Săgeata lui Cupidon VII (titlu provizoriu)

[Stefana Ivanescu]

…Cerul de vară este plin de stele. Unele dispar, dar în locul lor apar alte mii, care îşi trimit lumina pâlpâitoare pentru a ne vesti existenţa lor, pentru noi efemeră.

Negurile nopţii nu sunt sparte decât de farurile maşinii, dar el conduce detaşat. La această oră târzie, trei noaptea, traficul este redus, se merge comod la drum întins, iar maşina înghite kilometru după kilometru.

            Schimbăm impresii despre piesă, jocul actorilor, scenografie.

- Sinceră să fiu, nu sunt foarte încântată de scenografie. Mi se pare o ruptură între textul clasic, arhicunoscut,  shakespearean şi stilizarea accentuată a decorurilor şi costumelor.

-  Dar suntem în altă epocă. Folosim concepte moderne.

- Poate ai dreptate, dar eu prefer ca scenografia să fie în acord cu textul şi epoca. Accept conceptul modern despre care vorbeşti la o piesă cu subiect contemporan...

            Discutăm despre spectacol, dar gândurile mele sunt în altă parte. Toată seara am simţit săgeţile ochilor lui, i-am perceput dorinţa nemărturisită, ţinută în frâu… Simţurile mele o iau razna, … nu ştiu cum să reacţionez…

Deodată, reveria îmi este întrerupă de vocea lui Dragoş:

 

Doar un pas ne desparte.

Nu ştiu dacă pasul absent

e al meu

sau al tău.

Tu stai pe un mal al lui

eu pe altul

şi între noi curge noaptea.

Ca să ajungem atât de aproape

ca să rămânem atât de departe

doar un pas ne desparte

şi între noi curge noaptea continuu

prin pasul absent.

 

-   Octavian Paller! Frumoasă declaraţie de dragoste!

-   Şi adecvată momentului!

Inima mea îşi opreşte pentru un moment bătăile, apoi reporneşte, într-un galop năvalnic, gata să-mi iasă din piept şi să se aşeze în palmele sale!

-   Nu ştiu ce să spun...

-   Nu spune nimic... Doar ascultă tăcerea nopţii! Ce îţi şopteşte?

Ascult... Privesc cerul înstelat... Doar un pas ne desparte – spune poetul, ca să rămânem departe sau să fim aproape. Să fac acest pas? Sunt eu pregătită pentru aşa ceva?

Brusc, realizez că peisajul s-a schimbat. Am intrat în oraş.

-  Mergem la tine, îi comunic hotărârea pe care o iau brusc.

-   Eşti sigură? Pot să te las acasă şi ne vedem după amiază. Eşti obosită.

-   Şi tu eşti obosit. Eu vreau să merg la tine, îi răspund cât pot de calmă, deşi inima mea era cât un purice şi mă treceau fiori din cap până în picioare.

-   Mă bucur că ai luat această decizie!

Ajunşi în garsonieră mă aştept să mă ia în braţe de cum închidem uşa după noi. Dar nu se întâmplă aşa.

-   Ia loc unde vrei, mă invită foarte calm. Hai să bem un coniac, la restaurant nu am putut.

-   De acord!

Scoate două boluri, licoarea aurie gâlgâie în ele, iar alături pune  două pahare şi sticla cu apă minerală.

-   Să fie într-un ceas bun!

-   Să fie! răspund eu toastului.

Bem liniştiţi coniacul. Îi simt căldura plăcută în stomac, apoi aceasta se răspândeşte în tot corpul. Fumăm şi câte o ţigară.

Simt cum mă cuprinde moleşeala. Mă întind de-a curmezişul patului. Continuăm discuţia începută în maşină la întoarcere, dar la un moment dat se lasă liniştea. Îi simt privirea caldă,  dar plină de pasiune... Îmi mângâie părul şi mă sărută liniştitor pe frunte:

-   Hai, îţi dau cămaşa, fă-te comodă!

Mă schimb în cămaşă, după care ne strecurăm sub pledul subţire, eu la perete, el la margine. Întinde braţul drept, îl trece pe sub umerii mei şi mă trage spre el. Îi cuprind mijlocul cu braţele şi mă cuibăresc la pieptul lui. Simt muşchii tari, pielea înfiorată. Inspir adânc mirosul bărbătesc. Îi simt buzele fierbinţi cuprinzându-le pe ale mele, delicat, dar ferm totodată. Apoi limba lui îşi face loc cu aceeaşi gingăşie, o descoperă pe a mea, explorează. Pe mine mă trec valuri de căldură, simt cum mi se taie respiraţia!

Degetele lui caută nasturii de la cămaşă, îi descheie, o trage  de pe mine… Răsuflă greu de nerăbdare. Simt impulsul de a-l ajuta şi eu, am însă o reţinere... dar mă relaxez şi mă las în voia simţurilor. Ochii vor să vadă, mâinile să cunoască,  buzele să simtă gustul... Urechile ascultă vorbe de dragoste, sânii se întăresc, iar muguraşii acestora sunt boboci pregătiţi să înflorească. Fiorii ne scutură trupurile, dorinţa este din ce în ce mai mare... Un vârtej mă cuprinde, îmi simt corpul în flăcări, apoi o contracţie prelungă şi din pântece se răspândesc în tot corpul valuri, valuri de plăcere! Este pentru prima dată în viaţa mea când simt aşa ceva!

Suntem amândoi epuizaţi. Zace alături, cu o mână şi un picior petrecute peste mine. Suntem uzi de transpiraţie. Mă sărută uşor, tandru:

- A fost extraordinar! Nu mă aşteptam să ne potrivim aşa de bine chiar de la început! Hai să dormim!

 

Vineri, 27 iunie 1995

 

M-am trezit, dar nu deschid ochii. Dragoş este întins lângă mine, pe o parte. Cu mâna stângă, trecută pe sub mijlocul meu, mă ţine lejer lângă el.  Simte că sunt trează şi mă sărută delicat sub lobul urechii... Ne simţim bine împreună şi asta este nemaipomenit!...

- Flori, vreau să discutăm ceva foarte important!

- Spune despre ce este vorba.

- Uite, consider deja că suntem un cuplu. Trebuie să avem grijă fiecare ca celălalt să se simtă bine, din toate punctele de vedere. Eu ţi-am spus că sunt inginer şef la Societatea de Construcţii şi Întreţineri Hidrotehnice. Avem mai multe şantiere, voi pleca des. Voi lipsi şi câte două-trei zile. Te rog să ai încredere în mine şi să nu-ţi faci probleme.

- Bine, voi ţine cont. Dar am şi eu o întrebare. Aş vrea să aflu de la tine, nu de la Diana şi Cornel. Există şi o naşă pe undeva? pun eu punctul pe I.

- Da, este doamna de la teatru, îmi răspunde calm.

- Poftim??!! Mă ridic în şezut, surprinsă de ce am auzit.

- Ascultă-mă. Aşa a fost să fie. Acum două luni am înaintat divorţul. Ea este gravidă, nu ştie dacă cu mine sau cu amantul. Ambele variante sunt posibile. El este dispus să se căsătorească,     indiferent dacă este sau nu al lui.

- Şi dacă este copilul tău? Poţi accepta că acesta ar putea fi al tău, dar ca altcineva să-l crească, să-l educe, iar tu să nu ai nici un cuvânt de spus? Să nu-i auzi primul gângurit, primul cuvânt, să nu fii martor la primii paşi şi la tot ce urmează? Mai ai alţi copii?

- Două fete, de 10 şi 12 ani.

- Şi acasă când te duci? Când îţi vezi fetele?

- De obicei mergeam la două săptămâni. O săptămână eu, cealaltă Directorul. Acum nu am mai fost de două luni, de când am înaintat divorţul. Le trimit bani, le fac aprovizionare, totul prin Director.

- Şi când trebuie să nască?

- În decembrie.

- Eu nu pot fi părtaşă la aşa ceva. Du-te acasă în această săptămână. Mi se pare rezonabil să discuţi cu ea, chiar şi cu el. Mai ales că acum ne-au văzut împreună. Nu vă despărţiţi înainte de a naşte! Există teste de paternitate. Dacă se dovedeşte că este copilul tău, vei regreta toată viaţa!

- Pot rămâne cu ea de formă, pentru copii, dar nu mai mult. Dar ei vor oricum să se căsătorească. Iar eu nu mai vreau să renunţ la tine, aş vrea să ne cunoaştem mai bine.

- Fără mine te vei obişnui, eu nu ţi-am făcut nicio promisiune de perspectivă. În această situaţie nici nu este cazul. Dacă reglezi situaţia măcar formal cu soţia, tot ce îţi pot promite în acest moment este că voi rămâne cu tine până în noiembrie, când trebuie să mă prezint la noul post. Altfel, o rupem chiar acum.

- Recurgi la şantaj, doamnă!

- Consideră şantaj dacă doreşti, dar aceasta este soluţia pe care o văd eu.

- Bine, azi este vineri. Vorbesc cu Directorul, îl anunţ că plec.

Îl sună, îi explică că vrea să meargă acasă să-şi vadă fetele şi să discute cu soţia.

- Este de acord, trebuie doar să trec pe la el să iau banii şi un pachet cu alimente pentru soţia lui. Mă întorc duminică după-amiază. Voi veni să te iau de acasă şi mai discutăm atunci.

[Corina Militaru]

Au aparut si complicatiile. Le asteptam oarecum. Curioasa in continuare.

Cu drag,

[Sofia Sincă]

Una caldă, una rece... De ce trebuie să fie aşa în viaţă?

Mi-a plăcut episodul de dragoste pură, curată, venită la locul şi la timpul ei... dar în viaţă sunt multe complicaţii pentru a nu fi doar bine. Cine a văzut doar bine? :))

Ai un este care nu e bun :)):   '' indiferent dacă escte''

Am citit cu încântare şi aştept continuarea, Sofy!

[Stefana Ivanescu]

Mulţumesc pentru atenţionare, am corectat.

Sofia Sincă a spus :

Una caldă, una rece... De ce trebuie să fie aşa în viaţă?

Mi-a plăcut episodul de dragoste pură, curată, venită la locul şi la timpul ei... dar în viaţă sunt multe complicaţii pentru a nu fi doar bine. Cine a văzut doar bine? :))

Ai un este care nu e bun :)):   '' indiferent dacă escte''

Am citit cu încântare şi aştept continuarea, Sofy!