa fiu mandra de nemernicii care o conduc acum, care pur si simplu i-au dat foc din motive strict personale, sa fiu mandra de nr. mare de analfabeti, de lipsa de deontologia a multora, din diverse domenii de activitate, de injuraturile care curg de dimineata pana seara pe aproape toate ecranele, sa fiu mandra de reluarea unui limbaj stil anii'50, de plagiatorii nostri care stau cu nesimtire in functii grase, de mizeria de pe strazi, de manele, de mitocanie, pt. ce sa fiu mandra? sa fiu mandra de certurile si loviturile pe la spate care se dau si intre oamenii de cultura, si intre politicieni, si intre simplii cetateni? Nu, d-le Stefanescu, nu sunt mandra deloc, asta insa nu inseamna ca nu apreciez valorile iesite din acest popor (va atrag insa atentia ca absolut toate popoarele au dat oameni de valoare, deci nu suntem "mai cu mot" decat restul lumii). Ne consolam cu ideea ca "Totuşi, nu suntem noi cei mai răi pe lumea asta" (va citez cum se cuvine, cu ghilimele)? "De ce atunci această imagine negativă care se reflectă în chiar mentalitatea unora dintre semenii noştri?" - inainte de a pune aceasta intrebare, oarecum retorica, ganditi-va daca nu cumva aceasta imagine are la baza o realitate, o realitate mizerabila?

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Activitatea Recentă

Utilizatorului Corneliu Neagu îi place postarea pe blog Râdea pădurea dând pe dinafară a lui Corneliu Neagu
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de Corneliu Neagu
cu 2 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog labirintul iluziilor a utilizatorului Ada Nemescu
cu 9 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog labirintul iluziilor a utilizatorului Ada Nemescu
cu 9 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog labirintul iluziilor a utilizatorului Ada Nemescu
cu 9 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog labirintul iluziilor a utilizatorului Ada Nemescu
cu 9 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog labirintul iluziilor a utilizatorului Ada Nemescu
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Fără cuvinte a lui Ana-Maria Butuza
cu 9 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog labirintul iluziilor a utilizatorului Ada Nemescu
cu 9 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog chihlimbar pe verighete a utilizatorului bolache alexandru
cu 12 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog labirintul iluziilor a utilizatorului Ada Nemescu
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog labirintul iluziilor a lui Ada Nemescu
cu 12 ore în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Înscrisul fără nume a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 12 ore în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog O voce din trecut a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog labirintul iluziilor a lui Ada Nemescu
cu 14 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog labirintul iluziilor a utilizatorului Ada Nemescu
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog O voce din trecut a lui Corneliu Neagu
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Luna a lui Bouros Maricel
cu 15 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog chihlimbar pe verighete a utilizatorului bolache alexandru
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog chihlimbar pe verighete a lui bolache alexandru
cu 15 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor