Salut! Hai, chestionează-mă!... Chiar?... Știi, m-am împăcat?... O, nu! Să lăsăm trecutul, să vorbim despre ,,azi”. Înțelege că m-am împăcat cu mine însumi. Măăăi, m-am iertat de ne-fe-ri-ci-re! Acum sunt... am uitat! Râzi de mine?... Sunt, sunt... senilă, pardon, senină. Am păstrat strictul necesar, în vise aduc pe cine vreau, în realitate mă vizitează ,,nimeni”... Eiii, nu mă dau rănită!?... Rănile? Da, există, tu nu ai? Dar ale mele n-au decât să-și facă suma decepțiilor, dacă vor. Sunt ,,majore”, deci se oblojesc singure. Stau fără griji, mă simt eliberată, iar motorașul funcționeazăceas: Tic-tac! Tic-tac! Apropo, vreau să te întreb ceva... Da, desigur, simt, tot timpul am comunicat empatic, dar mi-ar plăcea să-mi confirmi verbal. Greșesc? ,,Prostia e atunci când ai răspuns la orice, iar înțelepciunea este atunci când ai o întrebare pentru orice”... Da, Kundera... Nu zău? Hi! Hi! Nici eu! Bine, tac!... Să cuget? Ha-ha! Normal, altfel n-am exista: nici eu, nici tu și nici Descartes. Nu?... Da, am. Identitatea mea e modelată de timp; am lăsat în urmă susurul prunciei, clipoceala copilărilei, cascada adolescenței, pragurile din amonte cu vâltorile lor, iar acum, am trecut ultima frontieră, sunt identică cu mine, am ajuns la șes și curg molcom, văd detaliile, lucrurile mărunte... Am timp! Da, măi, o dau cotită, să nu ajung prea repede la revărsare... meandric chiar: tîîîrș, tîîîrș, mă trezesc că analizez diverse obiecte și mă întreb nedumerită: Oare, ce-mi trebuia? Tîîîrș, tîîîrș, merg în alt loc și-mi amintesc. A! Da! și fac o buclă, și mă întorc de unde am plecat. De, toamna vieții!... Ha! Ha! Nu crede tot, exagerez, sunt sprintenă ca o ,,babă tânără”... Poftim? Cum o să fiu la centenar? Simplu, HB... Ei, creion HB!? Sau poate mă vezi ,,oale și surcele”? Apropo, o epigramă: ,,Epitaf unui înțelept: Că fi-va oale și surcele/ E necăjit cum altul nu-i:/ Toți proștii, vor sorbi din ele/ Nu din... învățătura lui.” Eiii, poți să-mi spui autorul? Lasă Google, cauți pe urmă, să revenim la HB. Explicit înseamnă: ,,hoașcă bătrână”... Râzi? Scuză-mă! Sună!

 

      – Sună și sună! Da, ce sună? Ciuli urechea. De la ușă nici un clinchet. O fi telefonul mobil? Deschise un ochi: beznă! Se dezlipi și perechea lui: beznă! Bâjbâi prin așternut și-și găsi deșteptătorul sub pernă: mut! Nedumerită: O fi sunat și nu l-am auzit? Văleuuu! Dacă am întârziat? Ei șiii... Zâmbi, amintindu-și că, de fapt, era la țară. Rutina serviciuluirugina neoronilor! Scleroza, fato! Azi, fără șefi, sarcini, dispoziții... Faci ce dorești! Dacă plouă, stai în pat... Păi, de-o săptămână plouă, cât mai zaci? Prin geana cerului se strecura tip-til o lumină difuză. Se crapă de ziuă! Doamne, să nu crăp și eu de ,,stătut”! și dacă tot m-am trezit cu noaptea-n cap, astăzi, voi picta!... Uau! deja miroase a dimineață proaspătă. Ce bine e ,,acasă”!

      Căldura sobei, mirosul de lemn ars și aroma cafelei se îmbinau perfect cu optimismul Eleonorei. Privi depărtările. Cu pensonul a trasat șerpuitor coama dealurilor, iar pe tușa conturată, zorii ghiduși au picurat cu pipete subțiri picături minuscule ce-au difuzat în roz pal pe fundal. Ceșcuța de porțelan o îmbia. A băut doar un strop de cafea. Era prea fiebinte! De afară, s-au auzit câteva note dulci. O mierlă își cânta bucuria, dis-de-dimineață. În trilul ei ascendent, un tainic dor își lua zborul. Pictorița de ocazie, în plin avânt, a trasat câteva linii – un portativ și un soare cocoțat pe el, înroșit precum reșoul uitat conectat la priză. În cer foc, pe apă fum! Cip-cirip! Cip-cirip! s-au băgat în seamă un grup de vrăbii gureșe, dornice să participe și ele la concert. ,,Voi, ciocul mic!” soprana n-a terminat uvertura – le-a alungat deschizând larg fereastra. Ele s-au zburătăcit, iar ea s-a delectat pictând și sorbind cafeaua. În aroma aburindă, treptat, treptat, o nouă zi prindea viață și la fel, prin detalii și culoare, acuarela.

      La orizont, sprijintă de zidurile roase de umezeală se ridica, cătinel-cătinel, gâfâind, o cetate gârbovită de ani. Pe metereze, rând pe rând, s-au ivit coșuri mari, pline de roade, care mai de care. La urmă, agățându-se cu mâinile-i vânjoase, o zdrahoancă roșcată s-a urcat pe culme. Femeia cu părul arămiu, obrajii bucălați, rumeni și pistruiați, cu mâinile în șolduri s-a apropiat de prima coșarcă opintindu-se s-o prăvălescă cu piciorul. Avea un picior butucănos precum stejarul din Borzești, iar la orice mișcare de balans, sânii generoși mustind de viață intrau în tangaj. Răsuna valea de glasul ei: ,,Luați și mâncati! Acesta este trupul Domnului care se frânge pentru voi; – să faceți lucru acesta spre pomenirea Lui.” și roadele se rostogoleau... coș după coș...

      Cu gura căscată, pământul hămesit a înghițit pe nemestecate prima ofrandă – cartofii. Știuleții s-au răspândit pe ogoare. Perechi-perechi s-au cocoțat pe strujeni, atârnându-se cu capul în jos. Ieșiți din pănușe, pe jumătate, li se zărea smocul mătăsos tuflit în creștet – ultima tendință de frizură nonconformistă. Rânjeau cu gura larg desfăcută, de jur-împrejurul coceanului, dezvelindu-și dinții gălbui înșiruiți bob cu bob, bătându-și joc de ceilalți concurenți la maraton – bostanii portocalii – care abia își trăgeau sufletul. După atâta alergătură, se odihneau pe burtă cu vrejul în sus, precum purceii.

      Ceața se risipise. De-a lungul râului, grădinile se îmbulzeau disputându-și verdețurile și legumele proaspete ca niște precupețe puse pe harță. Pe margine, timide, livezile își întindeau mlădios ramurile alegând cu grijă fructele. Printre ele, strecurându-se ca un șarpe, vița-de-vie a adunat pe furiș ciorchini de struguri copți, gândindu-se că mai încolo, când o da frigul, îi va ademeni în jurul butoiului pe cheflii... Șșș!!! – foșnea, întorcându-se cu prada, un rug cu miros de busuioacă. Se cățără și se târî pe sub streașină etalându-și ca un banner, rodul cu pupile negre cuibărite în căușul frunzelor. Ochișorii aceia au fost primii admiratori ai tabloului. O bobiță vigilentă, una mai acră, cu ochi critic, se împăună descoperind o carență:

       – Fetelor! Peisajul nu-i  complet. Lipsește ceva... băncuța de la poartă!

       Eleonora își strâse lucrurile și se grăbi să plece, haihui. Păcat, să piardă o zi însorită!

*

      Bătrâna a împrăștiat câteva grăunțe orătăniilor și s-a grăbit spre micuța care se ridicase pe vârfuri să deschidă clanța:

      – Eli, n-ai voie să ieși pe uliță!

      – De ce, bunico, mă fură țiganii?

      – Nu, dar te poți rătăci! Să nu te temi de țigani! Sunt consătenii noștri. Trăim laolaltă  civilizat, nimeni nu fură pe nimeni, fiindcă fiecare își cunoaște locul și rostul. Ne respectăm! O să-l rugăm pe bunicul să-ți facă o băncuță pe care să stai, să privești, să dai binețe și lumea să te cunoască. Pe urmă poți ieși pe poartă, bine?

      – Da, dar te rog să mă îmbraci frumos, cu hainele de la serbare.

      La punctul de observație, construit de curând, pieptănată cu un moț legat cu fundiță roșie, cu rochița albă și pantofiori de lac, Eli stătea santinelă uitându-se atent, peste gard, când în dreapta, când în stânga: Nimeni, pe uliță! Ba nu... o mogâldeață se apropia șchiopătând. Era încă departe când ea începu să strige și să dea din mânuțe: ,, – Să-ru’ mâ-na!... Săăă-ru’ mâââ-na!...” Până să se apropie omul, mai, mai, să-și piardă glasul. Era un moș.

      – Bună, prințeso! Cum te cheamă?

      – Săru’ mâna! Eli!

      – A cui ești? o descusu omul.

      – A lui tati și mami, răspunse fetița și nerăbdătoare turui vârsta și unde locuiește, așa cum învățase la grădiniță.

      – Da, pe tati cum îl cheamă?

      Eiii! Întrebarea asta o cam puse pe gânduri, nu era instruită cum să spună, dar își aminti cum îl striga mami și răspunse ușurată: ,,– Vasilică!”

      – Bravo! Deci ești nepoata lui moș Toader.

      Asta, chiar n-o știa, dar se grăbi să răspundă, nu cumva s-o dibuiască moșul:

      – Daaa? A! Da, da...

      În acea vară, Eleonora învățase toate răspunsurile posibile, cunoscuse vecinii apropiați și pe cei de pe celelalte ulițe. Era expertă în cuibare; imediat ce cotcodăceau găinile, țuști! după ouă. Nu se mai temea de gâștele leșești, cu gâturi lungi, care sâsâind se apropiau amenințător, fiindcă ea le punea la respect cu ,,nuielușa fermecată” dată de bunica. Tot cu nuielușa mâna și vaca spre grajd, când se întorcea de la izlaz, pe înserat. Cunoștea fiecare colțișor din ogradă, grădina de zarzavaturi și nu era pom din livada din spatele casei, de care să nu se fi aninat. Seara, bunicul îi citea povești cu miros de gaz lampant. Ziua, ,,Peripețiile furnicelului Ferda” se împleteau perfect cu explorările ei din jurul mușuroaielor și la fel ca-n desenele cărții, lumea minusculă a gângăniilor se lăsa descoperită: furnici cu aripi, greieri, gărgărițe și alți gândăcei, chiar și leul-furnicilor.

       Știați că leul-furnicilor este numele unei mici insecte care sapă gropițe în nisip unde se ascunde și așteaptă prada? Nuuu? Ei bine, Eli l-a dibuit. A văzut cum furnicile trecând pe lângă o mică adâncitură, în formă de pâlnie, își pierdeau echilibrul și ,,monstrul” le prindea între fălci. Uneori, acest prădător feroce arunca în direcția prăzii nisip, pereții alunecau și implicit se prăvălea și insecta. În cădere, aceasta nimerea drept în mandibulele puternice. Harșt! O trăgea leul, iar după ospăț apăreau doar carcasele ca niște trofee pe margine. L-a căutat și pe Ferda, dar nu exista nici o furnică cu băsmăluță roșie la gât. ,,Posibil, c-a zburat!” – s-a împăcat puștoaica.

 *

      Eleonora atentă să nu se înțepe în tufele de porumbar și-a croit drum peste calea ferată. S-a oprit o clipă și-a privit nostalgic de-a lungul ei: Cândva, aceasta era linia vieții în palma de pământ strămoșească. A luat-o de-a dreptul prin grădini, sărind pârleazurile păstrate între haturi din moși, cu sfințenie, de actualii săteni. Pe poteci, toamna își împrăștia generoasă parfumul cu esențe suprapuse în trei note distincte: la bază – iarbă strivită, la mijloc – arome de fructe, iar nota de vârf avea o ușoară tentă de fum – lemn ars. O adiere călduță, torcea fuioare din hogeaguri. Printre ramuri și după trunchiuri se zăreau pitite căsuțe sfioase. Cele noi aveau un port simplu, cele bătrâne își etalau cochet dantelăria de lemn sub streașină și în pridvor. Câteva ,,vai de mama lor!”, părăsite și pricăjite, priveau chiorâș cu un ochi de sticlă opac, curioase să afle cine-i străina care le invadase teritoriul.

      Orășeanca a deschis portița ce despărțea via și livada de ograda lui Chibrit. Rapid, a închis-o la loc, trântind-o cu zgomot, buf! la auzul lătratului gros. Se temea de câini. Un bărbat voinic, între două vârste, veni spre ea și o invită:

      – Poftiți, intrați! Câinele e legat.

      – Bună ziua! Am cam dat buzna, scuze! Eu sunt Eleonora, nepoata lui moș Toader.

      – Bună Eli, nu mă recunoști? Sunt Nelu. Mă bucur să te revăd. Hai, în casă!

      Ea s-a oprit pe prispă. Pe covorul din cordele viu colorate, un pumn de nuci îi făceau cu ochiul. Mai erau câteva coji împrăștiate și un maldăr de pietre plate. El se scuză:

      – M-am luat cu spartul nucilor – că tot e sărbătoare – și-mi făceam planuri când să mă apuc de cules via și mai ales cu cine. L-am rugat pe vecinul de vizavi, fără serviciu și fără pământ, cu vreo cinci copii mărunți – ,,anul și cârlanul”, că nu le mai știu numărul –, să mă ajute și-i plătesc. ,,– Băi, mai bine crăpăm de foame cu ajutorul social, dar eu slugă la cei cu pensie nu mă bag”, așa mi-a spus.

      – Nelu, hai să stăm aici, îmi place soarele și dacă-mi dai nuci e și mai bine.

      Casa lui Chibrit era tare bucuroasă că pe prispa ei, doi prieteni vechi, un bărbat și o femeie spărgeau nuci și discutau, vrute și nevrute, ca și cum nu s-ar fi văzut de ieri, de aseară.

      Peste gardul nou, din scânduri geluite, a apărut un cap: ,,– Neluuu, mi-e foame!” Bărbatul i-a făcut semn prietenei din copilărie să n-o bage în seamă că e nebună, dar femeia a insistat: ,,– Ve-ci-neee, mi-e foa-meee!” Enervat, el s-a răstit: ,,– Taci, fă, doar ți-am dat!” și ca să fie mai convingător: Zbang! o piatră spre gard.

      – A! de asta ai grămada de pietre, aici? întrebă Eleonora.

      – O, nu! Vezi bolovanul din ogradă, ăla din vârful movilei? Azi nu se lucrează și mă distram zvârlind cu ,,chetre” să-l ,,chitesc”. Mai ții minte, întrecerea noastră la gârlă, când jucam ,,broasca”? Aruncam razant piatra, să vedem de câte ori atinge și sare pe luciul apei.

      – Da, îmi amintesc. Când reușeam trei ,,broaște” mă dădeam mare! Hi! Hi! – se distră ea.

      – Lasă, te dădeai mare și când veneai la scăldat, cu fetele. De departe te recunoșteam după colacul de înot ce-l purtai făloasă. Noi, băieții, eram bucuroși că nea Ion ne dăduse camera de la roata tractorului și încăpeam mai mulți pe ea. Ha-ha-ha! Mai este ceva de povestit, eu și ceilalți ,,juniori” nu eram defel dumiriți de costumul tău de baie. Ne întrebam... așa ca proștii: ,,– De ce porți sutien, dacă nu ai țâțe?” Ho-ho! Acum văd că... și Nelu nu mai continuă vorba, dar o privi cu interes.

       Limbajul neaoș și căutătura lui au pus-o în gardă. S-a simțit stingheră... Oare e prea transparentă bluza? Ce naiba se uită așa curios Nelu, ăsta? A îmbătrânit și cine știe ce-i mai trece prin cap, doar e bărbat! Ete, na! Decolteul meu a ajuns pista de aterizare a privirilor lui, ia s-o...

      – Mulțumesc de primire, Nelu! Ne mai vedem!

      El a rămas locului. Ea se îndepărtă repejor străbătând curtea. Când a ajuns în vârful movilei, la coborâre s-a auzit vocea nebunei: ,,– Omoar-o, Nelu!”, iar acesta a pus mâna pe o piatră și ,,zvîîîr!” cu ea în timp ce printre dinți rostea: ,,A naibii, plăcere! O nebună și-o muiere; Una pleacă, alta-mi cere!”

      Eleonora a dat să privească peste umăr, însă n-a mai apucat. Picioarele i-au fost secerate, iar în aceeași clipită s-a auzit pocnetul pietrei în gard și un zgomot înfundat de țeastă lovită. Dai în una, crapă alta! Ca un scurtcircuit, impactul o năucise pe Eleonora; Soarele a dat în clocot? Ce plutește, acolo, roșu cu picățele? O! E minuscula eșarfă a furnicelului! Ferda, unde ești?... Fer-daaa!... Liniște. După un timp, nu știa cât trecuse, a deschis pleoapele. Deasupra ei – ,,monstrul”. Leul-furnicilor cu forme umane o privea cu ochii ieșiți din orbite, căutând un licăr de viață. În mâna dreaptă ținea un obiect cu o formă nedefinită; probabil o piatră! sau poate nu, dar mai bine mă feresc... însă trupul nu i-a răspuns și-a urmărit cum brațul lui drept se îndoia din cot și c-o mișcare lentă, de parcă nu se mai termina, se ridica spre... Plutea între două lumi, oscilând între vis și realitate. ,,Omoar-o!, omoar-o!...” și ,,O-o-ooo!” – în ecou. A închis ochiii: Doamne, fă să fie repede și lasă-mă să mă scald în ochiul tău azuriu. Lasă-mă să mă răcoresc, simt că-mi explodează... Sfântă Paraschieva, iartă-mă! N-o să mai ajung la ziua ta...

      Întâi octombrie – Acoperământul Maicii Domnului – cu o adiere blândă, întomna natura, molcom și firesc. Paradoxali erau doar ei, doi: ,,ea” – neclintită, cu pleoapele lăsate și împăcată cu sine; o clipă de acalmie și ,,el” – disperat, așteptând răspunsul apelului. Cu mâna dreaptă, îndoită din cot, susținea telefonul mobil în apropierea tâmplei: Țîîîrrr!... Țîîîrrr!... –  și pe urmă, sugrumat de emoție, abia reuși să rostească:

      – A-alo! Se-ser-viciul de-de urgență 112?... Sssunt Nelu...

 

 

 

Vizualizări: 310

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Foarte frumos, Mihaela! Limbaj ales, descrieri minunate, personaje bine creionate și un final surpriză. Aa, și un strop de umor, caracteristic ție :) Drag!

Mulțumesc de apreciere! Ne citim cu drag, fiindcă empatizăm. Mă bucur să fiu citită și sper să fiu și îndrumată și acolo unde există lacune. Eu am! Umorul trebuie să existe, face parte din viață. ”Când viața îți oferă lămâi, faci limonadă!”

Cu drag!



Corina Militaru a spus :

Foarte frumos, Mihaela! Limbaj ales, descrieri minunate, personaje bine creionate și un final surpriză. Aa, și un strop de umor, caracteristic ție :) Drag!

Textul din concurs. Din punctul meu de vedere conține multe elemente din tema impusă, din toamna cosmică și din cea a vieții. Un text inteligent, cu o formă deosebită. Viața materială și spirituală în timp și spațiu, pe etape, descrieri candide, fascinante, specifice ție, umor subtil, desigur și compromisuri. Îmi place prima parte, cea meditativă unde eul personajului este descris ca un fluviu, la început crescendo, ca apoi să fie în declin, cu ceva meandre... probleme care pot răsturna liniștea, mult dorită la apogeul vârstei. Și împăcarea cu sinele, resemnarea. Textul conține sensibilitate, liniștea, calmitatea spațiului rural, conform cu versul lui Blaga, veşnicia s-a născut la sat.

Sfârșitul? Atât de banal! Construit voit, desigur. Ne induce impresia banalității vieții, a nimicniciei ei. Nu suntem mai mult decât leul-furnicilor și fiecare devorează pe cine poate... O piatră aruncată de un nebun, n-o poate scoate 10 deștepți.

Că nu a fost premiat? Nu a dat bine la public. S-a ridicat deasupra publicului larg, este pentru minți mai sofisticate.

Mie îmi place mult și-i acord premiul I.

Cu mult drag,

Sofy

Mulțumesc, Sofy!

Fiecare autor are un anumit segment de cititori. Eu mă bucur că ești printre cititorii mei fideli și mereu aștept cu nerăbdare impresia pe care ți-o lasă textul meu. Ai cunoștințe literare și răbdarea de-a citi și surprinde ceea ce vrea să transmită autorul. Observațiile tale sunt pertinente și binevenite pentru cei care vor să învețe, ceilalți se ofensează în detrimentul lor, dar asta este opțiunea fiecăruia.  Azi, de Sfinții Arhangheli, mi-ai dăruit clipe de fericire prin comentariul tău. Te așteptam, Sofyyy! să spui ceva, dar să spui :)

Pe mine concursul m-a motivat să scriu și, de ce nu?, să câștig, dar mă pot bucura pentru cei care au câștigat, fiindcă este hotărârea unui grup în care m-am înscris și fiecăruia îi doresc să câștige. Toți ar trebui să dea ce-i mai bun, să se perfecționeze permanent. E trist când citesc autori care mărturisesc că au participat doar de dragul de-a se expune și pe deasupra iși blamează propria creație. Oricum orice discuție de pe Însemne Culturale trebuie să fie constructivă.

Cu drag!

Sofia Sincă a spus :

Textul din concurs. Din punctul meu de vedere conține multe elemente din tema impusă, din toamna cosmică și din cea a vieții. Un text inteligent, cu o formă deosebită. Viața materială și spirituală în timp și spațiu, pe etape, descrieri candide, fascinante, specifice ție, umor subtil, desigur și compromisuri. Îmi place prima parte, cea meditativă unde eul personajului este descris ca un fluviu, la început crescendo, ca apoi să fie în declin, cu ceva meandre... probleme care pot răsturna liniștea, mult dorită la apogeul vârstei. Și împăcarea cu sinele, resemnarea. Textul conține sensibilitate, liniștea, calmitatea spațiului rural, conform cu versul lui Blaga, veşnicia s-a născut la sat.

Sfârșitul? Atât de banal! Construit voit, desigur. Ne induce impresia banalității vieții, a nimicniciei ei. Nu suntem mai mult decât leul-furnicilor și fiecare devorează pe cine poate... O piatră aruncată de un nebun, n-o poate scoate 10 deștepți.

Că nu a fost premiat? Nu a dat bine la public. S-a ridicat deasupra publicului larg, este pentru minți mai sofisticate.

Mie îmi place mult și-i acord premiul I.

Cu mult drag,

Sofy

Mulțumesc, Ioniță Gabriela!

Draga mea, Mihaela, La mulți ani, de ziua numelui! Numai eu puteam trece peste asta... nu prea le am. Trec și peste ziua mea, mai ales că sfânta Sofia nu există :)) de aceea probabil nu prea sunt eu sfântă :))

Din nou, numai bine și la mulți ani!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 6 minute în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cântec de lebădă neagră a utilizatorului chindea maria elena
cu 50 minute în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 9 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog rapsodie de Martie a utilizatorului Floare Arbore
cu 10 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Haide a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Haide a lui Răduță If. Toader
cu 10 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 10 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 10 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 10 ore în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 12 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 15 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 15 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 15 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose şi petrut dan sunt acum prieteni
cu 15 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 16 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 16 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 17 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 17 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iarnă pentru Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 17 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor