Motto: ”Realitatea este o creație a exceselor,
a nemăsurării și a nesăbuințelor noastre”
Emil Cioran
Mișcare în doi timpi
In-spi-ra-ți-e! Prima mișcare.
Sunt capabilă s-o fac! A doua...
Hotărâtă, deschid laptopul și setez o pagină-new document.
Scrisul electronic. Doamne, asta da creație! De la pergament și pană...Hopa! Pană! De gâscă? O, nu! Ghici, ghicitoarea mea; e pană de... inspirație!
Privesc pagina albă ca o sălbăticiune, un prădător la pândă. Inspir adânc adulmecând o idee... Concentrează-te! Concentrează-te!... Încep să vibreze geamurile: Vum! Vum!... Ole! Am puteri paranormale... O,nu!
- Daneee! Li-niș-te! N-auzi? Helooo! Daneee!
Intru la Dan, fără a mai ciocăni la ușă fiindcă în uraganul de sunete ar fi fost inutil. Vum!Vum!... Jap! Ceea ce văd și aud mă pleznește în plex: Poc! Amețesc! și la propriu și la figurat.
Calm, fato! Nu exagera! Te-ai băbit!
Lăsat pe spate, cu picioarele pe birou, relaxat, cu joystick-ul într-o mână, cu căștile smartpfone-ului îndesate în urechi, Dan discută aprig cu amicul său coordonarea următoarei mișcări a jocului de pe display:
- Atacă băi, la dreapta... Am zis dreapta, băi fraiere, băga-mi-aș... (m-a zărit și se oprește în mijlocul propoziției). Cu un zâmbet candit:
- Da, mama...
Eu, străduindu-mă să fiu foarte serioasă:
- Unu. Te rog să dai volumul muzicii mai încet... gusturile nu se discută, funk-rap vrei, bine, dar nici să deranjezi toți locatarii nu-i corect.
- Da, mama.
- Doi. Limbajul tău nu-mi place. N-ai șapte ani de acasă? (Tăcere) Data următoare să-ți bagi... economiile la bancă.
- Da, mama.
Mereu același răspuns calm, inconfundabil: ”Da, mama.” Încep să zâmbesc. S-a dus pe apa Sâmbetei lecția mea educativă; sigur îi intră lui fiu-meu pe-o ureche și-i iese pe două, că doar de aia sunt perechi.
- Dane, în zilele noastre, în concordanță cu limbajul vostru, creația supremă - omul, a suferit o modificare majoră. Turul blugilor s-a mutat mai jos, iar organele genitale s-au deplasat în zona bucală. Apropo, știi bancul cu Sfântul Petru?
Nedumerirea lui Dan, mă face să continui: ”Îndrăgostit de-o ”drăgușică” siliconată...”
- Drăgușică, mami?
- Improvizez. Știu că este o inepție. M-au virusat știrile senzaționale de pe posturile tv și tabloide.
- Ohoo, mie-mi place la nebunie sloganul: ”Pentru o viață sănătoasă, evitați excesul de sare, zahăr și grăsimi”. Spune bancul, mami. Ascult! și începe să butoneze mobilul.
Ce dexteritate are! Mânca-l-ar mami de deștept.
Tușesc să-mi dreg glasul și continui:
”Sfântul Petru s-a gândit să-și îndulcească zilele luând-o cu el în Rai. Tâmpițica s-a gândit că-i rost de trai, pomană curată, așa că l-a urmat. La poarta Raiului, pentru că Domnului îi scăzuse vederea, s-a gândit sfântul să-l ducă în eroare. Și-a îndrumat ”drăgușica” să stea goală, în patru labe, să nu scoată vreo vorbă, doar să behăie: Beee, meee...
Se prezintă Petru în fața Creatorului:
- Slăvit să fii, Atotputernicule! Permite-ți să raportez: omenirea se recrează. Transformările sunt incredibil de rapide: clonări, transplanturi, implanturi... Începe behăiala: Beee, meee...
- Ce-ai adus cu tine, Petre?
- Iaca, o capră.
Pipăie Domnul capra, sus, jos, și prin față și prin spate... se scarpină-n barbă, iar mai pipăie... (Capra: Beee... Meee...) Apoi, gânditor, trage concluzia:
- Măi, Petre, ai avut dreptate, mare belea cu omenirea asta, tot ce-am creat, acum e pe dos... iote, capra mea era acoperită cu lână, asta e năpârlită, avea țăcălie în față iar cum e în spate, țâțele erau între picioarele posterioare, iar acum sunt între cele anterioare. Ha! ha ha! Ce ți-e și cu mutațiile astea, adevărată evoluție... ha, ha ha! Încă-o revoluție, Petre!”
Mă uit la Dan. Aștept reacția lui. Pauză! Dan butona de zor telefonul.
Primește un apel și-l deschide agitat:
- Bă, ai răbdare, ți-am trimis sms c-am oră sexuală... ce vrei?
- Ok, Dani. Gata cu educația, vax albina! stric orzul pe gâște... ies afară, sper să-mi găsesc liniștea, inspirația... Pa! Pupici!
- Da, mama.
Îndes ce apuc în geantă, chit că n-am nevoie de toate, dar să fie că nu se știe și închid cu grijă ușa apartamentului. În urma mea, crescendo: Vum, Vuuum...
O, Doamne! O, Doamne, măi Dane!
”La început a fost cuvântul”... Dă-mi Doamne, câteva cuvinte, inspiră-mă... sunt gândurile cu care trec pragul porților sculptate în stejar masiv. Curtea largă e goală. Slujba s-a terminat de mult. Luându-și binecuvântarea, enoriașii s-au răspândit care-ncotro.
Bîrrr! Ce ger!
Iată-mă în pridvor, apoi în pronaos. Liniște!
În dreapta, în rândul de jos, mă întâmpină o mucenică. Are gura mică, mică. Desigur, vorbesc ochii ei...
”De ce ai ochii așa de mari? Ca să te văd mai bine...” Povești!... de adormit copiii. Mai interesanți sunt extratereștrii... mă rog, așa-i descriu cei care au avut ”întâlnire” cu ei; ochi mari și gura mică. Concluzia mea? Gura lor e doar o nișă prin care să le iasă sufletul, dar să revin la realitate...
Lipsește piciorul muceniței! Timpul a estompat culorile, umezeala a înflorit pictura. Minune! Dacă restul trupului n-ar fi încastrat în frescă, mucenița s-ar înclina asemeni unui panou dezechilibrat, gata-gata să se prăvale pe mozaic.
În naos, lumina s-a solidificat în tuburi oblice. Par un ansamblu de căpriori care sprijină nișele îndesate cu vitralii.
Sau poate sunt topogane pentru îngeri...
Dezlipiți de pe zidurile înghețate, sfinții levitează meditând. Sunt la nivele diferite; unii mai sus, alții mai jos, dar cu mult deasupra staturii umane, după aprecierea mea.
Înaintez cu grijă, însă oricât m-aș strădui să merg pe vârfuri, să nu peturb liniștea, tocurile mă dau de gol: tropa-trop!...
”Tropa-trop prin oraș/Șchiopătatul galop/Un țăran și doi cai/Tropa-trop”
Slabă speranță să nu mă fac remarcată așa că renunț. Fie ce-o fi! Tocurile sacadat: Tropa-trop, tropa-trop...
Măresc ritmul. Repede și mai repede! Timpul se comprimă. Spațiul rece devine zid sticlos. Înaintez ca un spărgător de gheață. De jur împrejur, priviri dezaprobatoare... Eu forjez: Toate pânzele sus!
Na! Dumnezeule, sfinților li s-au ridicat pulpanele în cap. Asta mai lipsea!
Flutur zâmbetul pacifist spre înalta adunare:
- Scuze! Mă grăbesc! N-am încotro. Am o ”chestiune” personală - între mine și El, completez fraza îndreptând degetul arătător spre cupola bisericii.
Mai am câțiva pași până la altar. Răbdare! Exact sub turla cea mare (a Pantocratorului), picioarele mi se înmoaie, mai, mai, să cad în genunchi. N-am căzut.
- Mulțumesc, Doamne! abia apuc să rostesc, căci: Țîrrr! Dooong! Dooong! - mă atenționează nervos telefonul mobil. Dooong! Dooong! Sunetul se amplifică și se dublează în ecou. Parcă ar fi clopotele de la Notre Dame din Paris. Musai să-l opresc! Desfac fermoarul buzunarului exterior. Nu-l găsesc! O fi în interiorul genții, poate în buzunarul din dreapta... Nu-i! Poate în cel din stânga... Nu-i! O fi dedesubt... Nu-i! O fi... Dumnezeule, doar n-o fi... Poliția la ușa mea! La gândul acesta, fac stânga-împrejur. Nas în nas, mă poticnesc de părintele Gerasim. Dacă era mai pirpiriu cu siguranță îl doboram, dar cum să răstorn un munte de om?
O voce de bariton se înalță spre bolți, rămâne în suspans o clipă, apoi se prăvălește peste mine, gârbovindu-mă:
- Nu prea v-am văzut pe aici...
Cu pleoapele coborâte, pot să răspund la două încălțări numărul 47?
Ridic privirea.
- Nici eu părinte... vorbește solitară, gura mea. (Rațiunea era dusă cu gândul, braț la braț, spre casă.)
Afară, telefonul uită de mine și eu de el. Mă ia în primire gerul ciupindu-mi obrajii. Îmi ridic gulerul, îmi îndes căciula pe frunte și...
Acasă!!! Valea!
Gândurile cele mai negre mă biciuiesc, mă mână din urmă. Alerg. Sunt ca un animal hăituit, o pradă în pragul disperării. Abia respir. Halal prădător!
Gâfâind, caut cheia să deschid ușa apartamentului. Nu-i! Sigur, geanta mea e o gaură neagră; Intră de toate și nu mai găsești nimic! Apropii urechea de ușă. Mă așteptam să aud voci interogându-l pe Dan. Nimic! Liniște! Apăs butonul soneriei: Ding-dong! Ding-dong!... Nimic!
Paranoic sun, iar și iar: Ding-dong! Ding-dong!... Ding-dong! Ding-dong!... Ding-dong! Ding-dong!...
Doamne, n-am aer!
Într-un târziu, se deschide ușa. Somnoros, mă întâmpină Dan:
- Da, mama... și-mi face semn cu mâna, poftindu-mă în casă.
Eu, stană de piatră. Nu pot face nici măcar un pas. M-am blocat. N-am glas. Zâmbesc prostește.
Derutat, Dan se holbează la mine.
Mintea îmi șoptește, silabă cu silabă, cuvântul salvator: Ex-pi-ra-ți-e! Răsuflu: Ufff... și toate gândurile negre își iau zborul: Fîl-fîl... fîl-fîl...
Dumnezeule, pot respira liniștită!
În pragul ușii, inspir și expir profund, ridicând și coborând brațele: Unu... doi... unu... doi...
- Mamă, intri per pedes sau vrei să zbori?
Cuvinte cheie :
Mihaela, ce dor îmi era de textele tale galopante, înţepate, vibrante şi mai ales amuzante. Aici, umor amar... Din păcate ăsta este crudul adevăr. Nu mai dispunem de copiii noştri, nu mai putem face educaţie. Slavă cerului că eu am scăpat. Ultimul pe care l-am educat - nu fără efort, este student. Totul depinde actualmente de măria sa computerul. Totul se face virtual, iar băieţii 99% dintre ei îşi fac educaţia la jocuri zgomotoase, comunicând între ei doar atunci şi doar despre aceste jocuri. Cuvinte foarte puţine folosesc şi mereu pe aceleaşi. Pentru mamă, ajunge un ''da mamă!''.
Aş avea de reclamat o cacofonie: cu căștile.
În rest doar apreciere şi admiraţie pentru modul în care ştii să pui pe hârtie, tot virtual :) aceste onomatopee, încadrate în text şi pentru alcătuirea lui, în sine, desigur.
Sofy
Acel Da, mama! spune tot :)
Un text reușit, l-am citit cu plăcere.
Cu drag,
Mulțumesc!
Corina Militaru a spus :
Acel Da, mama! spune tot :)
Un text reușit, l-am citit cu plăcere.
Cu drag,
Mulțumesc celor patru membri de semn.
Sofy, n-am cuvinte să-mi exprim încântarea... mă înclin!
Mulțumesc de observație. Mă gândeam că nu degeaba făcea cucul reclamație că i-a dispărul soața-cuca. O să revin asupra textului.
Sofia Sincă a spus :
Mihaela, ce dor îmi era de textele tale galopante, înţepate, vibrante şi mai ales amuzante. Aici, umor amar... Din păcate ăsta este crudul adevăr. Nu mai dispunem de copiii noştri, nu mai putem face educaţie. Slavă cerului că eu am scăpat. Ultimul pe care l-am educat - nu fără efort, este student. Totul depinde actualmente de măria sa computerul. Totul se face virtual, iar băieţii 99% dintre ei îşi fac educaţia la jocuri zgomotoase, comunicând între ei doar atunci şi doar despre aceste jocuri. Cuvinte foarte puţine folosesc şi mereu pe aceleaşi. Pentru mamă, ajunge un ''da mamă!''.
Aş avea de reclamat o cacofonie: cu căștile.
În rest doar apreciere şi admiraţie pentru modul în care ştii să pui pe hârtie, tot virtual :) aceste onomatopee, încadrate în text şi pentru alcătuirea lui, în sine, desigur.
Sofy
Rotunjimea textului, ritmul alert, umorul dulce-amarui, toate m-au incantat.
Intr-adevar, n-avem decat o sansa: sa tinem pasul cu timpul! Felicitari!
Doamne, ce mult mi-a placut!
Mulțumesc! Mă străduiesc să țin pasul.
Gabriela Grădinariu a spus :
Rotunjimea textului, ritmul alert, umorul dulce-amarui, toate m-au incantat.
Intr-adevar, n-avem decat o sansa: sa tinem pasul cu timpul! Felicitari!
Mulțumesc! Mișcarea se învață, mă străduiesc să nu-mi pierd suflu.
Olimpia Sava a spus :
Doamne, ce mult mi-a placut!
FONDATORI
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
ADA NEMESCU - poetă
MIHAELA POPA - poetă
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor