IUS şi ISA . XIX .

[Emil Dumitru]

          Din ziua aceea viaţa Mariei se schimbă radical, în câteva luni, chiar dacă muncea până noaptea târziu, parcă înflori. Îşi recăpătă culoarea obrajilor, îşi regăsi pofta de viaţă, gândurile negre dispăruseră, urmând cu sfinţenie acelaşi scop nobil în viaţă: să-l educe şi să-l crească frumos şi sănătos pe copil. Îşi achitase restanţele, ajunsese cu chiria la zi şi plătise chiar o lună în avans. Scăpase de beţivan, de avansurile libidinoase şi propunerile lui indecente. Acum, veşnica roată a vieţii – roată de care foarte mulţi nu ţin cont –, se învârti şi în favoarea ei. Beţivanul agresiv se gudura pe lângă ea, ca un căţeluş de la circ, gata oricând să facă un sluj pentru o bucăţică de zahăr. În cazul lui, pentru un bănuţ, să-şi cumpere ţigări, dar mai ales băutură şi droguri. Devenise brusc conştient că, dacă pleacă Maria, sursa lui sigură de venit dispare şi moare de „sete’’.  Îi propuse chiar să aibă grijă de copil. Maria nu se lăsă impresionată de comportamentul lui, îl refuză politicos şi-l trată diplomatic cu multă indiferenţă, continuând să-l încuie pe Marius, în cameră.   

      Acum avea altă stare, dar… dar parcă totuşi lipsea ceva, simţea că nu este fericită, că este doar liniştită nu şi fericită! Da, adevărat, dispăruseră din mintea ei gândurile negre dar apăruseră cele roz, născătoare de speranțe, și chiar dacă nu primise nici o veste de la Luis, ea simţea că el trăieşte, că este undeva în lumea asta, dar şi acolo în inima ei, că într-o zi o să se întoarcă, dacă nu pentru ea, cel puţin pentru copil.

      Se împrieteni repede cu femeia care servea în sală, madam Connie, pe care Paul, băiatul de la bar o alinta „Robocop”, datorită felului ei rece de a fi, rigid şi mecanic. În rest o femeie cu mult suflet, dar uneori foarte tăcută. Maria încercase s-o facă să-i povestească despre viaţa ei, după ce ea îi mai relatase scurte fragmente din propria viaţă. Dar nu reuşise mare lucru să afle, decât că este singură, că soţul ei decedase şi are o fată de care nu este deloc mulţumită.

      − Cum pot să fiu mulţumită de ea, dacă ea… ea face, ce face!? se confesase Connie, într-o zi.

      − Şi mă rog, ce face? Cu ce se ocupă, de eşti aşa de indignată?

      − Se − Connie oftă adânc − se… prostituează, Maria, asta face! Mi-a spus că ea face asta, acum, din pură plăcere, că, atunci la început a făcut-o pentru bani. Şi culmea, acum, dacă-i place un bărbat, face tot posibilul să-l seducă şi să se culce cu ea.

      − Poate e nimfomană...

      − Nu cred că e asta!... Dacă ar fi suferi de această boală, ar fi fost zilnic cu câte un bărbat, dar ea, acum, dacă are o aventură la câteva luni. Îmi reproșez că acum mă simt complet neputincioasă, am fost veşnic ocupată cu munca, ea a crescut mai mult singură şi uite consecinţele! Nu ştiu Maria ce să mai fac, te rog să mă crezi! Sunt complet depăşită de situaţie…

      − Încearcă şi convinge-o să meargă la un doctor, să consulte un psihiatru...

      − I-am propus şi a rămas pe gânduri. Nu mi-a dat un răspuns concret, dar nici nu a refuzat.

      − Atunci e de bine dacă nu te-a refuzat! Mai insistă, deoarece înseamnă că s-a gândit şi ea la asta – conştientizează că ceva anormal se întâmplă cu ea.

 

 

      De când începuse munca la birt, Maria îşi făcuse un obicei: mergea în fiecare duminică de dimineaţă, împreună cu Marius, la biserica din cartier, aceeaşi biserică în care intrase în ziua aceea norocoasă. Acum se grăbeau să prindă începutul slujbei.

      − Mami!

      − Da, puiule.

      − Tu de ce nu ai la gât, o cruciuliţă galbenă? o întrebă Marius. Tu, am văzut eu, ai un bănuţ.

      − Da, puiule, eu am un bănuţ, un talisman, spuse Maria mângâindu-l.

Aşa cum promisese atunci, când plecase din biserică, Maria, cu primii bani câştigaţi, mersese la un bijutier şi transformase bănuţul într-un talisman. Bijutierul o privise cam sceptic, şi strâmbând tot timpul din nas îi făcuse pe plac clientei.

      − Ce înseamnă… un talisman? întrebă Marius curios.

      − Un obiect care te protejează de duhurile rele şi-ţi poartă zilnic noroc în viaţă.

      − Te protejează şi de stafii?

      − Da puiuţ şi de stafii.

      − Pot să-mi aleg şi eu un... cum ai spus?

      − Talisman.

      − Un talisman, mami?

      Maria rămase pe gânduri, ce să-i răspundă copilului: că ea nu-l alesese, ci îl primise „de pomană” de la o necunoscută. Că apoi în biserică se rugase tot timpul cu bănuţul în mână, bunului Dumnezeu, s-o ajute şi să-i lumineze mintea, să-i arate drumul cel bun pe care ea să meargă. Ea singură, transformase acel bănuţ în talismanul ei! Se opri şi lăsându-se pe vine, învăluindu-l într-o privire cum numai mamele pot revărsa asupra copilului lor, îi spuse:

      − Cândva, puiule, am să-ţi spun povestea bănuţului meu, povestea talismanului meu. Acest talisman,  eu l-am primit, nu l-am ales. Dar tu poţi să-ţi alegi unul.

      − Da! şi faţa lui radie de bucurie.

      − Şi ce anume, îţi doreşti? întrebă ea din curiozitate.

      − O minge... o minge de fotbal! răspunse el cu glasul moale.

      − Da! Şi cum atârni mingea aceea aşa de mare la gât? îl întrebă ea şăgalnic.

      − Of, măi mami! Caut una mică, aşa ca bănuţul tău! spuse el zâmbind.

      − A!... acum înţeleg.

      Maria se ridică. În mână simţi mânuţa lui mică şi delicată, o mânuţă de copil fragilă şi cerşetoare de protecţie.

      − Hai să ne grăbim puiuţ, că începe slujba!

 

 

      Trecuse aproape o lună de când Maria lucra la ,,Cocoşul roşu” şi într-o zi, Michel o întrebă:

      − Maria, ce-ţi mai face copilul? E bine?

      Maria se opri din spălatul vaselor plăcut surprinsă de întrebarea lui Michel şi întorcându-se, răspunse:

      − E bine, domnule, e cuminte...

      − Cu cine stă? Cine are grijă de el?

      − Este singur, domnule… iar grijă de el, are doar bunul Dumnezeu. Îl încui în cameră, mai completă ea, cu glasul stins.

      − Mda!... nu e bine să-l încui şi să-l laşi singur, e destul de dureros, spuse el.  M-am gândit, să-ţi propun o variantă. Şi anume: sub scară e o anexă, deoarece stă de mult timp neutilizată la capacitatea ei maximă, după orele de program faci curat acolo şi în ea muţi toată hârţogăria din camera de lângă biroul meu. Apoi de renovarea camerei respective, am să apelez la o firmă de specialitate. În camera renovată, dacă vrei şi dacă-ţi convin condiţiile, te poţi muta împreună cu copilul. Hei, ce spui?

      − Nu ştiu ce să spun, aşa pe moment… apoi nu mi-aţi spus condiţiile, domnule! spuse ea cu glasul gâtuit de emoţie.

      − Condiţiile sunt simple. Toată cheltuiala cu amenajarea camerei va fi trecută în contul tău, apoi îţi va fi oprită lunar din salariu, evident că şi salariul va fi diminuat în funcţie de cât consumi; mă refer la curentul electric, apă, etc.! Nu trebuie să-mi dai acum răspunsul, îţi faci socotelile şi mă anunţi când te-ai hotărât.

      Michel plecă. Maria ţinându-se de spălătorul pentru vase, de emoţie să nu cadă, ridică ochii spre cer, mulţumindu-i Celui de sus.

      − Eram sigură că aşa o să se întâmple! o auzi pe Connie comentând.

      Maria se întoarse brusc spre ea, privind-o întrebător.

      − Michel te place, Maria! Într-o zi o să-ţi dea un buchet de flori, apoi o să te invite în oraş… apoi un inel, apoi...

      − Connie, tu ai auzit totul?

      − Da, eram aici, după paravan, tocmai voiam să-ţi aduc aceste farfurii la spălat, când a apărut domnul Michel, şi m-am oprit! M-a văzut din prima clipă, poate chiar asta a şi dorit, să aibă un martor. Sunt sigură că dacă ţi-ar fi spus că totul este gratis, tu n-ai fi acceptat! Connie, mai făcu câțiva pași și se opri lângă ea, reluând: Acceptă Maria! Ascultă-mă şi lasă gara aia din visul tău, las-o acolo să stea în pustii, las-o goală şi pleacă din ea. Urcă-te în acest tren, eu simt că e trenul tău. Trenul acela pe care-l aştepţi tu, n-o să mai vină, iar dacă printr-un miracol va veni, crede-mă, n-o să vină  aşa cum a plecat, o să vină schimbat, sigur cu alte vagoane! zâmbi ea... Michel este un om minunat! Crede-mă, îl cunosc de mulţi ani! Acum plec, te las să te gândeşti... şi opreşte apa dacă nu vrei să înoţi, spălătorul s-a umplut!

      Maria opri apa şi mecanic continuă spălatul farfuriilor. La un moment dat se opri şi se aşeză pe scaun. Din tot ce-i spusese Connie, o frază, o frază simplă se cuibărise în memoria ei: ,,trenul n-o să mai vină aşa cum a plecat… şi asta în urma unui miracol’’.

      Propunerea lui Michel, abia acum o procesa mintea ei la justa valoare. Brusc, fu trezită la realitate de Paul şi Connie, care intrară vijelios şi veseli în bucătărie.

      − Gata, Maria, noi am hotărât! Rămânem după program şi te ajutăm! o anunţă Paul dintr-o suflare. Nu acceptăm să ne refuzi! Zis şi făcut!

      Şi astfel, cu ajutorul minunaţilor colegi, în câteva zile, terminară partea ei. Echipa angajată de Michel, reamenajă camera foarte rapid şi iată, acum, Maria împreună cu Marius, ocupau camera de lângă biroul lui Michel.

      − Ce cameră mare, mami!? Ce albă e şi ce frumos miroase! exclamă Marius de cum intrară.

      − Îţi place, puiuţ?

      − Da mama, e minunat... şi alergă la fereastră. Uite mami, avem şi curte interioară, voi avea unde să mă joc! Nu-i aşa că aici nu mă mai încui în cameră?

      − Nu pui, aici n-am să te mai încui!... Aici vei fi liber!

      Maria îl privea cu încântare. Marius creştea frumos, dar... dar în el se prefigura sau se dezvolta crescând, copia lui Luis, şi asta Maria vedea zi de zi. Veni şi ea la fereastră. Un porumbel sălbatic se oprise pe pervaz, ochiul lui ca de sticlă o privea fix şi parcă aştepta să-i spună ceva. Nu, porumbelule, nu am ce să-ţi spun! Nu vreau să-ţi mai spun nimic... ştiu că tu poţi zbura la el... dar, e mai bine aşa... acum îmi este bine aşa, am suferit destul, gata! Porumbelul o mai fixă o dată cu ochiul acela sticlos, imobil, parcă mai direct şi mai insistent, apoi îşi luă zborul, făcu un ocol mare şi reveni tot pe pervaz. Tu nu pricepi că nu-ţi spun nimic? Gata! îl certă Maria în gând.

      − Mami, cred că porumbelului îi este foame.

      − Da, puiuţ, ai dreptate. Am să merg la bucătărie, să-i aduc puţină pâine, îl hrănim, ne facem un prieten.

 

      După un timp de linişte − mai ales linişte sufletească − petrecut la birtul ,,Cocoşul roşu”, Maria într-o duminică, frământată de multe întrebări, încercă să le răspundă, consemnând în jurnalul ei:

      Ce înseamnă să fii fericită, ca femeie? Oare bărbaţii, percep fericirea altfel? 

      Oare câte femei sunt fericite sau pe deplin fericite?

      Este mai fericită o femeie care are bani… bani mulţi, dar nu are iubire?

      Cele care au totul, or fi mai fericite decât cele care au aşa de puţin, aşa ca  mine?

      Acum, mie îmi lipseşte doar el… iubitul meu… cel laş.

      Doamne, ce voi face dacă Luis apare acum? (sunt o proastă, tot îl mai iubesc?)

      Faptul că mă gândesc la el, înseamnă că încă îl mai iubesc?

      După tot ce mi-a făcut, după tot ce-am suferit, după cât m-a umilit, după cât am îndurat, tot mai mă gândesc la el…

 

      Realitatea unor bătăi în uşă o opriră brusc din scris.

      − Intră, e deschis! spuse ea, închizând jurnalul.

      − Maria, zise Michel din uşă, vino te rog la mine în birou.

      − Imediat, domnule.

      Când Maria intră în birou, Michel tocmai ordona nişte documente într-un dosar, şi-i făcu semn să se aşeze, pe scaunul liber de lângă Paul şi Connie.

      − De ceva timp mă tot gândesc, ce şi cum să fac, începu Michel, fără nicio introducere, după care se opri, tamponându-şi fruntea cu o batistă.

      Maria îl privi mai atentă şi observă că Michel, pe lângă faptul că era transpirat, deşi în birou nu era foarte cald, el mai era şi palid la faţă şi respira puţin greu.

      − Au trecut câteva zile, reluă el, de când doctorul meu, în urma unor analize, a ajuns la concluzia că trebuie să-mi iau o vacanţă mai lungă… şi cred că are dreptate, după zece ani, o vacanţă este bine venită, se opri şi-şi tamponă iar fruntea. V-am chemat pe toţi pentru că, vreau să vă anunţ ceva: începând din acest moment, Maria, o să conducă birtul pe toată perioada mea de vacanţă.

      Connie şi Paul se foiră uşor pe scaune, o priviră scurt pe Maria, dar nu îndrăzniră să spună nimic.

      − Bineînţeles că, vă rog, pe dumneata, Connie, în primul rând, şi pe tine Paul, s-o ajutaţi atunci când este necesar sau atunci când vă va cere ajutorul. Am observat că formaţi o echipă extraordinară… sunteţi uniţi, vă înţelegeţi şi vă respectaţi reciproc… şi asta mă bucură şi mă linişteşte, se opri, ştergându-şi fruntea de transpiraţie, apoi reluă: Şi acum gata! Vă rog să mergeţi la treburile voastre, ce-am avut de spus, v-am spus, sunteţi liberi! Vă mulţumesc! Maria, te rog să mai rămâi.

      Îi trebuiră minute bune Mariei să-şi revină. Îl privea pe Michel, care după ce bău aproape o jumătate de pahar cu apă,  cum îşi ştergea acum şi gâtul de  transpiraţie şi se tot întreba: de ce transpiră aşa de mult, de emoţie sau de oboseală?

      − Aveţi dumneavoastră încredere în mine?… Eu o străină!… zise Maria după ce simţi că emoţiile mai dispăruseră.

      − Şi tu ai avut încredere în mine, atunci când mi-ai spus povestea ta, nu? Iar pe lângă încredere, mai este şi altceva… Nu am timp să-ţi vorbesc despre asta acum, din două motive: primul, mi-ar trebui şi timp să-ţi pot demonstra totul, şi al doilea, încă sunt uşor confuz şi nu ştiu care este adevărul… Se opri şi mai luă o înghiţitură de apă, apoi continuă: Dar, te rog, fii liniştită, te asigur că totul e numai de bine. Şi toate acestea fiind spuse, poftim cheile şi acesta este cifrul de la casa cu bani. Te rog să-l memorezi şi să distrugi hârtiuţa. Apoi calm, cu lux de amănunte şi oprindu-se foarte des pentru a se şterge de transpiraţie şi a bea apă, Michel îi explică cum şi ce să facă pentru a ţine evidenţele contabile la zi.

      − Nu-ţi fie teamă, sunt sigur că te vei descurca… şi nu uita că ai lângă tine doi oameni minunaţi, nu ezita să le ceri ajutorul! o încurajă el drept încheiere.

 

      Dacă cineva, în urmă cu câteva luni, iar fi spus că o să ajungă să conducă un birt, Maria l-ar fi crezut că este nebun. Şi ce birt? Birtul în care ea intrase să mănânce fără nici un ban în buzunar…

      − Vezi, comentă Connie în ziua următoare, în loc de invitaţie în oraş, aşa cum am anticipat eu că se va întâmpla, Michel ţi-a încredinţat conducerea birtului! Nu este un semn clar că ţine la tine?

      − Forţat de împrejurări, Connie!

      − Nu, nu este aşa şi nu gândi asta! Ar fi putut să-l desemneze pe Paul, este primul lui angajat, nu? Sau pe mine. Dar uite că te-a ales pe tine! Oare de ce? întrebă ea, privind-o cu subînţeles.

      − Connie…

      − Vezi, ai simţit şi tu ceva! Ai răbdare cu el, este un bărbat foarte bun dar e timid… Maria, eu m-am întrebat mereu, poate că şi la tine în ţară se întâmplă asta: de ce oamenii mai buni la suflet, mai timizi, sunt consideraţi  slabi şi proşti?

      − Este o „boală” generală, Connie. Cred că întreg mapamondul suferă de acest sindrom. Uneori societatea, şi chiar restrânsa comunitate unde ei îşi desfăşoară activitatea, îi marginalizează. Însă istoria are grijă şi selectează, păstrează pentru eternitate ce e mai bun…

      − Şi politica selectează, interveni Connie, puţin ironic.

      − Da, am observat asta aici, spuse Maria zâmbind, ce partid ajunge la putere, imediat îşi promovează oamenii.

      − La voi, comuniştii, cum procedau? Nu tot la fel!?

      − Poate, nu ştiu, nu am fost membră de partid… îmi amintesc că circula un zvon, şi m-a amuzat teribil când l-am auzit, iniţialele partidului se transformaseră în ultimul timp şi însemnau: Pile, Cunoştinţe şi Relaţii.

      − Păi din această „traducere”, eu pot înţelege că nu prea ar fi diferenţe…    

      Discuţia pe teme politice mai continuă, comentau şi-şi argumentau punctul de vedere, cu exemple cât mai concrete, evident fiecare din ţara ei, însă diferenţele erau mari, şi, poate că ar fi continuat să dezbată acest subiect, dacă nu venea Paul. El le ascultă câteva minute şi aprinzându-şi o ţigară, spuse:

      − Doamnelor, eu propun să schimbăm localul…

      − Bună idee, Paul, şi eu m-am gândit la asta de câteva zile, chiar voiam să vă propun să discutăm pe această temă, o reamenajare a întregului local e foarte necesară, spuse Maria cu mult entuziasm.

      Cei doi, foarte surprinşi de cele auzite, o priviră întrebători.

      − După terminarea programului, vreau să dezbatem această problemă, am o mulţime de ideii, îi lămuri cât de cât Maria.

      − Dar eu, am vrut să spun altceva, spuse Paul. Auzindu-vă discutând despre politică, voiam să vă propun, să transformăm localul într-un club de politică, numai al femeilor, unde pot discuta politică şi nu numai…

      Femeile izbucniră în hohote de râs, văzându-l cât de serios vorbise.

      − Paul, nu este rea ideea, dar mai întâi, reamenajăm totul şi apoi mai discutăm, spuse Maria.   

      Seara, după ce ultimul client părăsi localul, toţi trei, ca nişte vechi prieteni ce se cunosc de-o viaţă, se aşternură gospodăreşte la taifas şi la băut cafea.

      − Te ascultăm! spuse Connie aşezându-se mai confortabil în scaun.

      − Aşa cum am spus, vreau să facem nişte reamenajări ale birtului. Să-i dăm, în prima fază altă faţă, nu încă altă destinaţie, spuse Maria, privindu-l semnificativ pe Paul. Pentru asta,  am nevoie şi de voi, ideile voastre sunt bine venite.

      − Michel, ştie? întrebă Connie.

      − Mâine, în urma celor discutate cu voi în această seară, am să întocmesc un plan foarte detaliat, şi la primul telefon, primit de la Michel, am să-l anunţ, până atunci nu întreprindem nimic, doar discutăm.

      Apoi Maria, cu schiţe creionate în fugă dar explicând cu lux de amănunte le prezentă cam ce doreşte să schimbe. Connie interveni cu câteva propuneri, primind aprobare să le ducă chiar ea la finalizare. Paul, primi sarcina cea mai uşoară: să prezinte o schiţă cu barul renovat, aşa cum ar dori el să fie, dar să îndeplinească două condiţii esențiale: să fie estetic şi foarte funcţional.

      − Dar nu uita, Paul, mai adăugase Maria, să fie ceva deosebit, cât mai simplu, elegant şi ergonomic!

 

      Acum, rămăsese doar o chestiune de zile, mare planul de renovare fiind pus la punct, Maria mai aştepta doar ca Michel să telefoneze, şi la câteva zile el telefonă. Îi explică, la început în linii mari, cam ce doreşte să facă. Încântat de iniţiativă, în principiu el spuse că este de acord, şi îi ceru să-i trimită urgent, prin poştă, toate schiţele şi costurile aproximative ale materialelor. Maria se conformă şi trimise totul iar după câteva zile primi chiar în scris aprobarea lui Michel.

 

      Având acordul lui Michel, lucrările demarară în trombă şi Maria angajă o echipă specializată în lucrări şi amenajări interioare. Schimbă cromatica culorilor din interior, tapetând unele porţiuni, iar altele le placă folosind cărămizi subţiri, imitând un zid vechi şi pe alocuri neterminat. Schimbă mobilierul şi în locul scaunelor cu spătar mic şi drept, incomode, cumpără unele cu spătarul înalt şi ergonomice. Paul reamplasă locaţia barului şi-l reconstrui după planul lui, apoi vopsi în culori mai calde tâmplăria. După o lună, ,,Cocoşul roşu”, era altul.

      Spre final, Maria  mai făcu două schimbări importante: prima, transformă înfăţişarea firmei. Un pictor îi desenase un imens cocoş roşu – roşu imperial, spusese el că se numeşte culoarea şi că doar la curtea regală din Anglia, mai vezi aşa ceva – care-ţi atrăgea privirea de la o poştă, mai ales că avea un ochi care lumina intermitent. A doua schimbare majoră: în meniu, introdusese şi câteva feluri de mâncare cu specific românesc. Bineînţeles că sărmăluţele în foi de varză sau viţă-de-vie cu mămăliguţă şi vestiţii mititei, se aflau zilnic în meniu. 

      Vestea că la birtul ,,Cocoşul roşu’’ se poate servi mâncăruri tradiţionale româneşti, se răspândi rapid în zonă şi în fiecare seară, birtul era aproape plin, iar efectul fu pe măsură: numărul clienţilor crescu, profitul fu cel scontat, deci, investiţia nu a fost făcută în zadar.

 

 

      Când Michel reveni, rămase uimit. Profită de faptul că în local era aglomeraţie şi intră neobservat. Aşezându-se la o masă, admiră încântat şi plăcut surprins, schimbările din local şi citi meniul. Regăsind în meniu mâncăruri pe care nu le cunoştea, rămase puţin blocat. De această schimbare, Maria nu-l informase. Spionă pe la mesele vecine, să vadă cam ce predomină, şi constată că majoritatea, aveau în farfurie, nişte bucăţi de carne, mai groase decât degetul opozabil, bine rumenite şi puţin ,,ciufulite’’, din care toţi mâncau cu poftă şi apoi beau bere.

      Connie îl observă până la urmă şi veni la dânsul:

      − Bine aţi revenit, domnule Michel! Mă scuzaţi că nu v-am observat mai devreme! De ce-aţi rămas aici?

     − Bine te-am regăsit, Connie! Te rog, nu-mi trăda prezenţa, căci vreau să mai stau aici, să privesc acest local minunat şi aceste feţe mulţumite! Aţi făcut o treabă excelentă! Maria unde este?

      − Dacă nu mai e în bucătărie, atunci sigur e în birou.

      − Spune-mi, am o nelămurire, ce înseamnă: mititei?

      − Ce mănâncă majoritatea, domnule Michel! O delicatese nu alta, cu puţin muştar, udaţi cu bere din belşug, sunt o minunăţie! Vreţi să vă aduc o porţie?

      − Da, chiar te rog!

      Servi cu mare plăcere şi fu chiar plăcut impresionat de savoarea şi gustul mititeilor, Connie avusese dreptate, erau foarte gustoşi şi berea mergea excelent după ei. După un timp, Michel se ridică mai greoi de la masă, nu pentru că avea în mână o mică geantă de călătorie, ci pentru că se simţea obosit din cauza drumului şi încă puţin slăbit din cauza bolii. O găsi pe Maria la biroul lui, cufundată în actele de zi cu zi, atât de concentrată încât nici nu-l auzi când intră. Michel o privi câteva secunde, admirând-o. Tot ce repetase pe drum să-i spună, acum era blanc în mintea lui. De cum o privise, uitase tot. Şi Doamne, cât repetase.

      Maria ridică şi ea privirea din acte. Cât timp s-au privit, este greu de exprimat în unităţi de măsură… Ce-au comunicat prin priviri, inimile lor, este şi mai greu de transcris în cuvinte. Cert este că, după cum bine ştim, o privire − folosită exact când şi cât trebuie − valorează mai mult decât un milion de cuvinte. Cuvintele le poţi memora şi reproduce fidel, însă privirea pleacă din adâncul fiinţei tale, din adâncul sufletului tău şi nu poţi face repetiţie niciodată.

      − Bine te-am regăsit, Maria!

      − Bine aţi revenit, domnule Michel! răspunse Maria ridicându-se de la birou cu intenţia de a-i face loc.

      Acesta sesiză gestul şi-i făcu semn să rămână acolo, el aşezându-se într-un fotoliu.

      − Maria, pot să spun sincer că, sunt foarte mulţumit, aţi făcut o treabă bună, excelentă, cred că dacă eram aici mai mult vă încurcam! glumi el. Şi mititei au fost o grozăvie, nu alta!

      − Mititei!? De unde ştiţi de ei?

      − Am servit o porţie, la recomandarea lui Connie.

      − Când, acum?

      − Da, Maria! Am venit mai devreme şi m-am oprit în salon, n-am rezistat tentaţiei de a nu savura o porţie de mititei, şi totodată am admirat încântat mulţumirea ce se citea pe feţele clienţilor.

      − Sunt încântată că vă place cum am reamenajat localul, şi mă bucur că v-au plăcut şi mititei, vă recomand să gustaţi şi sărmăluţele, domnule Michel.

      − Michel, te rog! De azi, vreau să-mi spui Michel.

      − Cum doriţi… doreşti… se corectă ea repede.

      − Mi-a plăcut firma! Scris mare, citeţ, ,,Cocoşul Roşu”, roşul acesta folosit de pictor, o culoare deosebită, care atrage privirea de departe şi mai ales ochiul acela care pulsează o luminiţă tot roşie, se vede tot aşa de departe… minunat!

      − Roşu imperial, aşa a spus pictorul că se numeşte culoarea, îl lămuri Maria.

      − Da, cu adevărat imperial! Şi afacerile cum merg?

      − Profit! Pe toate liniile, profit.

      − Maria!... se opri, privind-o foarte insistent, şi după câteva clipe, reluă puţin emoţionat: Vreau să mă asculţi cu atenţie. Nu mă pricep să vorbesc frumos, adică să folosesc cuvinte romantice, alese, care încântă şi emoţionează, să fac, într-un cuvânt, declaraţii de dragoste. Iniţial am vrut să-ţi scriu… să-ţi scriu o scrisoare frumoasă, romantică, cum am văzut că se practică în filme sau în cărţi. Sunt sigur că în faţa foii de hârtie, n-aş mai fi avut aşa de mari emoţii, dar parcă, am simţit eu, era o imitaţie, şi poate ai fi râs de mine, aşa că m-am decis să-ţi vorbesc. Îmi este foarte greu… nu găsesc repede cuvintele potrivite, pentru că n-am mai făcut asta niciodată. Sunt un bărbat timid, mai retras… În tinereţe m-am gândit mai mult la afaceri, poate şi unde am dus-o greu în copilărie, apoi în adolescenţă, am îndurat multe, chiar foarte multe lipsuri, iar distracțiile și femeile le-am lăsat pe locul doi. Sunt conştient de faptul, incontestabil şi chiar vizibil, că sunt mai în vârstă decât tine, dar… dar iubirea, după cum bine ştii, nu are vârstă. La fel de bine sau poate că mai bine, mai matur, ca să zic aşa, te poţi îndrăgosti şi la vârsta mea. Da, acesta este adevărul, m-am îndrăgostit de tine…

      − Michel, eu…

      − Te rog, nu mă întrerupe, n-am terminat! interveni el calm. Deci, cum îţi spuneam, sunt îndrăgostit de tine. Nici nu ştiu să explic acest sentiment prin cuvinte, dar cred că ce simt eu acum pentru tine se cheamă iubire, se cheamă dragoste. Cu toate că sunt matur, dar nu-mi este ruşine să recunosc şi repet: sunt îndrăgostit de tine! Dacă toată perioada aceasta, cât am fost departe, m-am gândit numai la tine, asta se cheamă  iubire, nu?  Nu-ţi cer sau nu-ţi pretind să mă iubeşti la fel, ori, să nu crezi că va trebui să ai acest sentiment, faţă de mine, din recunoştinţă. Chiar gândul acesta, că te-ai simţi obligată să mă accepți și să mă iubești din recunoştinţă, m-a făcut să ezit, să aştept atât de mult… n-aş suporta asta. Simt că încă te mai gândeşti la el şi nu te-am întrebat niciodată despre asta, nu te-am întrebat nici alte amănunte şi nici nu te voi întreba, pentru că nu vreau să-ţi răscolesc amintirile. Sunt omul prezentului, care trăiește acum, cu gândul în viitor, trecutul, pentru mine, rămâne trecut. Eu… şi acum mă refer la copil, eu am crescut fără tată, şi ştiu foarte bine cât este de greu, să creşti fără unul dintre părinţi. Copilul are nevoie de un tată − după o clipă de ezitare, mai adăugă −, de un tată care să-l crească, să-l educe, să-l protejeze. Dar… dar, să nu înțelegi că acesta e argumentul suprem, ci dragostea mea simplă, sinceră şi curată pentru tine sau iubirea mea, simplă, sinceră şi curată pentru tine, pentru voi.  Sau amândouă la un loc, spuse el zâmbind. În concluzie − se ori şi trase aer în piept − doresc, ca în viitorul apropiat, să fii soţia mea. Nu vreau în acest moment un răspuns categoric, aştept până te hotărăşti tu.

      Se opri. Privirea lui se înecase în marea ochilor ei albaştri. Ultima frază, fără măcar să clipească o dată, Michel o spusese privind-o direct în ochi, pur şi inocent ca un copil.

      Maria trase aer în piept şi deschise gura să spună ceva. Michel, printr-un gest simplu, o opri din nou, nu terminase încă. Se ridică şi luă micuţa geantă de voiaj în mână şi veni la birou:

      − Aici, în această geantă, sunt simple cadouri pentru tine şi Marius. Dar… dar, în mod special pentru tine, vei găsi şi două rochii de seară, identice însă de culori diferite! tăcu din nou şi parcă în gesturile şi cuvintele lui plutea o enigmă.

      Puse geanta pe birou.

      − Dă-mi, te rog, o coală şi un plic.

      Michel luă din suportul de pe birou, stiloul lui preferat cu peniţă de aur, şi acoperit de geantă, în aşa fel încât Maria să nu vadă, scrise ceva foarte scurt pe coală. O împături şi-o introduse  în plic, lipindu-l.

      − Pune-l, te rog, în sertarul biroului!... Mulţumesc! Să revin, spuneam că aici − arătă spre geantă − vei găsi două rochii identice dar de culori diferite. Acum, şi zâmbind larg continuă, las soarta, destinul sau norocul să decidă pentru mine sau mai bine spus, pentru noi doi, dar prin tine în această seară − accentuă el foarte apăsat ultima frază −, în funcţie de ce rochie vei îmbrăca. Zâmbeşti?... Asta pentru că nu ştii ce te aşteaptă! Te rog, să îmbraci o rochie, care doreşti tu, care simţi tu că-ţi place, care consideri tu că te defineşte, te reprezintă pe tine, eu te voi aştepta în salon! Pentru mine: una înseamnă fericire, cealaltă înseamnă tristeţe. Ciudat nu? În viaţă, unii joacă totul pe o carte, eu joc totul pe… o rochie. Pentru confirmarea celor spuse, în plic se află… dezlegarea enigmei. Plicul îl vom desface mai târziu împreună, dacă va mai fi cazul…   

- va urma -                                                                               

[Sofia Sincă]

Un capitol plin de lumină de respiraţie progresivă. Aşa cum soarele după ploaie aduce clipe mai parfumate şi în viaţa Mariei a venit pacea sufletască şi norocul, care se numeşte Michel, patronul birtului. Sper (eu ştiu!) ca Maria să profite această împrejurare... Dar destinul este unul singur, cel pe care-l vom afla din continuarea romanului.

Textul bine scris, îngrijit, amănunţit aşa cum se cere într-un roman care se respectă. Dar tot am găsit câte ceva de cârcotit, Emil.

La un momentdat - moment dat

foarte ergonomic! spătarul înalt şi foarte ergonomice. - doar ergonomic. Devine pleonastic cu atribute înainte. A fi ergonomic nu se poate mai mult sau mai puţin. ERGONOMÍE s. f. știință care studiază relațiile dintre om, mașină și mediul de muncă.

placă cu cărămidă - placă cu cărămidă, dublă cacofonie

savura o porţie de mititei - acum eu nu ştiu care este porţia de mititei... 1, 2, 5? ştii că noi îi numărăm când îi mâncăm...

,,înecase’’ - eu zic că acest cuvânt nu trebuia pus în ghilimele. E o figură de stil foarte bine pusă acolo unde este şi desigur, nimeni nu va crede că Michel se înceca axfisiindu-se...

Am citit cu deosebită plăcere şi aştept continuarea.

Sofy

[Corina Militaru]

Acest episod mi-a dat satisfactie. Imi doream o raza de soare in viata Mariei. Se pare ca deocamdata norii au fost alungati, dar am o presimtire... Astept sa vad daca se confirma.

Carcoteala de serviciu,

gata ori când - gata oricand

să-ţi aduc acesta farfurii la spălat - aceste farfurii

mica comunitate unde ei îşi - elimina cacofonia

Mi-a placut fragmentul.

Cu prietenie,

[Emil Dumitru]

Sofia, am revenit asupra textului şi am modificat!

Mulţumesc pentru lectură şi marele ajutor.

Cu prietenie,

Sofia Sincă a spus :

Un capitol plin de lumină de respiraţie progresivă. Aşa cum soarele după ploaie aduce clipe mai parfumate şi în viaţa Mariei a venit pacea sufletască şi norocul, care se numeşte Michel, patronul birtului. Sper (eu ştiu!) ca Maria să profite această împrejurare... Dar destinul este unul singur, cel pe care-l vom afla din continuarea romanului.

Textul bine scris, îngrijit, amănunţit aşa cum se cere într-un roman care se respectă. Dar tot am găsit câte ceva de cârcotit, Emil.

La un momentdat - moment dat

foarte ergonomic! spătarul înalt şi foarte ergonomice. - doar ergonomic. Devine pleonastic cu atribute înainte. A fi ergonomic nu se poate mai mult sau mai puţin. ERGONOMÍE s. f. știință care studiază relațiile dintre om, mașină și mediul de muncă.

placă cu cărămidă - placă cu cărămidă, dublă cacofonie

savura o porţie de mititei - acum eu nu ştiu care este porţia de mititei... 1, 2, 5? ştii că noi îi numărăm când îi mâncăm...

,,înecase’’ - eu zic că acest cuvânt nu trebuia pus în ghilimele. E o figură de stil foarte bine pusă acolo unde este şi desigur, nimeni nu va crede că Michel se înceca axfisiindu-se...

Am citit cu deosebită plăcere şi aştept continuarea.

Sofy

[Emil Dumitru]

Corina, am modificat, mulţumesc pentru ajutor!

Cu aştept cu drag şi în continuare, să cârcoteşti citind cu plăcere. 

Cu prietenie,

Corina Militaru a spus :

Acest episod mi-a dat satisfactie. Imi doream o raza de soare in viata Mariei. Se pare ca deocamdata norii au fost alungati, dar am o presimtire... Astept sa vad daca se confirma.

Carcoteala de serviciu,

gata ori când - gata oricand

să-ţi aduc acesta farfurii la spălat - aceste farfurii

mica comunitate unde ei îşi - elimina cacofonia

Mi-a placut fragmentul.

Cu prietenie,

[Ion Lazăr da Coza]

Îmi exprim părerea de rău că nu am timpul necesar ca să-ți citesc toate postările tale, dragă Emil Dumitru, așa că mă voi referi la scriitură și nu la subiectul romanului. Din ce am citit aici, ritmul e alert, bine dozat. O scriitură aerisită, lejeră dar nu puerilă. Îs încântat.

Hai să trecem la partea grafică și gramaticală a postării:

cu primi bani câştigaţi > cu primii bani câştigaţi

mingie/mingia > minge/ mingea

de și de > de și de

etc...

 Cu bucuria lecturii,

da Coza

[Emil Dumitru]

Domnule Ion Lazăr da Coza, mulţumesc mult pentru lectură şi ajutor.

Am revenit asupra textului şi am modificat!

Cu prietenie,

Ion Lazăr da Coza a spus :

Îmi exprim părerea de rău că nu am timpul necesar ca să-ți citesc toate postările tale, dragă Emil Dumitru, așa că mă voi referi la scriitură și nu la subiectul romanului. Din ce am citit aici, ritmul e alert, bine dozat. O scriitură aerisită, lejeră dar nu puerilă. Îs încântat.

Hai să trecem la partea grafică și gramaticală a postării:

cu primi bani câştigaţi > cu primii bani câştigaţi

mingie/mingia > minge/ mingea

de și de > de și de

etc...

 Cu bucuria lecturii,

da Coza