Sărbătoare naţională

[Stefana Ivanescu]

În troleibuz este mare înghesuială. Este şapte, oră de vărf, pleacă lumea la serviciu. Eu mă îndrept spre gară, urmând să urc, aşa cum fac în fiecare dimineaţă, în tren, cu destinaţia Medgidia. Este puţin cam târziu, dar sper că voi ajunge la timp. La prima staţie urcă şi tovarăşul colonel Panait. Nu face mereu naveta, dar, locuind în acelaşi cartier, drumurile ni se întretaie destul de frecvent. Se strecoară cu greu prin aglomeraţie până în dreptul meu. Ne salutăm ca două vechi cunoştinţe.

-         Bună dimineaţa.

-         Bună să fie.

-         Azi merg la Medgidia. Oare ajungem la timp să prindem trenul?

-         Aşa sper.

Minutele trec greu, dar în sfârşit, ajungem. Mai sunt zece minute până la plecarea trenului. La casa de bilete este aglomeraţie.

-         Ce mă fac, spune dumnealui, nu o să ajung să iau bilet!

-         Mergeţi cu naşul, cum facem şi noi.

-         Nu am făcut asta niciodată! Sunt în uniformă, nu-mi pot permite să mă fac de râs. Pot să am probleme la serviciu!

-         Altă soluţie nu aveţi, eventual să nu mai mergeţi.

-         Nici asta nu se poate. Trebuie să ajung la unitate.

-         Haideţi, nu mai staţi pe gânduri, că pierdeţi trenul. Eu urc.

-         Merg şi eu. Şi dacă tot fac chestia asta, haidem la vagonul bar. Fac cinste. A câştigat Steaua Cupa Campionilor Europeni.

-         Nu beau cafea.

-         Ştiam că eşti cafegioaică.

-         Sunt, dar nu am ţigări.

-         Dacă-i bal, bal să fie! Fac cinste şi cu ţigări!

În vagonul bar, înghesuială, gălăgie, fum. De fapt, fumatul este interzis, dar cine ţine cont de asta? Când vine naşul însă, ţigările dispar ca prin farmec. Rămâne doar fumul, de-l poţi tăia felii.

Cât timp tovarăşul Panait este la bar, eu găsesc două locuri la o măsuţă, într-un colţ. Cu cafelele în faţă şi ţigările în mână, ne aşezăm la taifas. Bineânţeles, se comentează meciul. Este o hărmălaie de nedescris. Toată lumea este în al nouălea cer. Steaua a câştigat Cupa Campionilor Europeni! „Ai văzut pe Ducadam? Parcă era o maimuţă, aşa sărea după minge!” „Patru penaltiuri apărate”... „Este primul portar care realizează acestă performanţă, va rămâne în istoria fotbalului!” „ Măi, ce surpriză, introducerea lui Iordănescu în teren!”. „Ai văzut? Şi jucătorii au fost surprinşi!...nici ei nu ştiau ce mişcare pregătise Jenei!...”  „Aţi văzut ce a fost azi-noapte, după meci? Maşini pe bulevarde, steaguri tricolore şi ale Stelei! Miliţia nu a intervenit...”

-         Legitimaţiile la control, vă rog! aud la un moment dat glasul naşului, adresându-ni-se.

Câteva momente rămân perplexă, uitasem cu totul de bilete! Dar îmi revin repede. În acest timp, tovarăşul colonel, pierdut, cu transpiraţia şiroindu-i pe faţă şi cămaşa kaki deja udă, se căuta prin buzunare. Îl înţeleg, am trecut şi eu prin această stare la începuturile navetei.

      -    Nu le mai căutaţi. Biletele au rămas la mine, caut să-l liniştesc.

Calmă deja, scot un bilet deja ciuruit de câte capsări suferise şi două monede de cinci lei, pe care le întind fără nici o jenă controlorului. Acesta le ia, tot fără nici o jenă, nu eram decât navetişti în bar, după care îmi înapoiază biletul:

-         Doana doctor, vă rog să mai schimbaţi biletul, nu mai am ce capsa! Dar amendă tot plătiţi!

-         De ce? întreb nedumerită, doar acceptase taxa!

-         Fumatul în bar este interzis!

Ah! la asta nu mă mai gândisem, îmi ieşise complet din minte.

-         Cum, nici în zi de sărbătoare nu avem voie?

-         Dar ce sărbătoare este?

-         Cum, nu ştiţi? A câştigat Steaua Cupa Campionilor Europeni! Este sărbătoare naţională!

-         Aveţi dreptate, la asta nu m-am gândit! Vă iert, dar să nu se mai repete!

Ca prin farmec, în mâinile colegilor de navetă au apărut ţigările, iar brichetele au început să scapere flăcări.

-         Deci la sărbători naţionale putem fuma! spune un coleg, în timp ce-şi aprindea ţigara.

-         Doar la 23 august mai aveţi voie! răspunde naşul, după care părăseşte râzând vagonul bar.

În curând trenul a ajuns la Medgidia şi am coborât. Începea un alt calvar al navetei. Autobuzul. Dar despre asta, cu altă ocazie.

[Nicolae Sărătean]

aparăăăăăăă Ducadammmm :))  Asta mi-a venit în minte imediat ! :)

Ce vremuri frumoase...

Plăcută lectură, savurată la maxim...  tremurasem  puţin din cauza biletelor:)

aşteptăm ... autobuzul :)

Cu admiraţie,

[Stefana Ivanescu]

Mulţumesc, domnule Nicolae Sărăţean, pentru că v-aţi aplecat asupra textului meu şi mai ales mă bucur că aveţi, ca noi toţi, amintiri frumoase în legătură cu evenimentul respectiv. Acest "aparăăăăăăă Ducadammmm" ne răsună şi acum în minte ca o melodie splendidă, pe care o auzim însă din ce în ce mai rar. Chiar dacă aţi tremurat, a fost probabil mai mult din teama de a nu apuca bilete.  Cât despre autobuz, va veni, dar puţină răbdare, suntem încă în 1985 şi orarul de transport nu se prea respectă. Cu stimă,

Nicolae Sărătean a spus :

aparăăăăăăă Ducadammmm :))  Asta mi-a venit în minte imediat ! :)

Ce vremuri frumoase...

Plăcută lectură, savurată la maxim...  tremurasem  puţin din cauza biletelor:)

aşteptăm ... autobuzul :)

Cu admiraţie,