PRIETENIE TRĂDATĂ 3

[Delia Stăniloiu]

Nopţile pierdute era o mare problemă pentru Doria care nu era obişnuită să le piardă. Pentru Iana şi Ion era simplu ei dormeau a doua zi cât vroiau dar pentru Doria era chinuitor. Pe la jumătatea zilei i se făcea atât de somn că de multe ori mergea la farmacie şi cumpăra cofeină pe care apoi o lua ca să rămână trează. De fiecare dată în asemenea situaţii îşi promitea că de la serviciu va merge acasă unde va dormi până a doua zi dimineaţa. Dar, niciodată nu se ţinea de cuvânt. Nevoia de a se întâlnii cu prietenii şi de a visa împreună la lumi imposibil de atins era atât de mare că uita de fiecare dată de promisiunea făcută. Uneori când Ion avea bani le ducea la câte un restaurant de lux sau la cofetării mari unde trataţiile erau regale. Mâncau feluri de mâncare de care Doria nu auzise niciodată şi se desfăta privind luxul din local, era un fel de curiozitate dar niciodată nu şi-a dorit să fie bogată şi să trăiască în lux. Altădată le ducea la teatru sau la operă. Deşi nu avea deloc cultură muzicală, Doria a fost impresionată de muzică de operă de care apoi nu s-a mai despărţit toată viaţa. În perioada aceia, era spre toamnă, într-o zi Doria a simţit nevoia să meargă singură într-un parc şi să reflecteze puţin la viaţa ei care simţea că se scurge fără nici un rost. Nu-i plăcea să locuiască singură, ar fi dorit să stea cu mama cu tatăl şi surorile vitrege. Dar lucrul acesta nu era dorit de tatăl vitreg iar mama era şi ea o fiinţă timidă care nu îndrăznea să se impună soţului astfel că niciodată nu a spus nu vreunei hotărâri luate de el în privinţa Doriei oricât de nedreaptă ar fi fost acea hotărâre. Doria avea un fel de frumuseţe cuminte care venea parcă din sufletul ei, era destul de înaltă, proporţionată, făcuse sport de performanţă în liceu, avea trăsături frumoase, cu părul şaten închis spre negru, cu ochi albastru metalic şi pielea albă. Era o figură destul de interesantă. Era totdeauna modest îmbrăcată, nu şi-ar fi permis nici material şi nici nu era interesată de felul cum se îmbracă. Mai târziu sora ei vitregă cea mică o fată foarte frumoasă şi cochetă îi reproşa mereu că în loc să se îmbrace elegant Doria îşi cumpăra cărţi. Leni sora ei îi spunea să se îmbrace, să iasă în evidenţă că doar nu scrie pe fruntea ei câte cărţi a citit şi că dacă vrea să citească mult o poate face luând cărţi de la bibliotecă. Peste mulţi ani, ajunsese să îi dea dreptate într-un anume fel dar niciodată nu regretase cumpărarea cărţilor. În ziua aceea, se plimbase singură în parcul Carol după ce ieşise de la serviciu. Era tristă ca de fiecare dată când rămânea singură. Se gândea că nu are nici un plan de viitor, era furioasă pe ea că nu avea suficient curaj să ia viaţa în piept, să plece undeva să nu mai ştie ai ei de ea şi deşi stătea separată de ei era conştientă că nu se putea rupe de familie. Mergea pe aleile parcului tristă şi înfrigurată, strângându-şi pe lângă ea pardesiul ecosez vechi şi sărăcăcios. Se făcuse târziu şi se hotărî să plece acasă. Ieşi din parc merse agale şi se urcă în tramvaiul care o ducea spre casă. Tramvaiul era destul de aglomerat. Se aşeză pe platforma din spate, abătută şi îngândurată. Se hotărâse să treacă totuşi pe acasă pe la părinţi să-i vadă. La un moment dat se simţi privită. Se uită şi ea la rândul ei şi văzu doi ochi verzi, tulburători, frumoşi dar trişti care o priveau insistent. Se uită şi la posesorul lor era un tânăr blond cu părul ondulat,îmbrăcat cu haine de bună calitate, pantaloni bleumarin dintr-o stofă subţire, o cămaşă în carouri mărunte pe fond bleu şi o haină lungă de piele foarte fină, o geantă destul de voluminoasă pe umăr. Se uita la ea cu un zâmbet puţin ironic. Doria îl privii o clipă timp în care observă că acesta o măsoară ostentativ din cap până în picioare. Se gândi că se uită cât de sărăcăcios e îmbrăcată apoi, schimbă privirea şi îl şi uită. Coborî la staţia la care trebuia să coboare încercând să traverseze prin spatele tramvaiului. Făcu primul pas şi auzi un vuiet puternic care venea cu viteză spre ea. Nu avu timp să se ferească însă două braţe delicate dar puternice o trase brusc din spate iar o fracţiune de secundă mai târziu o maşină o şterse pur şi simplu. Fu atât de speriată că uită să mai respire. Se dezmeticii şi se întoarse să vadă cine o salvase de la moarte. Era tânărul din tramvai cu acelaşi zâmbet ironic şi ochi trişti care o întrebă de ce vrea să se sinucidă.

[Sofia Sincă]

Am citit cu plăcere continuarea povestirii tale, că doar povestire ai făcut. Am văzut că nu utilizezi dialog. Dar... fiecare cu stilul său. Am observat că nu mai sunt chiar multe greşeli de dactilografiere, dar sunt moduri de exprimare care, zic eu ar trebui reformulate.

De exemplu, ai repetiţii în cadrul aceleiaşi fraze care dăunează stilului, îl face precar. Adică denotă din el o exprimare simplistă. În prima frază ai, pierdutul-piardă... se poate găsi altceva pentru un mod mai plăcut compoziţional.

Ai verbe terminate în ''i'' cu câte doi, în loc de unul:  de a se întâlnii, Doria îl privii,Se dezmeticii.

avea bani le luă şi le ducea, - trebuie reformulat, nu sună bine, literar.

 i-a devenit fan pe toată viaţa.  - poate i-a devenit muzica cultă un hobi, sau s-a îndrăgostit pe viaţă de muzica cultă... nu prea sună bine ''i-a devenit fan''.

În perioada aceia, - aceea

Dar, totdeauna, - întotdeauna

Doria îţi cumpăra cărţi. - îşi cumăra

se plimbase singură în parcul Carol câteva ore bune după... - mi se pare exagerat ''câteva ore bune''... câte ore bune poţi să te plimbi printr-un parc după ieşirea din programul de serviciu, care e şi aşa destul de lung. (era)

...pe la părinţi să-i vadă. Îi era dor de ei, nu rezistă prea mult fără să-I vadă., - ai repetiţia sa-i vadă (unde apropate întotdeauna ''i'' este cel mare) şi apoi până aici nu ai lăsat de înteles că Doria ducea atât de mult lipsa părinţilor.

o genată,- geantă

Se gândi că se uită şi observă, - se cere reformulat

În speranţa că nu te-am stresat prea mult, te rog să continui.

Aştept următorul fragment.

[Delia Stăniloiu]

Solia, am corectat pe cât posibil, nu ştiu dacă am reuşit  dar...sper să fie mai bine acum. Sigur că ţin foarte mult să fie un text care să nu cadă în derizoriu dar nu ştiu dacă am să şi reuşesc. Îmi doresc să fie bine.  Mulţumesc şi te rog să mă corecteză mereu, să fi exigentă cu mine pentru că vreau să iasă.