Drumurile vieţii, ciudate şi întortocheate sunt adesea! În viaţa Mariei apare fostul coleg de clasă, Matei, care-i făcuse cea mai ciudată cerere din viaţa ei, atunci în clasa a IV-a, prin acel unicat bileţel, el îi ceruse un ochi, că ea are doi, nu? La început întâlnirile lor fuseseră rare şi se petrecuseră întâmplător – aşa crezuse Maria – şi nu le dăduse prea mare importanţă, apoi, după o vreme devenind mai frecvente, începuse să-i placă şi dorea să se întâlnească tot mai des cu el, simţind că-i face bine.

        Maria se mutase de ceva timp la casă, la început, doar cu fiul. Cumpărase una micuţă, cochetă şi cu o grădiniţă în faţa ei, iar Marius construi – că doar era inginer constructor, proaspăt absolvent al facultăţii de profil – o terasă minunată, deoarece casa nu era dotată cu aşa ceva, după dorinţa şi proiectul ei. Pe Marius îl ajută cu mult zel şi pricepere, Matei, iar acest fapt o bucură pe Maria dar o puse şi puţin pe gânduri. Greu, o convinsese pe Irina să-şi vândă garsoniera şi să se mute ,,la conacul cu bătătură şi cerdac ca la casele boiereşti'' cum numea ea casa cu terasa construită din bârne de brad, cioplite manual şi îmbinate la colţuri prin metoda clasică „coadă de rândunică’’ care-i conferea un aer foarte rustic, amintindu-i, cât de cât, de casa în care copilărise. Irina îl rugase pe nepot să-i cumpere un balansoar: „să mă leagăn şi eu în cerdac, aşa, de, toată ziua!’’ 

        Aici, pe micuţa terasă, discuţii interminabile despre arhitectură şi noutăţi  apărute în vastul domeniu al materialelor de construcţii, despre fotbal, cine va câştiga campionatul şi câte şi mai câte, se petreceau între Marius şi Matei.

        Şi tot terasa era locul în care mamă şi fiică, depănând amintiri, îşi petreceau serile liniştite de vară, cu un ceai sau o cafea chioară – cum îi plăcea Irinei să-i spună la cafeaua de seară – în  faţă.

 

        Amurgul de sfârşit de august, coborât molcom peste terasă, cu aerul lui curat şi puţin răcoros, o făcu pe Irina să-şi strângă mai bine şalul în jurul umerilor şi trăgându-şi pătura pe genunchi, zise:

        − Cred c-a plouat la munte, prea e răcoros acest vânticel.

        − Să-ţi mai aduc o pătură? o întrebă Maria fără să-şi ridice ochii din ziar.

        − Nu dragă, nu-mi e aşa dă frig, răspunse Irina privind-o fugar cu coada ochiului. Citeşte-mi şi mie, că-mi ţiuie urechile dă atâta linişte!

        − Dacă voi găsi ceva demn să-ţi citesc, am s-o fac! Acum citesc despre politică şi nu cred că te pasionează!

        − Vrei să te bagi în politică?

        − Poate, cine ştie…

        − Păi tu eşti prea proastă să faci politică…

        − Cum mamă, sunt prea proastă?! sări Maria abandonând cititul şi privind-o foarte insistent.

        − Prea proastă dă bună la suflet, vreau să zic, adică tu nu ştii să minţi… toţi mint dă îngheaţă apili, nu alta!

        − Mamă, hai să nu exagerăm, nu toţi sunt mincinoşi, mai sunt şi politicieni buni care vor binele acestei ţări, spuse Maria reluându-şi lectura.

        − Puţini, foarte puţini, bolborosi Irina, aşa ca pentru sine.   

       

        După un timp, simţind cum îi ţiuie urechile şi mai tare de atâta linişte, Irina începu să se foiască şi s-o privească direct, mult mai insistent, aşteptând să-i prindă privirea şi s-o determine să-i vorbească, să-i povestească ce a mai făcut – mai ales că i se părea puţin schimbată, chiar abătută şi în ultimule zile o surprinsese de câteva ori, aşa uitându-se undeva departe, cu faţa puţin rigidă şi privirea aceea melancolică, visătoare chiar – dar  Maria se adâncise şi mai profund în lectură şi ştia că până nu termină de răsfoit ziarele, ar fi vorbit singură.

        Oare, ce-o mai frământă, pă fata mea? Cu acest gând se ridică din balansoar şi merse în bucătărie de unde, după un timp,  se întoarse cu două căni cu ceai. Aşeză una în faţa Mariei.

        − Mulţumesc, mamă, chiar simţeam nevoia să beau un ceai.

        − Cu plăcere, dragă, cu plăcere… Da’ bea-l acușica, cât e fierbinte, că după, e sălciu rău dă tot, ştiu io… o sfătui Irina, apoi se aşeză în balansoar. După ce sorbi o gură de ceai, o întrebă pe Maria: Dă Luis ce mai ştii?

        Luată prin surprindere de întrebare, Maria rămase o clipă cu mâna în aer, tocmai voia să ia cana. Ridică privirea căutând ochii mamei, dar Irina, cu cana la gură, privea pe deasupra ei, undeva departe.

        M-o fi întrebat aşa, de dragul conversaţiei sau a început iar să aibă tulburări de memorie? se întrebă Maria continuând s-o privească, deoarece Irina, la rugămintea Mariei, urmase un tratament de lungă durată, după ce consultase un medic, iar acesta o asigurase că totul va fi bine o perioadă de timp, însă e foarte posibil ca după terminarea tratamentului, să aibă iarăşi tulburări de memorie.

        Chiar o interesează, sau…?

        − Mamă, de când ai terminat dumneata tratamentul?

        − Dă o lună şi fix trei zile peste.

        − Sigur, fix trei zile, repetă Maria. Şi, nu este pauza cam mare?

        − Da, fix trei zile! Da' stai liniştită, fata mea, că n-am mintea tulbure, aşa cum a zis doctoru’, e limpede ca bobu’ dă rouă! Tu răspunde-mi la întrebare şi ai să vezi dă ce te-am întrebat!

        − Nu mai ştiu nimic!... Dar ce-ţi veni să mă întrebi de el, aşa tam-nisam şi în prag de seară? întrebă Maria cu un uşor surâs în colţul buzelor.

        Hâm, semn bun dacă nu-i mai pronunţă numele, înseamnă că chiar vrea să-l uite! gândi Irina, apoi continuă cu voce tare:

        − Mă gândeam şi io aşa, de ca mamă… simt şi mai ales văz şi io cum trece timpu’… cum tu te ofileşti…

        − Mamă, te rog…

        − Apoi, continuă Irina imperturbabilă cu acelaşi ton egal şi privirea tot în zare – ca  şi cum Maria nici nu ar fi fost de faţă – io am să mă duc mâine, poimâine în vizită la Eleonora, Marius o să se însoare şi tu vei rămâne singurică, ca un cuc! Ce te faci tu singurică?

        − Vin, nepoţii, mamă… spuse Maria întorcând ultima pagină a ziarului.

        − Ehei… mda, cum să nu!? Da’ până atunci mai e cale lungă! Ştii cum să spune: „lungeşte-mi doamne zilili să coacă căpşunili’’…

        Maria străfulgerată de o idee, ridică brusc capul din ziar şi-o întrebă:

        − Nu cumva dumneata ai veşti de la el şi nu ştii cum să începi?

Irina nu zise nimic pe moment, dar, probabil simţindu-se privită mai insistent, întoarse şi ea capul spre Maria, înfruntându-i privirea.

        − Nu! răspunse ea, rezistând fără să clipească. N-am nicio veste dă la el! Ţi-aş fi spus! Doamne iartă, păcatili mele…

        Privind-o foarte atent pe Maria, Irina, din privirea ei nu înţelese dacă răspunsul o satisfăcuse sau nu. O lăsă aşa, cu privirea în gol şi se întoarse iar în poziţia ei de contemplare a orizontului, admirând acum, cum ziua se îngâna cu noaptea şi la orizont o mare dungă roşie vestea că soarele îşi terminase călătoria. Obosit se culcase şi el.

        − …Da’… îşi reluă Irina frământările după un timp, mă mai gândeam şi io, aşa, la omu’ ăsta, cât să zbate, cum să frământă pă lângă tine şi tu nimic.

        − …La care om, mamă, te referi dumneata? întrebă Maria după ce termină şi ultimul articol.

        − La Matei, că altu’ nu ne mai trecu pragul.

        − A, la Matei!? Şi… ce e cu Matei, ce vrei să spui, fii mai explicită, te rog?

        − Tu nu vezi?

        − Ce să văd, mamă?... Că vine foarte des în ultimul timp, că discută cu Marius ore întregi despre construcţii şi betoane, şi mai ştiu eu despre ce, că…

        − Adevărat, vine des, da’ îmbrăcat mereu curat şi ce-mi place mie cel mai mult, e că vine cu flori şi după el, în aer pluteşte un miros plăcut dă ţigară veche, spuse Irina ridicând capul, dilatându-şi nările şi adulmecând aerul. Şi mai simt io aşa, cu nasu’ ăsta dă femeie bătrână, că până la urmă te va cere dă nevastă! mai comentă Irina pe un ton egal, cald şi molcom, ca seara aceasta liniştită de sfârşit de august.  

        − Da… răspunse Maria, cu faţa zâmbitoare. Mi-a mai  cerut el ceva, mai de mult, eram în clasa a IV-a.

        După câteva clipe de tăcere, Irina nerezistând curiozităţi, întrebă:

        − Ce, că mă făcuşi curioasă?

        − Un ochi! şi Maria izbucni în râs.

        − Un ochi… o imită Irina, neînţelegând gluma ei. Râzi tu râzi, da’ ochiu’ meu bătrân nu să înşelă! Când îl văz pă Matei cum să înfoie pă lângă tine, parcă-l văz pă Dogaru, care tot aşa să înfoia, pă lângă mine… da io proastă şi oarbă nu-l vedeam, mă gândeam numai la Mihai… Matei te soarbe din ochi, te scaldă cu privirile, nu alta! Da’ poate e mai timid sau poate că te simte că tu nu ai mintea limpede, e încă ocupată de amintirile trecutului, cine ştie? Îmi place acu’, că nu mai e ca pă vremea mea, să vie cu calu’, acu’ vine cu maşina mică, de, vine c-un buchet dă flori, te invită în oraş, te plimbă în parc, te duce la un rastiorant! Apoi, se însufleţi şi zise mai tare puţin, cu Marius, tu nu ai observat că să înţelege dă minune, şade dă vorbă amândoi, când e cazu’ să ajută, să…

        − Mamă, o întrerupse brusc Maria, am observat şi eu toate astea, dar…

        Discuţia se curmă brusc, în faţa porţii opri o maşină. Poarta se deschise larg şi primul care intră fu Marius, urmat de Matei.

Maria privindu-şi fiul, tresări. Gestul acela simplu, de a ţine poarta, cu capul uşor plecat, în urma lui Matei, îi aminti brusc de seara când Luis îi ţinuse ei uşa la hotel. Închise ochii, sperând că aşa, cu ochii închişi, amintirea acestei imagini va fugi.

        − Săru’ mâna, mami! şi Marius se aplecă şi-o sărută pe frunte.

Bunica ştiind ritualul, întinse mâna spre nepot. Acesta o prinse uşor, ducând-o la buze şi după ce-o sărută, spuse:

        − Ce mână, ce pergament fin, ai tu bunica! Într-o zi, voi scrie un poem de dragoste, pe mâna ta. 

        − Mincinosule! zise Irina, zâmbind nepotului, dar mai mult amintirilor.

      Ori de câte ori, când nepotul îi spunea asta, mintea ei zbura în vremurile din tinereţe, când, la bal, cavalerul cu care dansa, îi săruta mâna, şi înainte de dans şi după dans, şi tot aşa îi spunea că are o mână fină…

        − Săru’ mâna domniţelor! Ce face-ţi, pune-ţi ţara la cale? Păi fără noi! Vrem şi noi să participăm, nu-i aşa Marius? spuse şi Matei.

        − Bine aţi venit, domnilor cavaleri! îi întâmpină Maria ceremonios, intrând în jocul lor. Dar luaţi loc, poate drumul v-a obosit şi vreţi un urcior cu apă rece…

        − Da, da, cu apă roşie din zeamă de afine, de la bunica din damigeană! Nu-i aşa buni că mai ai? Ne dai şi nouă, doar aşa un păhărel, de pohtă? întrebă Marius. 

        − Lasă bunica, merg eu să îndeplinesc dorinţa tinerilor cavaleri! spuse Maria privindu-l şi pe Matei, care confirmă că şi el doreşte. 

        − Iar eu merg să vă ajut, tânără domniţă! Cu adâncă plecăciune vă cer această favoare! zise Matei, înclinându-se şi oferindu-i braţul.

        Toţi pufniră în râs, şi, Maria la braţul lui Matei părăsi terasa.

- va urma -

Vizualizări: 142

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

O scenă destul de familială, plăcută... cu început de poveste. Am zis bine început pentru că s-au ars nişte etape bune, iar acum încep altele. O găsim pe Maria alături de mamă, bine stabilite într-o casă cu terasă, pe Marius inginer constructor, pe Matei pretendent la mâna Mariei. Dar nu ştim cum s-au descurcat ei până acum, din ce... că doar n-o fi mâncat Maria numai din ceea ce i-a rămas de la soţul ei. Mai aflăm că Maria nu l-a uitat pe Luis. Şi să nu-mi spui că se va cunoaşte... se va naşte vreo poveste de dragoste între Marius şi Luisa... că moooorr!

Ţi-am scos câteva erori din fraze, mai ales din prima parte a textului. Cred că l-ai modificat şi nu ai fost destul de atent.

Greu, o convinsese pe Irina şi-şi vânduse garsoniera mutându-se cu ei -
Greu, o convinsese pe Irina să-şi vândă garsoniera şi să se mute cu ei.

care conferea un aer rustic terasei. - mai ai o dată terasa în aceeaşi frază.

Irina îl rugase pe nepot să-i cumpere un balansoar: ’’să mă leagăn şi eu, aşa, de, toată ziua!’’ îl îndulcise bunica. - sfârşitul frazei este de prisos.

o făcură pe Irina, - o făcu pe Irina - subiectul fiind amurgul.

simţind cum îi ţiuie chiar că-i urechile şi mai tare de atâta linişte, - de scos

după ce consultase un doctor, - un medic este literar. Doctor spunem noi impropriu. Sunt doctori în matematică, în ştiinţă, în avocatură... Medicul este unic.

Citit cu plăcere şi aştept continuarea!

Sofy

Da, Sofia, Mulţumesc pentru lectură şi ajutor. Ai perfectă dreptate, am modificat şi nu am mai fost atent la toată fraza.

Cu respect şi prietenie,

Sofia Sincă a spus :

O scenă destul de familială, plăcută... cu început de poveste. Am zis bine început pentru că s-au ars nişte etape bune, iar acum încep altele. O găsim pe Maria alături de mamă, bine stabilite într-o casă cu terasă, pe Marius inginer constructor, pe Matei pretendent la mâna Mariei. Dar nu ştim cum s-au descurcat ei până acum, din ce... că doar n-o fi mâncat Maria numai din ceea ce i-a rămas de la soţul ei. Mai aflăm că Maria nu l-a uitat pe Luis. Şi să nu-mi spui că se va cunoaşte... se va naşte vreo poveste de dragoste între Marius şi Luisa... că moooorr!

Ţi-am scos câteva erori din fraze, mai ales din prima parte a textului. Cred că l-ai modificat şi nu ai fost destul de atent.

Greu, o convinsese pe Irina şi-şi vânduse garsoniera mutându-se cu ei -
Greu, o convinsese pe Irina să-şi vândă garsoniera şi să se mute cu ei.

care conferea un aer rustic terasei. - mai ai o dată terasa în aceeaşi frază.

Irina îl rugase pe nepot să-i cumpere un balansoar: ’’să mă leagăn şi eu, aşa, de, toată ziua!’’ îl îndulcise bunica. - sfârşitul frazei este de prisos.

o făcură pe Irina, - o făcu pe Irina - subiectul fiind amurgul.

simţind cum îi ţiuie chiar că-i urechile şi mai tare de atâta linişte, - de scos

după ce consultase un doctor, - un medic este literar. Doctor spunem noi impropriu. Sunt doctori în matematică, în ştiinţă, în avocatură... Medicul este unic.

Citit cu plăcere şi aştept continuarea!

Sofy

Revenim la destinul Mariei. Inteleg ca au trecut multi ani, probabil destul de cuminti. Acum apare Matei si presimt ceva schimbari in poveste. Carcotelile :)

Inceputul episodului scartaie putin. As reciti cu rabdare si reformula. Cel putin fraza de mai jos este incurcata rau. 

Casa nu avusese terasă la cumpărare, aşa cum dorise Maria, dar Marius, construi una minunată, că doar era inginer constructor – terminase de curând facultatea de construcţii – după proiectul ei. 

Apoi:

Mai mi-a cerut el ceva, mai de mult, eram în clasa a IV-a. - Mi-a mai cerut....

Dar lua-ţi loc, poate drumul va obosit şi vreţi un urcior cu apă rece… - dar luati... drumul v-a obosit

Nu-i aşa bunii că mai ai? - buni(din cate stiu)

Lasă bunii, merg eu să îndeplinesc dorinţa tinerilor cavaleri!

Astept cu interes continuarea.

Cu prietenie,

Corina, mulţumesc foarte mult, pentru ajutor şi lectură! Am revenit asupra textului şi acum sper să fie mai bine.
Cu prietenie,
Corina Militaru a spus :

Revenim la destinul Mariei. Inteleg ca au trecut multi ani, probabil destul de cuminti. Acum apare Matei si presimt ceva schimbari in poveste. Carcotelile :)

Inceputul episodului scartaie putin. As reciti cu rabdare si reformula. Cel putin fraza de mai jos este incurcata rau. 

Casa nu avusese terasă la cumpărare, aşa cum dorise Maria, dar Marius, construi una minunată, că doar era inginer constructor – terminase de curând facultatea de construcţii – după proiectul ei. 

Apoi:

Mai mi-a cerut el ceva, mai de mult, eram în clasa a IV-a. - Mi-a mai cerut....

Dar lua-ţi loc, poate drumul va obosit şi vreţi un urcior cu apă rece… - dar luati... drumul v-a obosit

Nu-i aşa bunii că mai ai? - buni(din cate stiu)

Lasă bunii, merg eu să îndeplinesc dorinţa tinerilor cavaleri!

Astept cu interes continuarea.

Cu prietenie,

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

DONAȚII

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII

la: RO82RZBR0000060016707555

titular cont: Lazăr Vasilisia (Raiffeisen Bank)

*****************

Donatori (nume sau pseudonim),

începând cu sept. 2019:

 Mica - 260 lei

 Valeria Merca - 250 lei

Activitatea Recentă

Lui gina zaharia i-a plăcut discuţia Gicu și cu Ticu fac unu! a lui Mihaela Suciu
cu 4 ore în urmă
Bidulescu Constantin a adăugat o discuţie la grupul
cu 4 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog și nu mă sperie jefuitorii de comori a utilizatorului gina zaharia
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Crinu Sorin Leşe îi place postarea pe blog și nu mă sperie jefuitorii de comori a lui gina zaharia
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Crinu Sorin Leşe îi place postarea pe blog pastel a lui nicolae vaduva
cu 4 ore în urmă
Lui Mihaela Chitic i-a plăcut discuţia Deliciile ultimei luni a verii a lui Pop Dorina
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Crinu Sorin Leşe îi place postarea pe blog Micuța japoneză a lui Dolha Paul-Alexandru
cu 4 ore în urmă
Lhana ROMA-NOVA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visul nostru de aramă a utilizatorului Lhana ROMA-NOVA
cu 6 ore în urmă
Lhana ROMA-NOVA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visul nostru de aramă a utilizatorului Lhana ROMA-NOVA
cu 6 ore în urmă
Lhana ROMA-NOVA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visul nostru de aramă a utilizatorului Lhana ROMA-NOVA
cu 6 ore în urmă
Lhana ROMA-NOVA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visul nostru de aramă a utilizatorului Lhana ROMA-NOVA
cu 6 ore în urmă
Postare de log efectuată de Lhana ROMA-NOVA
cu 7 ore în urmă
Lhana ROMA-NOVA şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 7 ore în urmă
Lhana ROMA-NOVA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tânguirea unei cruci - poem dedicat sărbătorii de mâine, 14 septembrie, Înălțarea Sfintei Cruci a utilizatorului Lhana ROMA-NOVA
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Ana C. Ronescu îi place postarea pe blog Lumea ca un vis a lui Corneliu Neagu
cu 7 ore în urmă
Lhana ROMA-NOVA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tânguirea unei cruci - poem dedicat sărbătorii de mâine, 14 septembrie, Înălțarea Sfintei Cruci a utilizatorului Lhana ROMA-NOVA
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Ana C. Ronescu îi place postarea pe blog pastel a lui nicolae vaduva
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Ana C. Ronescu îi place postarea pe blog Pe getice pământuri a lui Gabriel Cristea
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Ana C. Ronescu îi place postarea pe blog Micuța japoneză a lui Dolha Paul-Alexandru
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Ana C. Ronescu îi place postarea pe blog Conviețuire literară a lui Costel Zăgan
cu 7 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor