- Draga mea, astăzi vom face sex, decretă bărbatul, cuprinzându-i mijlocul. Privirea lui avea o strălucire lascivă plină de promisiuni vulgare. O iubea ?
Întrebarea nu îşi avea rostul. Când practici iubirea, înveţi să nu o simţi. Totuşi, trebuia să se dezbrace. Copii o aşteptau acasă flămânzi.
- Astăzi, iubita mea vei fi ocupată ! Eşti cea mai bună ! Mă bazez pe tine. Afacerea e ca şi încheiată iar tu eşti cireaşa de pe tort.
Bărbatul mirosea a peşte. Îl privea absentă, într-o cameră de hotel curată, parfumată, luminată doar de lumânările colorate. Patul imens, acoperit de cearşafuri albe aştepta trupurile înfierbântate. Mirosea ca acasă la bunica. Perdelele bunicii erau mereu apretate. Dar trebuia să îşi dea jos hainele în faţa bărbatului cu portofel umflat şi afaceri grase. Ochii lui verzi poposiră o clipă peste sânii ei pe jumătate dezgoliţi. Închise ochii. Uitase de oglinzi. Omul era pervers. În camera cu oglinzi o aducea cel puţin odată pe săptămână, să o posede ruşinos în fata martorilor muţi. Umezeala ochilor lui verzi îi amintea de bălţile din faţa blocului ei. În cartierul în care locuia, ploaia aducea cu ea mirosuri fetide, de parcă acolo, în cartierul întunecos, în care îşi găsise o garsonieră cât un nasture, până şi cerul devenise o groapă de gunoi, care din când în când se revarsa. Canalizarea nu făcea faţa, şi noroaiele innecau străzile. Acasă, la ea, în cartierul umed şi sărăcăcios, bălţile erau adânci, maronii, ca şi cum ploaia îşi făcuse nevoile pe îndelete. Sutienul negru din dantelă căzu pe podea. În faţa ei, bărbatul cu ochii verzi aştepta. Cu pieptul dezgolit, ea, simţea privirea lui arzătoare. Nu aştepta nimic. Ştia ce va urma. Sexul era un spectacol în care ea juca două roluri: actor şi spectator. Încercă să-şi golească mintea de gânduri. Pupilele bărbatului erau dilatate. Semănau cu două broaşte. Îi simţea buzele reci umezi, mâinile transpirate pe corpul ei uns cu trei tipuri de cremă. Era ca şi cum şi-ar fi pus pe piept un peşte. Bunica o învăţase să pescuiască. Nu avusese niciodată inimă să arunce peştele în oală. Se prefăcea că îi scapă printre degete dându-i drumul înapoi în lac. Bunica râdea.
- Cu tine băiata, ne rămâne capul mic !
Bărbatul se lipise de ea. Îl simţea fremătând, ducându-şi regulat mâna la fermoarul pantalonului. Îi şoptea la ureche. Se aplecă cu saliva curgându-i, ştia ce avea de făcut. Desfăcu fermoarul pantalonului şi luă în palme umflatura roşie. Nu era un peşte mic, nu avea cum să –l scape printre degete, dar bărbatul în perversiunea lui dorea să innoate în gura ei. În momente ca acestea când era obligata să-şi mişte buzele ritmic, când mâinile ei colorate în roşu atingeau o masă de carne străină gândurile ei fugeau aiurea. Lacul bunicii strălucea în soare, bunica râdea ţinând în mână un peşte proaspăt curăţat şi ea rizind :
- Bunica daca as aduna toti solzii mi-as face o armura de cavaler ?
- Mai avem câţiva peşti de mâncat, raspundea bunica.
Bărbatul îşi infinpse mâinile în părul ei privind-o de sus. O durea scalpul. Se privi în oglindă. De ce hotelierii pun oglinzi pe dulapul de haine ? Ce voiau să mascheze ? Sau să arate ? Oglinda era umedă. Cineva o curăţase de curând dar pe la colţuri uitase să o şteargă şi Rivexul se prelingea. Dacă priveai cu atenţie observai urmele de degete. Şi ea avea timp să observe fiecare detaliu. Niciodată nu văzuse o oglindă atât de aproape. Bărbatul gemea. Aproape că uitase de el. Trupurile din oglindă aveau un contur atât de clar ! Sudoarea bărbatului era lipicioasă. Ar fi vrut să se desprindă de el şi să se ascundă în dulapul cu haine. Acolo, în întuneric, oglinda o proteja. Aici, însă, era goală şi infama oglindă, nemiloasă. Ea nu era decât o femeie ieftină care înghiţea lăturile bărbatului pe bani. Lacrimile curgeau pe obrazul fardat. Bărbatul o călărea, cu dinţii încleştaţi. Vedea cum chipul lui se schimonoseşte încercând să mimeze un soi de plăcere. Se gândi , dacă m-aş întoarce să-l privesc în ochi oare nu i-ar fi ruşine ? Nu, pentru că eu sunt femeia pe care o poţi privi doar prin sticla murdară a unei oglinzi care ascunde un dulap. Bărbatul îi strângea coapsele. Dacă ar fi fost iubitul ei mişcările lui ar fi aruncat-o într-un soi de transă. Poate printre gemete şi miros de transpiraţie ar fi reuşit să zâmbească la gândul că sămânţa omului ar putea prinde viaţă în ea. Dar ea era o o dama de mina a doua şi bărbatul o trata ca atare. O plătea să accepte umilinţele unui instinct necontrolat şi murdar. Ea era preşul pe care călcau nevestele cuminţi şi bărbaţii “la locul lor”, deopotrivă. Bunica ei împletea râzând :
- Băiata, învaţa şi tu. Aşa eşti sigură că hainele vor fi întotdeauna pe măsura ta. Pentru casa ta să alegi un preş frumos. Oaspeţii tăi să-şi şteargă picioarele minunându-se, înainte să intre în casa ta ! Astfel nu vor uita să se descalţe.
Bărbatul dădea semne de oboseală. În oglindă observă picioarele groase ascunse în pantofii lăcuiţi.
- Acum, dragă, poţi să-ţi iei hainele ! Goliciunea ta nu îmi mai este de folos ! Pe data viitoare draga mea !
Bărbatul închise uşa în urma lui, lăsând-o singură cu oglinda şi chipul din ea . Banii erau pe noptieră. Îi luă strângându-i în pumn. Sudoarea bărbatului îi umezise. Trebuia să plece. Era târziu şi copiii o aşteptau în garsoniera cât un nasture din cartierul sordid în care locuia. Se îmbrăcă în grabă, aruncând o ultimă privire oglinzii
- Pe curând ! Şopti.
Încuie uşa camerei în urma ei. Totdeauna pleca ultima. Afară ploua cu stropi mari şi greoi. Astăzi uitase umbrela acasă. Bunica ei din căsuţa de lângă lac îi spunea mereu :
- Băiata, învaţa să alergi numai când plouă. Nu grăbi paşii când ploaia a încetat. Ai să ajungi acasă plină de noroi.
La capătul străzii îl văzu pe bărbatul cu ochii verzi râzând satisfăcut, sărutând pe obraz un copil. Probabil al lui. Îşi simţea pleoapele grele. Ochii ei nu mai desluşeau contururile străzii. În urechi răsuna vocea satisfăcută a bărbatului cu ochii de broască. Îşi aminti că la ora de anatomie profesorul îi dăduse un 10. Făcuse cea mai bună disecţie. Un gând năstruşnic o făcu să zâmbească. Oare bărbatul semăna cu o broască, sau invers ? Bunica o învăţase să mânuiască foarte bine cuţitul
- Băiata, o femeie trebuie să ştie stăpânească în bucătărie nu oala ci cuţitul. Dacă ştie asta mâncarea se face repede şi bine.
Bărbatul continua să vorbească. Nu-i putea auzi vorbele, dar cu siguranţă erau vorbe frumoase. Copilul lui râdea. Încleştă mâinile, simţind mânerul cuţitului prin materialul poşetei. Cum ar străluci lama lui în ploaie ? Şi ce- ar zice bărbatul cu ochii verzi dacă ar vedea-o ? Ar găsi, de frică, un cuvânt frumos ? I-ar mai spune “pe data viitoare draga mea ?” Zgomotul străzii se estompase. Ca un făcut nici o maşină nu trecea. Se auzeau doar ploaia şi glasul bărbatului. Femeia se apropie de el zâmbind.
- Domnule, mi-aş dori să vă reamintesc ceva !
- Ce ?
- Asta ! Şi sângele bărbatului ţâşni.
În lama cuţitului se oglindea obrazul desfigurat al copilului .
Femeia privea pierdută norii cenuşii.
- În cartierul meu plouă, copiii mei mă aşteaptă, am sa ma intorc acasa plina de noroi!
Cuvinte cheie :
Impresionant! Teribil de impresionant, textul tău.
Destin disperat, orgoliul călcat în picioare duce biaţa femeia la disperare, încât vrea să vadă cum plesneşte cineva, bărbatul care o posedase, de bunăstare, în vreme ce copiii ei o aşteptau cuminţi să vină cu vreun pachet de biscuiţi.
Textul este ficţiune, cred, dar pretutindeni se întâmplă astfel de fapte, pretutindeni femeile sunt violate batjocorite, obligate să se prostitueze, din vari motive şi tot ele sunt puse la colţ, tratate ca nişte obiecte fără suflet. Uneori îşi arată şi ele sufletul, din păcate în acest fel, ca în finalul textului tău, Mara.
Bine ai venit cu proză în site-ul nostru!
Cu preţuire, Sofy!
Excelent text! Câteva scăpări la redactare.
Încântată din nou,
Foarte bine conturat personajul cu trairile lui care, in final scapa de sub control.
O poveste trista, scrisa cu talent.
Cu prietenie,
Un text interesant, însă e scris foarte neglijent!
da Coza
Oare de ce nu mai postezi tu, Mara, pe Însemne? Mi-e dor de proza ta.
un text impresionant, bine scris!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor