Vrajă inversă

[Exemplu de Titlu]

Cuvintele m-au modelat întotdeauna. Cum mi-am dat seama de asta? M-am uitat adineauri în oglindă. Trecând peste asta, m-am apucat să citesc câteva din cuvintele mele, m-am (re)citit și nu mare mi-a fost mirarea să observ că totul prevestea totul… Nu, nu-s eu de-a lu’ Gură de Aur și nici n-am capacități ”extraplus”, doar o intuiție… sau o vorbă de piază rea.
Nu știu în ce sistem universal s-a întâmplat, ori care a fost momentul când am apăsat (verbal) pe bumb și a rezultat dezastrul perfect. Tot ce știu e că sunt în fața unei situații noi, una care se schimbă de la o zi la alta, capricioasă ca o fată mare. Nu sunt rău! Fata mare are dreptul ei să fie capricioasă, deține acel ”ceva”, dar măcar ea-l deține, în schimb în situația mea nu mai dețin mai nimic din ce dețineam odată. Și să nu te gândești că totul e o vrajă? Sunt îndreptățit să cred că ceva sau Cineva s-a lipit de mine, îmi scapă însă motivul… Al naibii motiv, trebuie să fie tare mic, că am scotocit buzunarele minții și camerele sufletului încontinuu fără nici un rezultat. Motivul ar putea fi un detaliu, mereu se spune că detaliile fac diferența și atunci când râcâi un astfel de detaliu e prea posibil să te descoperi cu o mare diferență între ieri și azi. Așa fac eu acum, la oglindă… Nu suport să mă holbez prea mult, am și eu o sensibilitate a mea, totuși, dar în acele momente nu reușesc să mă mai descopăr pe deplin, undeva imaginea se întrerupe. Amețesc. Când pățesc asta mă depărtez de oglindă și-mi vine să zac în pat zile-ntregi. E un sentiment contradictoriu, derutant. Oare cuvintele să-mi fi făcut asta? Doar cuvintele?
Credeam că am mai învățat câte ceva despre mine, dar acum observ că sunt departe, prea departe până și de prima lecție. Pășesc. Nu pot sta toată ziua lungit pe-un pat de vise, mă dezmorțesc ușor și încep să percep un iz slab de primăvară. Primăvara mai apare și-n viața mea, dar de obicei dă semnale false, stă puțin și cere și taxă. O mai aștept totuși, la un moment dat o voi stabili în cea mai luminoasă și aerisită cameră a spiritului și… aș răpi-o! Da, așa simt, instinctiv, dar dacă mă gândesc mai bine, nu procedez corect. Nu… o voi ruga doar să lase un parfum discret în camera cu pricina pentru a ne retrăi clipele frumoase la nesfârșit.
Privesc spre geam și copacii încă n-au înfrunzit, semn că e departe… Dar revenind la acele cuvinte inflamate (sau care s-au inflamat dintr-o dată), cum să fac să le dibuiesc în amalgamul de vorbe goale? Le-aș căuta și pe sub patul de vise, dar acolo mă îndoiesc să găsesc ceva. Patul nu are picioare, stă direct pe podeaua sufletului, s-a lipit de ea cred. Zâmbesc. De când nu am mai făcut curat în zona aceea? Tind să păstrez și-așa prea multe vise, speranțe și cuvinte degeaba… cuvinte măsluite, cuvinte absorbite, cuvinte abțiguite, cuvinte cocoloșite, cuvinte disprețuite… e o vrajă la mijloc și trebuie s-o inversez! Ori e gata inversată? Mai degrabă. Păi, dacă din ce-am fost am ajuns ce sunt astăzi e așa o mare diferență, înseamnă că inversarea se petrece chiar acum, sub ochii mei, în fața oglinzii. Blestemata! De oglindă vorbeam, firește… Nu știu ce să mai cred. Or fi existând vrăji cu adevărat, ori e totul doar o vrăjeală?

[Pop Dorina]

Ca un scurt exercițiu existențial, mi se întâmplă și mie să încerc (tot în oglindă) a discerne diferența între ieri și azi, dar... privesc puțin, mă scutur și merg mai departe alergând întotdeauna spre primăvară. Și chiar dacă nu o mai pot prinde o ușoară mireasmă de prospețime tot ajunge „la nasul meu”.

Am citit cu drag. Îmi era chiar dor de cuvintele tale ordonate frumos. Felicitări, dragă MiCo!

[Corina Militaru]

totul prevestea totul… Da, ne îmbrăcăm existența în povești. Adeseori imaginea din oglindă este foarte departe de acest veșmânt artificial. Am citit cu plăcere! :)

[giurgiu maria]

O incursiune în propriul univers interior ajută să te redescoperi și uneori chiar să te recompui într-o ordine de idei nouă. Depinde și de unghiul din care te privești.  Am lecturat cu plăcere.