Crucea din sticlă XXXIII

[Emil Dumitru]

       − Cunoşti, acest stilou?

      − Nu!

      − Nu!? Eşti sigur, domnul Elvis Teel a declarat că-ţi aparţine.

      − Nu-i adevărat!

      − Repet, eşti sigur că nu este stiloul dumitale? Azi o să fie trimis laboratorului special pentru investigare, apoi amprentele găsite pe el, vor fi comparate cu ale dumitale.

      − Imposibil! spuse Tom ironic.

      Colonelul privindu-l, spuse  zâmbind:

      − De acord! Sunt sigur că te gândeşti că de pe corpul de ebonită al stiloului nu putem preleva ceva amprente, cum de altfel, recunosc, nici eu nu sunt sigur că. Asta numai în cazul în care sunt toate numai amprente dinamice! Dar, uiţi un lucru minor pentru tine − asta în aparenţă −, însă foarte edificator pentru noi: stiloul are o pompiţă, una mică şi delicată din cauciuc, pe care trebuie s-o strângi cu degetele ca să-i alimentezi rezervorul cu cerneală! Sigur ţi-o aminteşti că te-ai schimbat la faţă, aşa că… să revenim! Ştii unde l-ai pierdut?

      − Nu-i adevărat, este o înscenare din partea domnului Teel… Nu este stiloul meu!

      − Repet întrebarea: ştii unde l-ai pierdut?

      Tom se foi uşor pe scaun şi lăsând privirea pe birou, prefăcându-se că studiază ceva foarte interesant, în nervurile lemnului, nu răspunse.

      − Nu vrei să-mi spui ori nu-ţi mai aminteşti în ce împrejurări l-ai pierdut? Colonelul aşteptă câteva secunde şi privindu-l foarte direct, cu aceiaşi voce egală, continuă: Bine, atunci am să-ţi spun eu, reîmprospătându-ţi memoria! L-ai pierdut în camera hotelului, în care dumneata l-ai asasinat pe căpitanului Fill Norman.

      − Nu e adevărat!

      − Atunci unde este stiloul dumitale? Poţi să-mi spui?

      − Cred că acasă…

      − Crezi, dar nu eşti sigur, nu?

      − Sunt sigur că e acasă.

      − Bănuiesc, deoarece încă n-am efectuat o percheziţie la domiciliul dumitale, că susţii această afirmaţie, bazându-te pe faptul, că acasă, deţii o colecţie impresionantă de stilouri, şi nouă ne va fi greu să probăm că-ţi lipseşte unul! Un hobby al dumitale, este adevărat?

      − Da.

      − Câte stilouri ai în colecţie? Aşa din pură curiozitate te întreb.

      − Peste o mie.

      − Şi foloseşti, în mod curent doar stiloul pentru acte?

      − Da.

      − Deci, logic, dacă dumneata scrii toate documentele numai cu stiloul, nouă ne va fi foarte uşor să-ţi demonstrăm că acest stilou îţi aparţine, deoarece, urma lăsată  de peniţa lui pe hârtie este unică, la fel ca urmele lăsate pe glonţ de ghinturile ţevii. Deci, acum realizezi că pentru un expert în grafologie, ar fi foarte uşor să demonstreze că stiloul găsit în camera de la hotel, îţi aparţine?

      Expunerea mai pe larg şi apoi întrebarea pusă de colonel, căzură ca o bombă. Tom începuse să se foiască foarte vizibil în scaun. Urmară câteva secunde de linişte, colonelul special tăcuse, lăsându-i timp lui Tom să proceseze informaţiile. În toată această perioadă însă îl urmărise, prefăcându-se că scrie ceva în notes. Tom îşi trecu de câteva ori dosul palmei peste fruntea inundată uşor de mici broboane de transpiraţie, care, probabil gândise el că, dacă le-ar fi lăsat  mai mult neşterse, ar fi crescut şi l-ar fi dat de gol. 

      − Tom, ieri cu cine trebuia să te întâlneşti?

      −  Cu… cu doamna Margaret!

      − Mă minţi! spuse colonelul, privindu-l printre gene. Trebuia să te întâlneşti cu altcineva, iar eu ştiu cu cine, însă vreau să aud de la tine. Deci, cu cine trebuia să te întâlneşti?

      − Am spus odată cu cine! răspunse el puţin nervos.

      − Bine, repet: ştiu că mă minţi şi am să-ţi demonstrez asta, dar mai târziu. Deci, să admit minciuna ta, că te-ai întâlnit cu doamna Margaret. Ce-aţi discutat?

      − Banalităţi, ce să discutăm?

      − De exemplu?

      Tom simţindu-se încolţit tăcu, se foi de câteva ori pe scaun, chipurile aşezându-se mai bine, apoi spuse:

      − Nu mai răspund la nicio întrebare, vreau să-mi chem avocatul, voi răspunde numai în prezenţa lui.

      − Da, sigur, este dreptul dumitale să nu mai răspunzi, dar de ascultat poţi asculta, nu? Colonelul scoase din celălalt buzunar minicasetofonul. Foarte calm îl aşeză pe masă şi-l puse în funcţiune, urmărind reacţiile lui Tom. Apoi îşi deschise haina şi se aşeză pe scaun, slăbindu-şi în acelaşi timp şi nodul de la cravată. Îşi luă notesul şi începu să scrie ceva. Nişte gesturi fireşti pe care Tom nici nu le băgă în seamă, dar pentru ofiţerul de dincolo de geam, asta însemna că trebuie să focalizeze imaginea foarte mult pe faţa  lui Tom. În primele minute, Tom ascultă calm convorbirea dintre el şi Margaret şi când înregistrarea ajunse la dialogul:

 

      − Şi eu sunt surprinsă să te găsesc aici, în separeul rezervat special pentru familia mea. Cu cine ai de fapt tu întâlnire: cu tatăl, cu fiul sau cu o femeie?

     − Cu domnul Teel!

 

      Colonelul îl privi − Tom îşi coborâse capul în piept şi-şi frământa uşor buzele – apoi mai lăsă minicasetofonul să funcţioneze un timp, iar după ce trecu de pasajul:

 

      − Calmează-te, dacă vrei să purtăm un dialog civilizat! Spune-mi, ce e cu tine aici?

      − Trebuia să mă întâlnesc cu domnul Teel! Ţi-am mai spus, ce dracu’ mă tot întrebi?

      − Trebuia?

      − Da, trebuia! Ce e aşa de greu de… priceput! 

 

      Colonelul opri minicasetofonul:

      − Deci, domnule Tom,  cu cine trebuia să te întâlneşti?

      − Repet: nu mai răspund la întrebările dumneavoastră, decât în prezenţa avocatului meu!

      − Prea bine, văd că te-ai setat pe acest răspuns, atunci hai să mai ascultăm, poate aşa îţi aminteşti, spuse la fel de calm colonelul, punând din nou în funcţiune aparatul. 

      Îl lăsă iarăşi chipurile nesupravegheat, colonelul prefăcându-se că este foarte concentrat asupra celor ce nota în carneţel. Tom, dacă la început părea detaşat şi reuşise cu destulă stăpânire de sine să fie cât de cât calm, acum, ascultând destăinuirile făcute chiar de guriţa lui, realiză că totul este pierdut, şi începu să se foiască mai tare în scaun şi să-şi frece mâinile. La un moment dat, spăşit, capul aproape că i se prăbuşi în piept: probele prezentate de colonel erau indubitabile.

      Colonelul opri minicasetofonul.

      − Tom!

      Acesta îşi ridică privirea. Vai, Doamne, ce faţă de om nevinovat avea acum! Aroganţa, ironia şi îngâmfarea cu care îl tratase pe colonel la început, dispăruseră ca prin farmec de pe chipul lui. 

      − Cred că acum eşti conştient că avem suficiente probe. Chiar dacă tu taci, aşa cum ai ascultat, probele ''vorbesc'' foarte clar, în locul tău! Avem toate înregistrările Tom, destăinuirile dumitale sunt clare şi fără loc de interpretare, aşadar juraţii vor fi încântaţi când le vor auzi şi nu le vor fi greu să dea verdictul: vinovat!  Îmi pare rău că-ţi spun, dar te aşteaptă ani mulţi de închisoare.

      Colonelul împinse scrumiera între ei, mirându-se, cum de rezistase până acum fără să-şi aprindă o ţigară. Scoase pachetul, îşi luă una, apoi îl puse în dreptul lui Tom.

      − Poţi fuma dacă vrei.

      Tom duse rapid mâna – îi tremura, observă colonelul – şi se servi.

      − Pentru că înţeleg, reluă el, cât eşti tu de vinovat – mai mult incitat de Elvis Teel, sau poate forţat de împrejurări, preciză el pe un ton mai accentuat –, şi cât e şi el de vinovat, îţi propun să încheiem un târg, mai bine spus o colaborare de care ştim numai noi doi, dacă bineînţeles vrei? Deci, tu îmi dai o declaraţie foarte amănunţită despre tot trecutul lui Elvis Teel, iar eu am să vorbesc cu cine trebuie, şi, după ce-ţi termini de ispăşit pedeapsa ce ţi se cuvine – pentru asasinarea căpitanului Fill Norman, nu? – noi îţi vom schimba identitatea şi locaţia. Accepţi?

      Tom nu spuse nimic, îşi concentrase privirea asupra mâinilor, încercând să-şi controleze tremurul uşor perceptibil al falangelor.

      − Ok! Cum doreşti! spuse colonelul ridicându-se. În celulă vei găsi cele necesare scrisului, asta în cazul în care laşi încăpăţinarea, furia şi gândul de răzbunare faţă de Elvis Teel şi doreşti să declari ce te-am rugat. Cred că nu mai este necesar să-ţi amintesc că: răzbunarea este arma prostului! Ori tu nici pe departe nu faci parte din această categorie! umblă colonelul psihologic, la cutiuţa lui cu neuroni. Gândeşte-te că singur, fără ajutorul nostru, nu vei reuşi! Şi mai gândeşte-te la următorul fapt, foarte importat în situaţia ta, că doar aşa îţi mai diminuezi din pedeapsă. Elvis Teel trebuie să plătească pentru toate crimele. A sosit momentul Tom, să-l oprim şi să nu mai comită şi altele. Tu poţi contribui la prinderea lui! Acest criminal, şi tu ştii foarte bine asta, şi-a făurit averea omorând şi distrugând colateral şi alte destine. Te rog să reflectezi, la tot ce-am spus. De ce să plăteşti tu, pentru faptele lui? Gardian!

      Uşa se deschise şi intrară doi.

      − Puneţi-i cătuşele şi luaţi-l!

      Tom se ridică şi singur îşi duse mâinile în faţă pentru a fi încătuşat.

 

      Dacă Tom se răzgândeşte şi scrie declaraţia, aproape că am câştigat, merit un deget de rom, nu? gândea colonelul în drum spre biroul lui. 

- va urma -

[Corina Militaru]

Cedeaza Tom? Daca da, ne apropiem de final. Daca nu, sunt curioasa incotro duce autorul actiunea.

Carcoteala de serviciu,

"Tom nu spuse nimic, îşi privea mâinile – încercând probabil să şi le controleze – cum totuşi tremurau uşor."- as scoate ultima parte.

Citit cu placere.

Cu prietenie,

[Emil Dumitru]

Corina, mulţumesc pentru lectură şi... cârcoteala de serviciu!

Am intervenit asupra frazei.

Cu prietenie,

Corina Militaru a spus :

Cedeaza Tom? Daca da, ne apropiem de final. Daca nu, sunt curioasa incotro duce autorul actiunea.

Carcoteala de serviciu,

"Tom nu spuse nimic, îşi privea mâinile – încercând probabil să şi le controleze – cum totuşi tremurau uşor."- as scoate ultima parte.

Citit cu placere.

Cu prietenie,

[Sofia Sincă]

Frumos... maestru adus din condei! Oare ce meserie ai tu, Emil? Precis nu eşti investigator de crime?

Mi-a plăcut textul! Peştele mic va înghiţi momeala... dar să nu uităm de cel mare. Precis vom auzi de el în  celelalte fragmente.

Cârcoteli: 

fie trimis la laborator,  - la laborator... la la

- …….., - punctele de suspensie sunt în număr de trei. Dacă vrei să suspenzi ceva pui trei puncte, dacă vrei să întrerupi textul şi revi cu un timp mai îndelungat pui un rând de puncte.

- Creezi - ori cel puţin trei de ''e'', ori unul. În acest fel s-ar putea interpreta eroare

 om ispăşit - spăşit. ispăşit ai mai jos unde ai scris corect, ispăşit pedeapsa.

Cu plăcerea textului şi nerăbdarea pentru următorul, Sofy!

[Emil Dumitru]

Sofia ai dreptate, nu sunt investigator de crime, sunt de profesie lăcătuş mecanic! 

Mulţumesc mult de tot, am corectat.

O seară frumoasă!
Sofia Sincă a spus :

Frumos... maestru adus din condei! Oare ce meserie ai tu, Emil? Precis nu eşti investigator de crime?

Mi-a plăcut textul! Peştele mic va înghiţi momeala... dar să nu uităm de cel mare. Precis vom auzi de el în  celelalte fragmente.

Cârcoteli: 

fie trimis la laborator,  - la laborator... la la

- …….., - punctele de suspensie sunt în număr de trei. Dacă vrei să suspenzi ceva pui trei puncte, dacă vrei să întrerupi textul şi revi cu un timp mai îndelungat pui un rând de puncte.

- Creezi - ori cel puţin trei de ''e'', ori unul. În acest fel s-ar putea interpreta eroare

 om ispăşit - spăşit. ispăşit ai mai jos unde ai scris corect, ispăşit pedeapsa.

Cu plăcerea textului şi nerăbdarea pentru următorul, Sofy!