INGRID-roman capitolul I

[giurgiu maria]

E iarnă, e sfârșit de ianuarie, după amiază târziu.Azi am încheiat conturile unui capitol din viața mea cel mai dureros și zbuciumat. Rătăcesc pe aleile parcului care la această oră e aproape pustiu.Vântul suflă înghețat răvășindu-mi părul cu sălbăticie și patimă, dorind parcă să-mi atragă atenția că nu sunt de tot singură. El îmi este alături și mă scutură în felul său, destul de nedelicat dar eu înțeleg că nu din adversitate și pentru a-mi demonstra că socializează cu mine,mă scutură ca să-mi dea curaj, mă aprobă să continui pe noua cărare a vieții spre care mă îndrept. La câte zgârbace mi-a aplicat soarta în ultimii 2 ani mai, mai să mă doboare,vârtejurile sale cu care mă răvășește azi și respirația-i înghețată îmi par mângâieri drăgălașe. Îi spun vântului, luându-l în zeflemea:
- Ești nebun de-a binelea Vântule! Păi așa știi tu să alinți? Nu vezi cum m-ai ciufulit, mai ai puțin și-mi smulgi hainele de pe mine și mă îngheți cu suflarea-ți! Las-o mai moale! Oricum sunt fericită că-mi ești aproape dar lasă-mă să-mi clarific ideile. Îmi placi așa rece cum ești și îți mărturisesc că mă simt curajoasă și cu inima ușoară. Mă simt la începutul acestui nou drum ca în fața unor file albe pe care trebuie să încep a le umple cu noi capitole de viață, mă simt liberă dragă vântule. Simt în vene cum îmi aleargă nebunește valuri de speranțe, emoții ce fac, să-i bată inima mai repede, la gândul că mă avânt într-un nou început precum o barcă în derivă. Nu reușesc să întrevăd ce ascund apele pe care plutesc, n-am idee de pericolele ce se ascund în profunzimile lor, nici către ce țărm mă va arunca destinul meu, spre care în această noapte plec. Nu cunosc pe nimeni în locul către care mă îndrept. Mă încredințez lui Dumnezeu și simt multă încredere în suflet dar nu-mi explic de unde-mi vine.
Mă simt de parcă vechea Ingrid a suferit o metamorfoză devenind o persoană nouă, mai puternică și încrezătoare în viitor.

Abia acum încep să întrevăd sensul adevărat al unei profeții ce mi-a fost făcută cu puțin timp în urmă.
Cu câteva săptămâni în urmă, lucram într-o piață. În ziua cu pricina la un ceas al zilei când nu prea trecea lume prin piață, eu mă lăsasem furată de gânduri, cum mi se întâmpla des în acea perioadă. Foarte probabil gândurile mele, nu erau din cele senine și asta se citea pe chipul meu, deoarece s-a oprit lângă mine o țigancă și mi le-a tulburat cam brutal, zicându-mi:
- Hei frumoaso! Hai să-ți ghicesc! Tu, ai o durere în suflet, care te apasă și eu pot să te ajut, să scapi de greutate. Crede-mă!
Mă uit la ea, țiganca era aceeași care se mai oprise de vreo două ori în ultima săptămână cu propunerea de a-mi ghici și am izgonit-o zicându-i:
-Nu doresc să-mi ghicești! Nu cred în chestii din astea! Lasă-mă în pace!
Ea a insistat, eu am refuzat și atunci am reușit să o fac să plece, acum însă nu se dă dusă.M-am încruntat văzând-o și i-am zis supărată de ale mele mai mult decât pe ea:
-Ți-am mai zis și alte dăți că nu doresc să-mi ghicești.Pleacă și dă-mi pace!
-Chiar dacă plec, tu frumoaso nu vei avea pace. Lasă-mă să-ți ghicesc în taroc! Am har și ție îți ghicesc fără bani! Pui tu o monedă acolo cât te lasă inima de leac. Să știi însă, că eu nu mai ghicesc la nimeni gratis! Ție, vreau să-ți ghicesc și să te ajut!
-Lasă-mă-n pace și nu mă mai bate la cap, ți-am zis că nu sunt interesată!
-Îmi respingi mereu ajutorul dar eu îți citesc sufletul și văd că ai suflet bun. Ai un necaz mare, că dacă nu te aperi te răpun dușmanii tăi. Ai grijă!
-Păi dacă-s bună cum spui tu, cum pot avea dușmani așa răi? Oamenii buni, nu pot să aibă dușmani. Uite! Îți dau eu ceva acolo, numai pleacă și slăbește-mă cu ghicitul ăsta, că eu nu cred în ghicit și nu cred că ghicitul, ajută la ceva.

-Nu frumoaso, eu o să-ți ghicesc, fără bani! Lasă-mă s-o fac și n-o să-ți pară rău!
Oftez exasperată de insistența țigăncii și jenată, căci nu era o femeie prea tânără și eu nu-s tipul de persoană căreia îi place lipsa de maniere în raporturile cu lumea. Între timp, vecinul de la taraba de alături, se apropie crezând că îmi creează țiganca probleme.
-Doamna Ingrid, pot să vă ajut?
Îi răspund:
-Nu George, mulțumesc, nu am probleme!
I se adresează țigăncii:
-Vezi că dacă o superi pe doamna,o să ai de-a face cu mine!
- Pupa-te-a-și! Eu vreau să-i ghicesc gratis și ea mă refuză. Ai mai auzât matale de vreo tâgancă așa ca mine? Te rog, să rămână aci între noi vorba asta, că dacă aud ălelante tâgănci, râd de mine!
Ca să scap de situația penibilă în care mă văd pusă, îi spun colegului să plece liniștit la taraba sa și accept de nevoie oferta țigăncii, sperând să mă descotorosesc mai degrabă de ea.
Scoate țiganca pachetul de cărți de taroc, mă pune să tai, după care le așează pe masă, mă pune să întorc 3 cărți și începe să-și depene prezicerile:
Una din cele 3 cărți era MOARTEA.Nu aveam habar de semnificațiile cărților de taroc, era prima dată că îmi ghicea cineva în cărți, așa că am devenit curioasă și am ascultat ce-mi spune chivuța:

-Să știi Ingrid, că tu ești acu într-o răscruce a vieții tale! Ești încă în pericol. Dușmanii tăi sunt...
Mi-a zis ea lucruri ce eu deja le știam, descrieri ce au făcut să-mi confirme realitatea coșmarului ce eu îl trăiam deja. Mi-a îndrugat verzi și uscate, fiind bună la treburile astea ca toate suratele ei. Ceva a fost mai semnificativ și relevant pentru mine, mai târziu din cele ce mi-a prezis ea:

- Ți-a ieșit o carte care de obicei nu e bună -MOARTEA. În contextul acesta și în punctul unde este viața ta acum, că ai trecut deja cu sufletul dincolo de pericol, nu mai înseamnă o moarte fizică, înseamnă ca și cum viața ce ai dus-o până acum e dusă și o să începi o altă viață. Nu văd însă suferință în sufletul tău pentru ceea ce pierzi semn că ești deja împăcată de cotitura vieții tale.
-Ce va să zică? Copiii trec, înainte de toate pentru ei am îndurat atâtea necazuri.
-Copiii sunt cu tine. Tu urmează-ți sufletul! El cunoaște drumul!
-Bine dragă, hai că m-ai lămurit! Acum mă simt mai rău ca la început, pierdută-n ceață complet. Uite! Ia aici banii ăștia, că eu nu vreau să-mi ghicești gratis și să fii sănătoasă!
-Dă-mi și o pereche de ciorapi din ăștia Ingrid, pupa-te-aș! Ai să vezi, că vei ieși din necazuri, repede. Adu-ți aminte de ce-ți spun eu! Țâganca știe ce vorbește!
-Ia ciorapii și pleacă! Eram gata să cred că dădui peste o țigancă generoasă!
îi zic eu dornică să o văd plecată de pe capul meu. În cele din urmă pleacă rânjind mulțumită.
Azi, la nici două luni de când mi-a ghicit, îmi vine în memorie prezicerea aceea ciudată, pe atunci fără sens, că mă voi simți ca o și cum am murit și am renăscut. Parcă încep să întrevăd sensul acelor vorbe ale prezicătoarei.
În răstimpul acesta de când cu ghicitul, neînțelegerile cu soțul au devenit insuportabile, nu mai puteam trăi sub acelși acoperiș. În cele din urmă, am decis, că voi pleca de acasă. Am discutat cu copiii despre aceasta și ei m-au încurajat, a da curs acestei hotărâri. L-am pus la curent și pe el cu hotărârea mea și nu a avut nimic împotrivă, din contră m-a îndemnat să plec.
Odată luată această decizie, am început să organizez lucrurile astfel, încât ei să aibă cele necesare până ce eu voi găsi de muncă în străinătate.Cu soțul meu nu erau speranțe de împăcare, căci în viața lui era o altă femeie de multă vreme.
Trăia o viață dublă de mai mulți ani despre care eu mult timp nu știusem nimic. Intuisem că trebuie să existe altcineva în viața lui, după felul cum se purta cu mine, după faptul că pleca de acasă cu zilele inventând motive, banii câștigați greu, se topeau fără urmă și datoriile creșteau din senin, în loc să scadă când le credeam plătite și multe altele. Eu nu aveam probe concrete însă, nu cunoșteam identitatea acelei femei și bănuielile mele nu erau probe.
Nu doresc deloc să mai răscolesc, răni vechi azi, după ce ele au devenit istorie. Am decis demult, să le las îngropate pe vecie sub propria lor cenușă, fără să le mai reînvii, pomenindu-le.
Întâmplarea a făcut că în final, am descoperit adevărul fără putință de a mai fi tăgăduit. Am descoperit, de ce viața mea devenise de nesuportat și că vina nu era doar a mea, cum eram manevrată să cred, că memoria și mintea nu îmi jucau feste cum afirma el. Atunci am avut o mare revelație. Fusesem mult prea încrezătoare, am tolerat multe lucruri dintr-o slăbiciune prostească, mă lăsasem mereu subestimată, acceptasem multe umilințe și ajunsesem să nu mai știu nici eu care sunt cea adevărată.
Fusesem calomniată, acuzată de greșeli care nu le comisesem și nici nu mai reacționam la toate astea. Parcă îmi amorțise sufletul sub atâtea lovituri. Mă obișnuisem să le încasez, fără să mai mă împotrivesc. Singurii care m-au apărat de calomnii, care m-au reabilitat în fața oricui mă critica și au crezut în mine, trăind alături de mine momentele de cumpănă, au fost copiii noștri. Ei m-au stimulat să-mi revin, să mă trezesc din amorțire. Aceste ființe tinere, au dat dovadă de bun simț, curaj și înțelepciune. Ei mi-au încurajat, impulsul de a pleca, asigurându-mă că vor avea grijă unul de altul în lipsa mea, (deși trecuți de 18 ani, erau încă în școli) eu abia ce-mi găseam de muncă, le-am promis că îi voi sprijini de unde voi fi. Așa am convenit. Mi-au insuflat curajul și încrederea lor în mine și acest lucru mi-a spulberat ezitările.
Astfel, privindu-mă prin ochii lor mi-am recăpătat propria încredere. Curajul nu-mi lipsea.Ei aveau dreptate. Am decis să plec de acasă cât mai repede.Mi-au zis:
- Mamă, tu ai fost mereu o persoană curajoasă și noi credem în tine, în capacitățile tale! Ești inteligentă, ești bună și ești puternică. Tu ești cea care ne insuflai mereu curaj nouă,la greu. Te vei descurca în străinătate chiar dacă nu ai mai fost plecată niciodată. Tu ai deja cunoștințe suficiente de italiană ca să te descurci acolo și înveți ușor. Nu te mai lăsa convinsă de ce spune tata! El te manipulează învață să te prețuiești.Valorezi mult, că fără tine noi eram pierduți. Pleacă!
Era exact ceea ce simțeam de mult, că trebuia să fac și cuvintele lor m-au încurajat să îndrăznesc, să-mi iau viața în propriile mâini și plecarea era primul pas. Nu am divorțat atunci. A făcut el divorțul după ce am plecat. Eram de prisos în viața lui și-mi făcea viața imposibilă de trăit, asta m-a împins să nu mai întârzii.
Am vândut tot ce făcea obiectul muncii mele în piață și mi-am aranjat plecarea la muncă în străinătate. Mi-am cumpărat bilet la autocar, valiza e gata.
Îmi îndrept pașii cu hotărâre spre ieșirea din parc însoțită de alinturile aspre ale vântului pătimaș, mă bucur de priveliștea parcului pentru ultima dată. Traversez centrul orașului îndreptându-mă fără ezitare spre casă, luându-mi rămas bun de la priveliștea orașului care pentru 25 de ani mi-a adăpostit viața cu ale ei bune și rele. Pe înserat îmi iau adio de la oraș cu o ultimă reverență și un mic surâs nostalgic și vântului îi fac o invitație să nu mă ocolească când va avea ocazia să ajungă pe acolo pe unde pașii destinului meu mă vor purta, să-mi șoptească numele:
,,Ingrid! Ingrid!” ca să-l recunosc printre toți acei străini, că el mi-e veche cunoștință, să mă bucur.
Era trecut de miezul nopții. La ora unu, pleca autocarul spre Italia, cu destinația Bari.Cumpărasem bilet până la Pescara. Puteam să aleg orice altă destinație dar am optat pentru Pescara nu pentru că acolo mă aștepta careva, ci doar, pentru că, în perioada când oscilam neștiind ce loc să aleg spre care să mă îndrept toate fiindu-mi la fel de necunoscute, am întâlnit o veche prietenă. Ea mi-a spus că i s-a întors cumnata de la Pescara, și tot povestea: că e un oraș frumos, e aproape de mare și sunt mulți români acolo.
Atunci pe loc am decis că destinația mea, va fi Pescara. Doamna aceea s-a oferit să mă pună în contact cu ruda, sa ca să-mi furnizeze amănunte despre acel loc.
Am cunoscut-o pe doamna respectivă, mi-a povestit despre Pescara, despre unde va trebui să ajung cu autocarul, unde aș putea să mă cazez la un preț accesibil și unde pot întâlni compatrioți. M-a avertizat de pericolele întâmpinate de un nou venit într-o țară străină când nu cunoaște pe nimeni cum era cazul meu. Nu-mi dădea multe șanse.
Eu mă felicitam, că înaintea plecării, învățasem ceva italiană și speram să-mi fie de un real folos acest lucru, aceasta ulterior s-a dovedit adevărat. Mi-am notat cu scrupulozitate fiecare detaliu ce l-am considerat demn de a-mi fi util. Începusem să cred că pot controla situația și contam pe bunul dumnezeu, să mă ajute cu ceva noroc pentru a-mi găsi repede muncă. Dacă era să ascult pronosticurile celor cu care discutam păreau pesimiste și după opiniile lor nu aveam prea multe șanse fără cunoștințe la fața locului. Inima mi se făcea cât un purice ascultându-i și făceam eforturi reale să nu disper înainte de a pleca.Copiii mă încurajau asigurându-mă că vom ține legătura și dacă terminam banii ce-i aveam ( nu erau prea mulți),îmi vor trimite ei alții.
Aș dori să adaug, că nu e deloc bine în situații când avem probleme și îndoieli să stăm prea mult de vorbă cu persoane care ne descurajează, chiar dacă ne sunt prieteni. În astfel de momente, cu adevarat benefice mi-au fost încurajările și asigurările că ai mei mă susțineau. Erau exact argumentele pe care eu aveam nevoie să le aud atunci. Mi-au dat imboldul de a merge pe acea cale pe care trebuia s-o parcurg singură și decizia mea a fost că orice va fi, trebuia să merg înainte.
Iată-mă în cele din urmă, la drum! Copiii mă însoțiseră la autocar. Un ultim sărut cu lacrimi în priviri, pe care mă străduiam să le șterg pe furiș, de dragii mei, ce mă înconjuraseră cu brațele strânse și-mi șopteau cuvinte calde de adio și de încurajare, după care am urcat în autocar. În câteva minute am pornit, topindu-ne treptat în negura nopții.
Călătoria a fost cam lungă. Trei zile a durat cu lungi așteptări prin vămi. România nu era în Comunitatea Europeană la acea dată și controlul vamal era minuțios. Eu nu am întâmpinat probleme, era prima călătorie după mult timp.Trăiam o stare de bucurie, mă simțeam liberă și nu reușeam să mă simt descurajată sau îngrijorată de viitor. Simțeam o stare de siguranță și încredere inexplicabilă, având în vedere totuși că la capătul călătoriei, nu mă aștepta nimeni. Când am ajuns la Pescara am coborât cu valiza. Era într-o duminică, pe la ora 17. M-am îndreptat către ieșirea din autogară am traversat strada conform instrucțiunilor ce le aveam cu mine, am intrat în hotel și la recepție am cerut o cameră într-o italiană cam trasă de păr, din cauza accentului meu, însă am reușit să mă fac înțeleasă. Am plătit pentru trei zile hotelul pentru a avea o mică reducere de preț și după mai bine de două zile de drum am reușit să mă văd într-o cameră cu un pat și o baie. Era exact ce îmi trebuia. Eram obosită frântă, însă optimistă.
Am făcut un duș, m-am schimbat apoi am ieșit pe afară să fac o plimbare de recunoaștere și să-mi dezmorțesc un pic oasele după atâtea ore de stat pe scaunul autocarului. Știam că marea nu-i departe și doream să merg la malul mării, în acea seară. De la ieșirea din hotel, m-am ghidat după informațiile primite în țară, care s-au dovedit exacte. Deși era seară, strada principală din centru era bine luminată și plină de lume. Mergeam agale ascultând atentă frânturi de discuții ale trecătorilor, mirându-mă că nu înțelegeam mare lucru. Accentul lor îmi crea greutăți pe care nu le prevăzusem.
Mi-am făcut curaj și am decis să-mi concentrez atenția pe unde trec ca să nu mă pierd, fiind seară. Am mers drept, am trecut prin Piazza Saloto. Era luminată ca ziua. Treceam pe lângă magnolii cu frunzele mari și lucioase de un verde întunecat, accentuat de umbrele serii, m-am oprit puțin să privesc în jur. Ieșise multă lume la plimbare, fiind o seară senină și vremea destul de caldă. Comparabil cu gerul de pe la noi, aici clima era mult mai caldă în acest anotimp. Am continuat să merg spre mare intuindu-i prezența după vuietul valurilor și a mirosului inconfundabil de alge și sare. Am ajuns repede la marginea plajei, scăldată de valurile mării Adriatică. M-am apropiat de apă,am înmuiat mâna în valurile înspumate ce scăldau nisipul, dându-i bucuroasă salutul meu de bun găsit. Am respirat adânc, cu nesaț aerul rece încărcat de mirosul plăcut și proaspăt al mării ce m-a salutat și ea aruncându-mi în mod neașteptat un val crescut din unde, direct peste ghete. I-am surâs încântată de gluma s-a cam sărată apoi am făcut cale întoarsă către hotel.
În treacăt am observat că și în piața Saloto se rărise lumea. Mulți la ora aceea invadaseră restaurantele și barurile dimprejurul pieței, sau se retrăseseră spre casele lor din fața vântului rece, care începuse să sufle, agitând valurile de cerneală ale nopții. Am ajuns degrabă la hotel, am urcat în cameră, bucuroasă să mă las îmbrățișată de căldură, sub pături.

[Corina Militaru]

Este bine că o luăm de la început :) Am citit cu plăcere primul capitol și aștept continuarea!

Scăpări sunt și aici, repetiții inutile... Cred în continuare că ar prinde bine o recitire/corectare, dar tu hotărăști. :)

 Cu prietenie,

[Ion Lazăr da Coza]

Înțeleg faptul că acest roman e deja tipărit... Multe greșeli care, la o lectură mai atentă, puteau fi anihilate. Nu ar fi rău să ți le evidențiem, pentru ca pe viitor să le eviți mai ușor, însă timpul, deocamdată, ne lipsește.

da Coza

[giurgiu maria]

Mulțumesc din suflet doamna Corina Militaru și domnul Ion Lazăr da Coza pentru popas comentariile și critică. Eu sunt de acord cu ce spuneți dv.  Am început să mă dedic scrisului pe bloguri de aproape doi ani.Am început din pasiune și dintr-o mare dorință de a scrie câte ceva de spre locurile natale, constatând că nici pe Google nu reușeam să găsesc mare lucru când căutam. informațiile fiind aproape inexistente.  Mă râcâia rău pe suflet treaba aceasta  văzând că nicăieri cu scria de  locurile acelea care eu le iubesc. De asta m-am aruncat  să scriu  literatură.Volumul de debut, al meu de ,,Povestiri despre un teritoriu marginalizat" reflectă în întregime o imagine a vieții oamenilor din acele meleaguri ,tradiții îndeletniciri superstiții așa cum mi le-am amintit eu că erau în copilăria mea. Am început cu stângăcie, mărturisesc, regulile gramaticale sunt schimbate în anii de după revoluție, norocul meu fiind că cititul fiind un hobbi sunt în contact cu literatura, îmi procur cărți când vin acasă și citesc pe bloguri.  Mă străduiesc să -mi refac materialele pentru o a doua publicare la primul vol. și intenționez să postez și aici. Sunteți bineveniți să comentați  și  să criticați constructiv oricând vă face plăcere.