Azi l-am sunat pe Costi, la serviciu, ca să-i spun că i-am cumpărat șosete. Douăsprezece perechi. N-a părut prea surprins. I-am mai cumpărat și acum două săptămani încă vreo cinci perechi.  Și tot atȃtea arunc, de fiecare dată, din sertarul uriaș, de sub pat. Cu mare greu, recunosc.

 Cu cȃt îmbătrȃnesc, parcă sortez tot mai greu hainele de dat, sau de aruncat. Nu pot să mă despart ușor de ele.  Le așez o dată pe scaun, apoi în sac. Le scot iar, că poate tricourile le-aș putea folosi ca și cȃrpe de praf. Apoi le țin în beci încă o săptămȃnă, că sunt haine  bune și poate le-oi da la niște cunoscuți. Dar nici cunoscuții ăștia nu mai sunt ce-au fost cȃndva și parcă-i văd tot mai rar.

Pentru noi, faptul că n-am cusut niciodată șosetele a reprezentat  un anumit statut, pe care ne-am străduit să ni-l menținem de-a lungul anilor. Adică mai jos de atȃt nu puteam să cădem. Mi-o amintesc pe soacră-mea care cȃrpea șosetele periodic, chiar s-a oferit să le rezolve  și pe ale noastre sau să mă învețe pe mine cum se face, dar noi am rămas neclintiți pe poziție. Totul pȃnă la șosete.

 Poate că uneori n-am avut bani de pȃine , dar șosetele erau șosete. Sertarul acela însemna barometrul stării noastre de bine. De el depindea cumva chiar fericirea noastră.

Mai intram în panică  doar cȃnd  vedeam iar degetul mare ieșind dizgrațios din materialul de tot mai proastă calitate,  și mai erau cȃteva zile pȃnă la salariu. Iar sertarul era gol. Doar atunci,  poate că  ne prefăceam că nu observăm, o vreme, că oricum se mai puteau purta și așa. Dacă nu mergeai undeva, ca să trebuiască să te descalți.

Doamne ferește, să te fi apucat ceva din senin,  să te ducă la spital și să te vadă toată lumea bună cu ditamai gaura din ciorap. Ne dădeam de două ori peste gură, spuneam Doamne apără-ne de rău, și-i mai purtam, poate o dată, de două ori. Apoi îi  aruncam la coș. Cu mari regrete uneori. Și cu mici dureri de inimă. Dar no, n-aveam ce face. Că “noblesse oblige”.

De vină era de obicei materialul sintetic, în care ne transpirau picioarele, deși mă străduiam să caut cele cu 100 la 100 cotton. Sau îl mai bănuiam pe Costi că nu și-a  tăiat unghiile suficient de scurte, declanșȃnd un scandal de zile mari. Că de la ce să ne luăm și noi?

În copilărie nu se arunca nimic. Nici nu aveam gunoi menajer. Hainele se purtau pȃnă le rupeam. Mai întȃi erau de sărbători, apoi se transformau în cele de toate zilele, după care se mai cȃrpeau, ca să fie date verișoarelor mai mici, c-or fi bune la joacă, prin colbul străzilor și al ulițelor. Sau mama făcea din ele săculeți de pus sub geam, iarna, sau la ușă. Ori le făcea fȃșii și tesea din ele preșuri vărgate, la tiara de la mătușa Ioana.

Mi-am dorit dintotdeauna haine frumoase, am făcut de multe ori  foamea și-n liceu, și-n facultate, pentru rochița mult dorită sau pentru o pereche de pantofiori. Țin minte că pentru cizmele lungi, negre, de velur m-am împrumutat cu banii de pe două luni. Si-am mȃncat zilnic doar icre de trei lei de la Eia și turtă dulce.

Și azi, mă hotărăsc cu greu ce culoare să-mi aleg. În dulap am multe bluze, tricouri, din același model, dar de culori diferite. De obicei, Costi răbufnește, după vreo două ceasuri de probări și-mi zice: “Ia-le pe toate trei! Numa hai!” Acasă, ne certăm că din cauza lui nu putem pune bani deoparte, că n-a putut să se hotărască la o culoare doar, c-a trebuit să-mi cumpăr tot magazinul, deși eu nu  intenționam asta.

Țin mult la hainele mele și rar mă despart de vreo una. Am haine din facultate și toate-mi amintesc de cȃte eforturi am făcut pentru a le avea. Și-apoi mai sunt și amintirile ce mă leagă de ele. Fustele mele lungi și largi, gypsy, cu care coboram din Obs, pe Calea Turzii, în bătaia vȃntului,  eșarfele fine, primite în dar...Rochia neagră de la banchetul de absolvire a facultății. Costumul de mătase, de culoarea piersicilor coapte, cu care am nășit, cumpărat de la o vecină ce avea o consignatie, plătit în trei rate.

Rochia roz, de plajă, ce mai păstrează încă miros de sare, de nisip, luată de la mare, în anul cȃnd Lore mergea în clasa întȃi. E drept, că aveam încă 55 de kg pe atunci. Dar și rochia asta e aproape nouă și am dat pe ea o căruță de bani. Și poate aș mai putea slăbi vreo 10 kg, cȃndva. Sau  o să o sun pe Lore, diseară, poate că o vrea ea.

 Sau poate ne-am mai putea cumpăra un dulap nou, în care să-mi încapă toate lucrurile astea vechi, ce încep să devină tot mai mult extensiile noastre. Respiră odată cu noi, trăiesc cumva, capătă viață…Sau poate noi trăim prin ele un alt timp…

Vizualizări: 74

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Mă regăsesc parţial în aceste amintiri. Adevărat, parcă prind viaţă, au personalitate proprie, sunt martorii istoriei noastre. 

Finalul frumos concluziv.

aDa

Mulțumesc, Ada!

Ada Nemescu a spus :

Mă regăsesc parţial în aceste amintiri. Adevărat, parcă prind viaţă, au personalitate proprie, sunt martorii istoriei noastre. 

Finalul frumos concluziv.

aDa

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

colaborări

în parteneriat cu

Revista „Eminesciana” 

ultimul număr

AICI

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Așteptăm DONATORI și pentru perioada septembrie 2022 - septembrie 2023:

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de Mick Lorem
cu 1 oră în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog născociri a utilizatorului Dinca Valerian
cu 3 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Haiku Japonia a utilizatorului Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Haiku Japonia a lui Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lingouri de nori a utilizatorului Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lingouri de nori a utilizatorului Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Lingouri de nori a lui Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
Lui Ada Nemescu i-a plăcut fotografia lui Ovidiu Gligu
cu 3 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog născociri a utilizatorului Dinca Valerian
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog născociri a lui Dinca Valerian
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de Floare Arbore
cu 4 ore în urmă
Ovidiu Gligu a postat o fotografie
cu 12 ore în urmă
Ovidiu Gligu şi-a actualizat profilul
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Ovidiu Gligu îi place postarea pe blog Haiku 1 a lui Ovidiu Gligu
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Ovidiu Gligu îi place postarea pe blog Haiku 1 a lui Ovidiu Gligu
cu 12 ore în urmă
Postări de log efectuate de Ovidiu Gligu
cu 12 ore în urmă
Ovidiu Gligu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Haiku 1 a utilizatorului Ovidiu Gligu
cu 12 ore în urmă
Postare de log efectuată de GeorgePena
cu 16 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog A ști sau a nu ști a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 19 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2022   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor