XXVI. MAGIA NEAGRĂ (Urmaşul lui Dracula)

[Ion Nălbitoru]

 

            Timpul trecea şi cu cât creşteau gemenii, cu atât erau mai diferiţi unul faţă de celălalt.  Parcă trăiau în lumi diferite. Vlad deveni din ce în ce mai recalcitrant şi mai aprig. Era înfumurat, nervos şi adesea bătea cu pumnul în masă dacă nu i se făceau  poftele-i capricioase.  Într-una din nopţi, când la conac toată lumea dormea cufundată în lumea viselor, doar el rămase treaz. Se ridică uşor din pat, deschise fereastra, trecu pervazul şi alunecă pe lângă zid în grădină. Se furişă printre tufele de trandafiri, apoi alergă pe o alee către păduricea din apropiere. Ajunse la cimitirul  conacului şi zâmbind crucilor şi morţilor din morminte, se apropie de locul unde odihneau pe veci primii stăpâni ai conacului. 

            - Voi ascundeţi un mare secret! În fiecare noapte am chemare aici… Iată-mă, am sosit! Chiar îmi vine să vă îmbrăţişez crucile. Nu mă tem de voi. Sunteţi morţi, iar sufletele voastre sunt undeva, departe... Ştiu ce am de făcut! Îmi cunosc menirea pe acest pământ! Trebuie să ispăşesc păcatul străbunilor… Dacă aşa e scris, o voi face cu plăcere, dar în felul meu!... Am şi eu onoarea mea!

            Îmbrăţişă pe rând crucile şi le sărută.

            - Dacă nu eraţi voi şi acel blestem, eu n-aş fi existat! Şi răul are dreptul la existenţă!... Am înţeles asta, fiindcă noapte de noapte  simt o chemare din întuneric, iar coşmarurile nu-mi dau pace. Între capetele voastre străluceşte ceva ca un glob luminos de aur. Se zice că dacă-i lumină, e bucurie… Dar şi focul degajă lumină şi dacă intri în el, te arde. Adorăm lumina, dar fugim de arşiţa soarelui şi ne ascundem la umbra întunecoasă şi răcoroasă. Deci până la urmă tot întunericul ne atrage. Ha, ha, ha!

            Deodată privirea i se opri între cele două cruci din capătul mormintelor.

            - Cred că între voi două este dezlegarea misterului! – li se adresă el cu convingere.

            Se aplecă şi scormoni cu degetele pământul. Deodată atinse ceva. Scoase o cutiuţă din lemn. Îi studie cu grijă încuietoarea şi în cele din urmă o forţă ca să se deschidă, iar aceasta cedă cu uşurinţă. Înăuntru descoperi un manuscris pe care-l luă cu atenţie sub braţ şi îngropă cutia la loc. Cu un surâs enigmatic se strecură înapoi până sub fereastra dormitorului său.

            - Acum ce fac...!? – se întrebă el nedumerit.

            Deschise cartea la prima pagină şi deodată ochii i se împăiejenară, pământul păru că se clatină şi ca prin ceaţă văzu scris: „Magie neagră”. Tresări, căci o idee năzdrăvană îi încolţi pe moment în minte.

            - Ce zici, manuscrisule!? Pot urca cu ajutorul tău cei doi metri de zid până la fereastră? – i se adresă el sărutîndu-i coperta.

            Din zid ieşiră colţuri pe care se căţără până la fereastră, apoi sări sprinten în cameră. Aprinse lumina şi din curiozitate redeschise manuscrisul la prima pagină unde citi iarăşi titlul „Magie neagră”!

            - Oho! Ce-o mai fi şi asta? Cred că e un document foarte vechi! Trebuie studiat! Scrierea de atunci se cam aseamănă cu cea din zilele noastre. Imposibil să nu-i dau de cap!

            La conac urmară zile liniştite. Vlad se retrăgea în camera sa şi studia vrăjitoria din zori şi până noaptea târziu. Dragostea pentru învăţătură îi bucură pe părinţi. Mircea îşi vedea de studiile sale,  iar Vlad după ora prânzului cerea voie să se plimbe singur în păduricea de la marginea grădinii. Toţi ai casei fură oarecum surprinşi de comportamentul său, dar nu-l luară în seamă. Băiatul arunca într-un rucsac câteva cărţi şi caiete şi pleca hoinar pe aleea părculeţului. Părinţii se gândeau că fiul lor este pe calea cea bună şi nu bănuiau nimic din ceea ce se întâmpla. În pădure, Vlad recitea din manuscris vrăjile şi încearca să le pună în practică. Era atent să nu greşească vreo formulă ca răul să nu se reverse involuntar asupra lui. În cele din urmă, le descifră, dar încă nu avea îndemânarea şi nici forţa necesară pentru a lucra până la capăt cu întreaga magie. Începu cu chestiunile cele mai simple şi exersă zilnic. La un moment dat, consideră că este timpul să-şi demonstreze abilităţile. Astfel, într-o dimineaţă îşi luă inima în dinţi şi înarmat cu elementele de magie pătrunse prin uşa dormitorului lui Mircea. Uşa nu se deschise, dar lăsă în ea o spărtură de câţiva centimetri.

            - Ce se întâmplă, frate? – îl întrebă acesta mirat.

            - Magie! - exclamă Vlad triumfător.

            - Să nu-mi spui că te-ai apucat de vrăjitorie! - zise Mircea consternat. Nu mă interesează astfel de practici! Ieşi din camera mea! Mi-ai spart uşa cu neroziile tale.

            Ofensat de reacţia şi comportamentul fratelui său, Vlad vru să le dea o lecţie părinţilor şi pătrunse val - vârtej în dormitorul acestora. În faţa năvalei sale, uşa sări în lături. Prinţişor şi Narcisa tresăriră speriaţi.

            - Vlad, ce s-a întâmplat?

            - Vreau să aflaţi puterea fiului vostru!

            Ridică braţul drept în faţă scrâşnind din dinţi şi geamul ferestrei se făcu ţăndări. Părinţii nu pricepeau ce se petrece.

            -V-aţi speriat de moarte!? - rânji el satisfăcut. Băiatul vostru deţine puteri magice, nemărginite! Ar trebui să fiţi mândri de mine!

            După acest eveniment, urmă o perioadă destul de liniştită. Însuşi Vlad fusese nesatisfăcut de rezultatul magiei sale şi dădu impresia că şi-a abandonat încercările. Mai trebuia exersat, dar ca să nu dea de bănuit despre preocupările sale, se comportă ca şi cum ar fi lăsat totul baltă.

Într-una din zile când se reuniră ca de obicei în salon, lucrurile luară dintr-o dată o întorsătură neprevăzută. Tatăl îl lăudă că în sfârşit a devenit un om conştient de rolul său în societate şi în familie şi nu se mai ţine de năzdrăvănii,  dar nu termină bine fraza că fiul său îi aruncă o privire fulgerătoare, apoi desfăcu palmele cu degetele în evantai către farfuria din faţa sa şi, încruntându-se, aceasta se desprinse uşor de pe masă şi pluti în aer. Vasul săltă dintr-odată şi vărsă ciorba în capul tatălui. Nesuportând batjocura aceasta, Prinţişor îşi pierdu cumpătul şi-l lovi cu dosul palmei de-l făcu grămadă pe podea împreună cu scaunul. Înfuriat, Vlad ţâşni pe uşă într-o ploaie de ameninţări. Din acel moment nu se mai înţeleseră cu el.

            Peste câteva zile bărbatul îşi anunţă soţia să nu-l aştepte la cină şi plecă cu maşina. În seara următoare se întoarse la conac însoţit de contele Dracula. În salonul de oaspeţi, contele, cu sobrietatea-i caracteristică, îl mustră pe Vlad pentru comportamentul său necivilizat şi-l lăudă pe Mircea. Îşi sfătui strănepotul zvăpăiat că nu e cazul să facă abuz de puterile sale paranormale. Dar străbunicul şi strănepotul nu ajunseră la un compromis. Băiatul era încăpăţânat şi-l înfruntă cu neobrăzare.

            - Atunci te iau cu mine la castel! – conchise Contele. Voi încerca să te cizelez. Iar dacă lumea asta nu-ţi prieşte, poate te vei integra într-a mea. E posibil ca existenţa ta să fie undeva la hotarul dintre cele două lumi. În speranţa că te vei acomoda şi te vei împrieteni cu slujbaşii de la castel, vei vedea adevărata faţă a existenţei umane şi rolul său în societate. Doresc ca neamul meu să dăinuie pe aceste meleaguri atâta timp cât planeta se va roti în jurul soarelui! - rosti cu convingere Contele.

            Vlad vru să-i dea o lecţie şi contelui încercând la repezeală câteva scheme de magie, dar efectul rămase nul. Nu te puteai juca cu forţele lui Dracula! În cele din urmă puse câteva lucruri intime într-un rucsac, printre care şi manuscrisul, fără să observe vreunul dintre cei prezenţi, murmură un „rămâneţi cu bine” şi ieşi. Însă nici la castel relaţiile dintre străbunic şi strănepot nu se îmbunătăţiră. Noaptea prefera să doarmă în vreme ce vampirii se lăfăiau în distracţii, iar ziua când ei dormeau, fiind  nesupravegheat, făcea numai pocinoage. Astfel,  punea cruci din pari la capul cadavrelor sau le dădea foc veşmintelor. Cu timpul, Vlad descoperi o vampirică foarte drăguţă căreia îi făcu câteva avansuri, dar aceasta nici nu-l băgă în seamă. Atunci îi puse gând rău. Într-una din zile îi transportă cadavrul  într-un ungher unde să nu poată fi descoperit şi aşteptă căderea serii. Când aceasta se mişcă trezindu-se din somn, ştiind că încă este sleită de puteri şi nu poate riposta, o violă. Între timp, vampiricei îi reveniră forţele şi prima ei reacţie fu să-i sugă sângele, dar se opri la timp ca nu cumva să-şi supere şeful, fiindcă a luat o decizie fără consimţământul său. Dacă nu i-ar fi fost strănepot,  l-ar fi trecut  în lumea ei şi l-ar fi pus sub papuc.

            - Măi, nenorocitule, ai ajuns să-mi violezi neamul? Dacă-ţi place fata, ţi-o dau de nevastă! - îl apostrofă contele.

            - Ce-s nebun, să-mi iau belea pe cap!? Îmi doresc libertate în amor. Vreau harem ca turcii!

            Dracula se supără pentru faptele şi obrăzniciile sale şi-i dădu o bătaie zdravănă cu un bici de-i săriră stropi de sânge de pe fund. Apoi îl aruncă în turnul cel mai înalt şi mai întunecat, unde se afla doar o mică nişă în zid pe unde ziua abia pătrundea o geană de lumină. Vlad însă nu cedă ispitei şi-şi strecură la brâu manuscrisul. Dacă la şcoală niciodată nu l-a interesat ce scria în cărţi, deşi era isteţ, la manuscris ţinea ca la ochii din cap. Izolarea nu-l înspăimântă. Noaptea dormea, iar ziua când castelul era pustiu, îşi aplica în linişte planurile. Astfel, puse în practică o magie ca să se strecoare prin nişă şi să coboare din turn.

Într-una din zile, când Vlad consideră că este pregătit suficient, trecu prin nişă şi alunecă încet pe zidul abrupt până la următorul acoperiş, iar de acolo printr-o spărtură a peretelui ajunse la nişte scări şi coborî în curte. Era în culmea fericirii că totul decursese conform planului. Devastă dormitoarele vampiricelor pe care intenţiona să le violeze, dar se scârbi de cadavrele lor şi se lăsă păgubaş. Dădu foc lenjeriilor şi perdelelor, apoi vru să pătrundă  la conte, dar se sperie la gândul că acesta cu puterile sale se putea afla în stare de veghe şi l-ar fi surprins asupra faptei. Îşi auzise părinţii vorbind cum că nimeni nu ştia unde este trupul său sau că îl poartă cu el zi şi noapte, ba chiar că se poate transforma în nălucă. Aşa ceva îşi dorea şi Vlad. Totuşi, se temea de vampirice, ca nu cumva vreuna înfuriată să-l muşte. Nu voia să-şi piardă existenţa în care se născuse. Aspira ca într-o bună zi prin perfecţionarea magiei, să devină invizibil. Era adeptul terorii şi se vedea deja un prinţ de temut al omenirii.  

Vampiricele se plânseră lui Dracula despre devastările din camerele lor. Credeau că vreo făptură umană vine ziua şi le violează intimitatea. Contele căzu pe gânduri şi hotărî să pună sub urmărire întregul castel. Îşi zise că dacă băiatul acceptă să-l ajute în prinderea făptaşului, îi anulează pedeapsa. Era singurul care nu dormea ziua şi-l putea vedea pe  infractor. Aşa că trimise un slujbaş după el în turn. Dar cum de repede plecă, tot astfel se întoarse, cu o figură speriată şi cu un manuscris în mână.

            - Ce-i faţa asta de mort?! – îl întrebă contele.

            - A dispărut Vlad!

            - Ceee? – sări el ca ars!  De acolo doar pitulicea poate scăpa!

            - Încăperea din turn este goală, iar într-un colţ am găsit cartea asta.

            Contele o luă curios în mână.

            - „Magie neagră!”… Asta-i vrăjitorie! Iată cu ce se ocupă strănepotul meu! Ptiu! Şi aruncă manuscrisul pe podea, de parcă l-ar fi ars la mâini.  Ăsta se face complice cu diavolul!

            Înfuriat, suflă foc asupra manuscrisului. Acesta se aprinse şi flăcările luară forme ciudate cu chipuri hidoase. Scânteile se împrăştiară prin încăpere, iar flacăra se înălţă până în tavan. Prin ea se vedea chipul lui Vlad.

            - Ha, ha, ha! Mi-ai făcut un mare bine, Conte! Cât m-am chinuit să dezleg misterul de a deveni invizibil, dar tu în neştiinţa ta m-ai ajutat! Acesta era secretul, arderea cărţii!

            - Nenorocitule, tu eşti făptaşul!? Am să te pedepsesc aspru!

            - Tu eşti material, iar eu imaterial! Îţi voi smulge şefia! Voi fi stăpânul vostru!

            - Nu te va asculta niciun supus de-al meu! Ei au nevoie de  mine şi nu de spiritul tău!

            - Găsesc o vrăjitoare, o muşc şi o transform în vampir, iar eu mă voi întrupa în ea!

            - Un spirit nu poate muşca! Şi chiar dacă o ucizi, nu se transformă în vampir, fiindcă nu ai aceste calităţi! Trupul ţi-a dispărut în urma unei vrăji, a unei magii negre, dar să nu crezi că eşti fericit în lumea în care ai păşit din propria-ţi prostie. Nu vei domni în libertate, fiindcă eşti vulnerabil duhurilor rele. Atenţie! În adâncurile iadului tronează adevăratele năluci, fantasme, iele, fantome şi îngeri ai întunericului! Fereşte-te!

            - Ha, ha, ha! Nu-mi purta de grijă! De-acum ştiu ce am de făcut! – exclamă el şi dispăru.

[Ion Lazăr da Coza]

Povestea curge frumos.

Sunt mai puține greșeli ca la început, însă mai sunt.

Vampiricele nu vampirițele?

da Coza