Scrisoare taților de zăpadă

[Lucian Oltean]

Ce faci tată? 
Noi suntem bine dar tu să ști că a mai venit o iarnă și un crăciun fără tine . Scândurile de la sanie, ce tu mi le-ai făcut au putrezit .
Noi suntem veseli , nu mai plângem .Mai vine câte un dor și atunci ne ducem în locul unde -spune lumea- dormi sub glie. Dar eu nu cred . Eu cred că dacă tații ar fi sub glie n-ar mai ploua și n-ar mai ninge din cer peste copiii lor . Aici a nins . Mulțumim tată.
Noi suntem tineri ,dar nucul ce mi l-ai sădit în curte nu mai e tânăr și mi-e drag de parcă ești tu în lemnul ce l-ai modelat în ultima ta tâmplărie.
Noi suntem fericiți dar ne lipsește bradul ce tu nu-l mai aduci . Am găsit unul da-i străin și globurile noastre nu-s și parcă ne grăbim să-l omorâm. 
Noi suntem împliniți și avem de toate dar ne lipsește Moș Crăciun, că nu-l mai credem nici “neființa “ nu-i mai respectăm și îi cumpărăm cadourile față de pruncii care încă au tată și pom și sanie, da’ nu-l mai au pe el.
Noi suntem sănătoși dar câte odată-i greu dealul la rugăciune. Era ușor atunci când bolnav fiind te-am urcat pe brațe ca pe un copil. Râd pentru tine că acuma fost-ai mântuit de suferința aceea.
Noi suntem mai nepăsători dar îmi este greu să mă despart de lucrurile ce mi le-ai lăsat , că nu mi-ai spus în care ai pus suflet. 
Noi suntem neînfricați dar câteodată îmi e frica pentru tine să nu fi părăsit, uitat sub glie. Dar tu să picuri ploaie sau fulgi de nea asupra celor ce vin după noi pentru ca ei sa te recunoască.
Noi suntem recunoscători dar nemulțumiți că ai plecat și ai luat din regretele tale pentru noi , ascunse suferințe, neosândite vini și nerostite cuvinte care erau pentru noi, erau ale noastre.
De ce mi-ai legat sania de suflet tată? Ca să nu pot rupe niciodată scândurile putrede?
Nepoții sunt toți bine . Acum nu vorbim mult dar într-o zi ne vom scrie așa cum eu îți scriu ție. 
Și sania o las lor spre aducere aminte când voi trimite de crăciun fulgi peste ei. 
Cum se zice la voi? Ningi in pace.
Cerul s-a deschis,
Și este iarnă.
Iarna așteaptă, 
Ca tu să ningi.
Și tații să ningă,
În glia somnului
Ce se preface-n veselul derdeluș,
Al săniilor făcute de voi.
Și copiilor ninge bucurie .
Bucuria taților de zăpadă regăsiți.
Al tău Lucian.

[Sofia Sincă]

Scrisoare a unui orfan de tată.

Da, există suferință, există regretul că el, tatăl nu se mai află printre cei dragi de Crăciun. Însă textul este scris într-o manieră foarte simplă. Eu nu înțeleg că dacă motivul este îndreptat ușor spre teologie trebuie să folosim un limbaj stric arhaic. Modernismul nu dăunează cu nimic credinței. Eu așa văd lucrurile: cu cât mai multă știință, cu atât mai multă credință.

Avem în site-ul nostru pe părintele Dumitru Ichim, care ne delectează cu poezie superbă, uneori mai mult de 50% în caracter religios, dar nu te saturi citindu-l.

Eu nu vă reproșez nimic, doar mi-am spus punctul de vedere.

Și pentru că am îndrăznit, vă mai spun unele erori întâlnite în text:

ultima ta tâmplărie., - dealul la - aceste asociații sunt cacofonice

aduci . Am găsit, - semnele de punctuație se pun lipite de cuvânt, iar între el și cuvânt se lasă pauză.

“neființa “,  - „neființa” - corect așa este.

Cu respect,

Sofy

[Corina Militaru]

Blândă tristețe în această scrisoare! Am citit cu plăcere!

(sunt câteva erori în text - să știi..., și alte mici scăpări ușor de corectat :))

Cu prietenie,

[Lucian Oltean]

Mulțumesc că ai găsit o clipă de blândă odihnă în scriitura mea . Îmi recunosc superficialitatea corecturii . Cu prietenie,