Prinsoarea

[Bircea Marian]

• Acuma numai înainte trebuie să meargă deși a rămas singură și prietena s-a întors din drum speriată de tunetele înfundate rostogolite pe cer în prag de noapte. Nu-i bai, are lanterna cu ea și la nevoie poate să-și lumineze calea în bezna deplină... știe drumul cu ochii închiși, dar cel mai mult se teme că vor să o urmărească de la distanță și să fie sigure că s-a face de râs și de minune în fața lor... prinsoarea e prinsoare, rămășagul, rămășag. Al ei va fi flăcăul și pentru asta este în stare să se ia de piept cu Dumnezeu! Le-arată ea cine-i cea mai curajoasă! Undeva deasupra o străfulgerare violentă schimbă în vinețiu cerul încărcat de sfadă, apoi trosnetul ca pocnetul unui bici și hurducăiala de butoi gol dat de-a dura pe un drum pietruit întrerup liniștea întunericului cu un tunet puternic. Tufele de măceș de pe marginea drumului se mișcă amenințător scuturate de vântul supărat. Prinde baticul de mătase sub barbă cu două noduri strânse cum numai ea știe să facă. Până la bisericuța din deal nu mai e mult, picuri mari răpăie pe ogașul lutos și graba ei sporește mânată de teama furtunii ce se apropie. Alunecă, glodul înmuiat se prinde cleios de talpa încălțărilor, nu mai e timp să-i șteargă pe iarba udă. Urcă cele două trepte, deschide ușa, întră hotărâtă înăuntru... știe și câți pași are până unde se gată scaunele gazdelor din primul rând. Din pieptaru de lână scoate un cuțit și curajoasă se lasă în genunchi cu mâinile deasupra capului. Simte că nu-i singură, parcă mai e cineva acolo... se zburlește părul pe mâini, i se face pielea de găină. Ușa de la intrare lăsată deschisă, se scutură sub rafalele de vânt, scârțâie din balamale sinistru. Să se gate odată toate!
  ─ Ia-mă drace! Ia-mă drace! Ia-mă drace! și cu toată puterea, înfige cuțitul în dușumea veche de lemn. Dă să se ridice, să plece iute de acolo, dar ceva o ține de rochie și nu o mai lăsa. Speriată, scoate lanterna... apoi o scapă din mână în clipa în care ghetele alunecă pe scânduri. Căzută alături aprinsă, cu fascicolul chior de la bateria slabă îndreptat spre tavanul din care Pantocratorul o privește mustrător. Mai tare se chinuie să scape, spaima o cuprinde și sângele aleargă cu bubuituri în urechi, apoi, dezechilibrată cade în timp ce din spate ceva îi imobilizează capul, iar năframa o sugrumă nemilos. Ușa se trântește cu zgomot puternic, întunericul redevine deplin odată cu bateria descărcată, vrea să-și ceară iertare, nu mai are aer, lacrimile îi curg șuvoaie și mâinile se luptă disperate cu nodurile năframei transformată în laț strâns. Alunecă necontrolat, se zbate îngrozită cu toată forța dată de vârstă. Un zgomot infernal, de nesuportat, face să se cutremure biserica, o geană de lumină și o jerbă uriașă de scântei, apoi zgomotul ferestrelor făcute zob cu geamurile împrăștiate în cioburi. Gemetele disperate acoperite de urletul furtunii și răpăiala potopului pe acoperiș, bisericuța e plină de tropote, curenți de aer îi trec peste fața înlăcrimată și schimonosită, puțină lumină răzbate spre corpul chinuit de luptă și asfixiere, cu ochii întredeschiși vede o umbră uriașă, ceva înaripat, cu două coarne, apărută într-un salt greoi peste catapeteasmă și groaza o face să tremure necontrolat când doi ochi lucesc diabolic în direcția ei. Diavolul! Diavolul!! Diavolul!!!

Dimineață au găsit-o. După furtuna din noapte care a trăznit părul bătrân din spate bisericii, o bucată din pom a spart ferestrele din spatele altarului. Era spânzurată de năframa agățată în suportul spătarului de la scaunul din primul rând. Deasupra Evanghelierului și Icoanei, cocoțată pe cruce, o bufniță uriașă, bătrână, rotea ochii aurii în toate direcțiile. Fusta și fota tinerei erau țintuite cu un cuțit adânc înfipt în dușumeaua bătrână a micii biserici din deal.

[Ada Nemescu]

Bu-hu-hu...

Un text ce crește în intensitate pe măsură ce evenimentele se derulează... Sunt suficiente figuri de stil încăt să dezvolte narațiunea într-o poveste de groază, în realitate un episod de panică cu deznodământ tragic...

Și totul a plecat de la un pariu,, în joacă!

 În ce privește autorul, am remarcat o fantezie debordantă dovedită de multitudinea temelor abordate.

Spor și inspirație! 

aDa

[Bircea Marian]

Vă mulțumesc pentru popas. Ați observat foarte bine, încerc să abordez teme diverse. Mulțumesc mult.

Ada Nemescu a spus :

Bu-hu-hu...

Un text ce crește în intensitate pe măsură ce evenimentele se derulează... Sunt suficiente figuri de stil încăt să dezvolte narațiunea într-o poveste de groază, în realitate un episod de panică cu deznodământ tragic...

Și totul a plecat de la un pariu,, în joacă!

 În ce privește autorul, am remarcat o fantezie debordantă dovedită de multitudinea temelor abordate.

Spor și inspirație! 

aDa