Într-o noapte nici mai bună, nici mai rea decât oricare alta, poetul a simțit nevoia nestăpânită de-a muri. L-a luat cam pe nepregătite, chiar în timp ce se străduia să compună o poezie și i se uscase cerneala în stilou. Nici el nu înțelegea de unde i-a venit așa o pacoste, dar știa că nu se poate împotrivi, așa încât a început să-și pună treburile în ordine. Prima grijă a fost să rupă foaia pe care-și începuse poezia, ca să nu lase ceva neterminat în urmă, la cheremul criticilor. Apoi, după ce-a trecut prin camerele tuturor ai casei și i-a văzut pentru ultima oară, a luat din baie rujul soției, a scris pe oglinda din hol : „Am plecat să mor. Ne vedem mai târ...” și s-a terminat rujul. Privindu-se încă o dată în oglinda-bilet, printre literele roșii, ca să-și amintească pentru totdeauna cum arăta, a zărit câteva fire albe strălucindu-i în păr. Cu ciudă, le-a smuls pe toate, unul câte unul, ca și cum depindea de asta chiar moartea lui. Într-un final, și-a pus pălăria, dar a rămas în fața ușii, neputându-se hotărî dacă să ia sau nu umbrela. „Cine știe cum o fi vremea pe-acolo, poate plouă și-mi strică pantofii cei noi”- s-a gândit, așa că a luat umbrela și a plecat. Habar n-avea încotro să meargă, dar picioarele lui păreau să știe și l-au dus în parcul lui preferat, pustiu acum, la banca lui preferată, unde a scris aproape jumătate din toată opera. Brusc, și-a amintit că tot acolo își sărutase prima dată soția, pe când erau doar prieteni. Hm, ce chestie! Niciodată nu-și mai amintise asta; băncuța aceea era pentru el doar locul în care se întâlnea cu muza. „De ce oare...”- a început un gând, dar n-a avut timp să-l termine, simțind că s-a mai așezat cineva pe bancă. A închis ochii, așteptând.
- De ce-ai venit? s-a auzit Vocea de-alături.
- Am venit să mor - a răzbătut răspunsul din spatele ochilor închiși.
- Pe mine m-ai întrebat dacă-ți dau voie? întrebarea a scuturat câteva frunze din copacul de deasupra băncii, făcându-l pe poet să tremure ușor, ca de un vânt rece.
- La asta nu m-am gândit. Atunci, reformulez : am venit să-Ți cer permisiunea să mor.
- Trebuie să mă convingi - răspunsul a sunat ca o poruncă veselă, dar frunzele au continuat să zboare deasupra celor doi.
- Să te conving să mă lași să mor?! s-a mirat omul; la așa ceva nu se gândise niciodată. Acum își dădea seama, cu năduf, ce poezie grozavă i-ar fi ieșit din asta și câte premii ar fi putut lua...
- O viață-ntreagă te-am lăsat să scrii tot ce ți-a trecut prin cap și chiar ți-am dat de multe ori cerneală. Nu Mi-ai mulțumit o dată, dar nu M-am supărat. Așa-s toți copiii și tu ești mai copil decât ceilalți. Acum văd, însă, că pentru toate cuvintele alea înșirate pe nenumărate foi, n-ai folosit cerneala Mea. Ai scris cu una falsă, cumpărată de la chioșcul din colțul străzii. De-aceea, ai cântat despre atâtea suflete, și tocmai din povestea ta n-ai înțeles nimic. Nu te-ai născut pentru că așa ai vrut tu și nici n-o să mori doar pentru că vrei. Convinge-mă că meriți.
- Păi... nici eu nu prea știu... Cred că, pur și simplu, am trăit suficient.
- ?
- Și am trăit binișor. Am scris o mulțime de cărți, am luat mai multe premii decât oricare dintre confrații mei, am cunoscut succesul, oamenii îmi iubesc poeziile.
- ?
- Am soție și copii. Unul e și el poet...
- ?
- Ce-ai vrea să-Ți mai spun?
- Adevărul, doar atât. Nimic nu-i mai greu de spus decât adevărul, dar vrei ceva atât de important, deci fă un efort. Măcar acum.
- Nu știu, zău nu știu! a strigat poetul, simțind râuri de sudoare scurgându-i-se din tâmple către inimă. Ajută-mă Tu, dă-mi un indiciu! Îți ajuți toți copiii, fă-o și pentru mine!
- Nu Mi-ai cerut ajutorul ca să trăiești, dar Mi-l ceri ca să mori? a tunat Vocea, smulgând toate frunzele copacului și acoperind cu ele cerul de deasupra întregului parc. Prea mare îndrăzneala, omule!
- Te rog, Te rog din toată ființa mea, nu mă trimite înapoi! Nu știi cum este să ți se usuce în stilou cerneala. Și, mai ales, nu știi cum este atunci când singura călimară din casă nu mai stă pe masa ta de lucru, ci pe cea a fiului tău!... - odată ieșite vorbele, poetul s-a oprit brusc, trăgând în piept tot aerul parcului și totuși simțindu-se mai ușor ca niciodată.
- A fost greu, nu? a întrebat plină de milă Vocea. Atâta trufie niciodată nu-i ușor de dus și-i cu atât mai greu de recunoscut, chiar și pentru tine. Nici nu știi cât Mă bucur pentru c-ai făcut-o.
- Atunci... - îndrăzni poetul, sfârșit - atunci... mă lași să mor?
- Numai după ce te vindeci. Până atunci, n-am niciun loc liber pentru tine.
Cuvinte cheie :
Inspirată alegorie! Mi-a plăcut construcția pașilor către punctul culminant, rotunjimea textului și faptul că m-a forțat să-mi verific interiorul. Admirație!
Mulțumesc mult de tot, doamnă Grădinariu!
Foarte frumos! Ai plăsmuit o poveste marcantă prin stări sufleteşti, imagini şi substituiri abstracte. În concluzie - în viaţă ne confruntăm cu tot felul de păcate, printre care şi cel al trufiei. Greu de recunoscut, devine şi mai greu de vindecat. Şi apoi viaţa nu ne aparţine. Doar cine ne-a dat-o ne-o poate şi lua.
Îmi place modul de narare, stilul corect şi concepţia unei impresii corecte.
Sofy
Mulțumesc frumos, aDa! Așa cred și eu, că măcar înaintea morții am putea avea curajul de-a spune adevărurile.
Groaznică este trufia și mult rău le mai face oamenilor. Dar, ca orice boală, cred (sper) că se poate vindeca. Mulțumesc tare mult, Sofy, pentru răbdare și vorbe frumoase!
Mi-a plăcut ideea și felul în care ai pus-o în valoare. Frumos scris!
Cu prietenie,
Mulțumesc frumos, Corina ! Mă bucur mult pentru că ți-a plăcut.
Frumos!
Ingenios.
da Coza
Vă mulțumesc mult, domnule da Coza!
FONDATORI
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
MIHAELA POPA - poetă
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor